Justiție

Motivul pentru care ar fi fost ucis Sergiu Țârnă de polițistul italian. Declarațiile ucigașului

Cazul uciderii tânărului moldovean din Italia, Sergiu Țârnă, împușcat în cap în jurul orei 3:00 din noaptea de marți spre miercuri, 31 decembrie 2025, la Malcontenta di Mira, lângă Veneția, intră acum într-o etapă nouă: însuși suspectul principal indică un posibil motiv legat de un videoclip intim.

Potrivit Corriere del Veneto, agentul de la Poliția Locală din Veneția, Riccardo Salvagno, acuzat de această crimă, susține că se temea ca imaginile indecente în care apare alături de o persoană transsexuală să fie distribuite și să-i compromită cariera, în timp ce anchetatorii verifică declarațiile și continuă căutarea complicelui încă fugit.

Pista filmării și declarațiile suspectului

La audierea din tribunal de miercuri, 7 ianuarie 2026, desfășurată în prezența avocatului Guido Galletti, Salvagno i-a spus judecătoarei Claudia Ardita că între el și victimă ar fi existat dispute serioase din cauza unei filmări intime, posibil realizate într-un local cu dans erotic.

Suspectul ar fi insistat în repetate rânduri ca înregistrarea să fie ștearsă, invocând teama că aceasta ar putea fi distribuită sau că deja ar fi fost văzută de alte persoane, punându-i în pericol cariera.

În fața magistratului, Salvagno a negat că ar fi urmărit să-l ucidă pe tânărul moldovean, susținând că „ne doream să-l speriem, să-l batem, dar el a fugit și atunci l-am oprit, iar un foc s-a declanșat din greșeală”, potrivit relatării din dosar.

Procurorul Christian Del Turco și procurorul-șef interimar Stefano Ancilotto, care coordonează investigațiile carabinierilor din nucleul investigativ din Veneția, urmează să verifice această versiune și ar putea să-l audieze din nou în zilele următoare.

Cronologie: amenințări, ceartă, răpire și crimă

Înaintea crimei, anchetatorii au luat în calcul piste legate de droguri, datorii și, parțial, un posibil context sentimental. În doasrul anchetei apare însă și un schimb de mesaje care indică escaladarea conflictului.Joi, 25 decembrie 2025, Salvagno i-ar fi transmis victimei pe Telegram următorul mesaj: „Ai grijă ce faci; pentru treaba asta sunt dispus să merg până la capăt. Oamenii care au făcut asta vor plăti cu sânge”.

Ulterior, vineri, 26 decembrie 2025, cei doi au fost văzuți certându-se într-un local, unde s-au acuzat reciproc de minciună.

În noaptea dintre marți, 30 decembrie, și miercuri, 31 decembrie 2025, Salvagno și un complice ar fi pornit să-l caute pe Sergiu Țârnă în Mestre, până când l-au găsit într-un bar. În jurul orei 2:15, bărbatul ar fi fost urcat cu forța într-o mașină, apoi dus la locul crimei și împușcat aproximativ o jumătate de oră mai târziu.

Salvagno se află în detenție, fiind mutat din Veneția într-un alt penitenciar, pentru a evita posibile agresiuni.

În paralel, carabinierii îl caută pe complicele care ar fi fugit: un bărbat descris ca fiind albanez, plecat în țara natală imediat după faptă. Judecătorul ia în calcul că acesta ar fi putut fi dus până la Gorizia de către Salvagno, iar în cercul de apropiați ai suspectului ar exista o persoană dispărută din aceeași zi.

După crimă, conform datelor din anchetă, Salvagno s-ar fi deplasat spre Verona, apoi ar fi ajuns cu mașina până la Valencia (Spania), unde ar fi stat câteva zile, până când a rămas fără bani.

Luni, 5 ianuarie 2026, s-a întors cu avionul, a fost preluat de tatăl său, iar apoi a fost arestat în apropierea locuinței sale, la câteva sute de metri de locul crimei, în urma unei operațiuni a carabinierilor în care au fost folosite drone.

Primarul Veneției, Luigi Brugnaro, a descris cazul drept „un episod halucinant”, adăugând că speră ca fugarul să se predea și că vor ieși la iveală motivele, iar municipalitatea caută modalități de a sprijini mama victimei în organizarea funeraliilor, inclusiv printr-o contribuție financiară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *