Politică

NATO sprijină integritatea teritorială a R. Moldova

„Persistenţa conflictelor regionale prelungite în Caucazul de Sud şi R. Moldova continuă să fie o chestiune de mare îngrijorare pentru Alianţă. Cerem tuturor părţilor să se angajeze constructiv şi cu voinţă politică consolidată în soluţionarea paşnică a conflictelor şi să respecte formatele curente de negociere” se menţionează în declaraţie.

„Facem apel la părţile implicate să evite măsurile care subminează securitatea şi stabilitatea regională. Vom sprijini în continuare integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei şi R. Moldova şi vom continua, de asemenea, să sprijinim eforturile părţilor implicate pentru rezolvarea paşnică a acestor conflicte regionale”.

În cadrul acestui summit s-au luat decizii istorice în privinţa viitorului NATO şi a cooperării sale cu Rusia în ceea ce priveşte scutul anti-rachetă.

De asemenea, NATO a hotărât că se va retrage din operaţiunile combatante din Afghanistan până la sfârşitul lui 2014. Cei 28 de aliaţi ai NATO, 20 de parteneri, care contribuie cu forţe în misiunea din Afganistan, precum şi reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite, Băncii Mondiale şi Uniunii Europene şi preşedintele afgan, Hamid Karzai au lansat procesul prin care forţele de securitate afgane îşi vor conduce operaţiunile de securitate din întreaga ţară, începând din anul 2011.

În timpul Summit-ului, liderii NATO au adoptat un nou Concept Strategic, care va servi drept foaie de parcurs a Alianţei pentru următorii zece ani.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *