Ochii ei, cei mai frumoşi pe care i-am văzut vreodată, au transmis, în acelaşi timp, şi tristeţea singurătăţii.
Până atunci, la fiecare prima întâlnire, am mers ca un director de companie în faţa viitoarelor angajate, cu o listă lungă de calităţi, de pe care tăiam cu pixul minţii tot ceea ce nu găseam în caracterul candidatei de la masă. Mă interesau calităţi precum: priceperea în bucătărie, abilitatea de a fi amuzantă, stilul, atitudinea, atenţia la detalii etc.
Interviul pe care l-am organizat s-a transformat într-unul ce m-a avut pe mine drept candidat. Gătitul – neimportant. Amuzantă sau nu – neimportant. Stilată este, dar chiar de n-ar fi fost – neimportant. Am luat hârtia şi am mototolit-o, întrebându-mă de ce m-am lăsat ghidat de ea atâta amar de vreme.
Pentru câteva ore, ceainăria a avut doar doi clienţi. Ceilalţi au fost pe post de decor. Pentru câteva ore, locul acela a existat doar pentru ca ea să poată zâmbi, adăpostită de frig.
Am scris acest articol cu ea dormind în braţele mele.
petru@umbluliber.com
www.umbluliber.com
Timpul Suplimentul Femeia
