Nicolae Negru: „Limba moldovenească” și războiul din Ucraina

Semne diacritice

Oricât ne-ar displăcea să reintrăm în „apa” acelorași dispute lingvistice, încheiate de mai mulți ani, suntem obligați să o facem din respect pentru cetățeni, ca să nu permitem să fie manipulați de anumite forțe politice proruse, care încearcă să profite de situație, punându-și pălăria patriotică, statală.

În general, cetățenii care au început să se agite după adoptarea în prima lectură a legii privind „românizarea” legislației Republicii Moldova, înlocuindu-se sintagma „limba moldovenească” cu „limba română”, pot fi împărțiți în două categorii: cei ce opun din motive politice și geopolitice; cei ce se opun sincer, din ignoranță „patriotică”, neînțelegând esența disputei, a dihotomiei moldovenească/ română, scrie Nicolae Negru, într-un editorial pentru Ziarul Național.

Care dintre aceste două categorii este mai numeroasă e greu de spus, dar prima categorie profită în mod evident de cea de-a doua, ea asigurându-i masa electorală necesară. Minoritățile etnice, în special cele rusofone, pot aparține ambelor categorii. Românofobia „cultivată” în cele patru decenii de putere sovietică este „cimentul” care îi ține împreună. De dragul adevărului trebuie să spunem că o parte din minoritățile etnice, chiar dacă încă foarte mică, acceptă noile schimbări propuse de majoritatea parlamentară.

Ce pare să nu înțeleagă unii cetățeni de-ai noștri e că 1) nimeni nu le ia graiul moldovenesc și 2) că există diferență între graiul pe care îl vorbesc ei acasă și limba literară din școli, de la televiziune, administrația publică etcetera. Ultima nu poate fi numită moldovenească pentru că normele ei de scriere, de pronunție, de ortografiere s-au constituit pe întregul spațiu locuit de români, nu doar în Moldova de peste Prut, ci și în Muntenia, Oltenia, Ardeal, Banat, Maramureș, Dobrogea, Bucovina… Da, limba moldovenească este mama limbii române, după cum spunea Ion Druță. Dar nu e singura, trebuie să precizăm, și nu poate „monopoliza” maternitatea.

Noi, ca basarabeni, nu am putut contribui la limba literară pe care o folosim azi, decât pasiv și prin reprezentanții noștri refugiați peste Prut, căci timp de un secol și ceva, după 1812 până în 1918, în Basarabia nu au existat școli cu predare în limba română și nici măcar în grai moldovenesc, nu s-au scris și nu s-au tipărit cărți în limba noastră maternă, ba chiar și cele tipărite până atunci, care se păstrau prin biserici și mănăstiri au fost arse de Biserica Rusă, interzicându-se și rugăciunile în grai moldovenesc. În această perioadă, limba literară s-a dezvoltat fără participarea noastră. În loc să le fim recunoscători românilor de peste Prut pentru „instrumentul” minunat pe care l-am luat de la ei, noi încercăm să ni-l atribuim și să-i punem alt nume. Nu e frumos!

Am fost salvați de rusificare prin Unirea din 1918, iar după 1944, când rușii au încercat să introducă în școli graiul transnistrean, rusificat în mare parte, nu numai intelectualitatea, ci și țărănimea noastră s-a opus, râzând jenată de noile norme literare. Și avea de ce, ne putem convinge citind ziarele din acea perioadă. Abia după moartea lui Stalin, în circuitul educațional, în mass-media, în procesul editorial s-a revenit treptat la limba română standard. A eșuat doar încercarea de revenire la alfabetul latin, regimul ocupant opunându-se categoric, pentru a păstra măcar o „particularitate” față de limba literară de peste Prut. Timp de 40 de ani, elevilor din RSSM li s-a spus că limba română în haină chirilică este „limba moldovenească”. Victimele acestei minciuni acum sunt considerați „patrioți”. Rusia încearcă prin oamenii săi să legalizeze minciuna din perioada sovietică, recurgând la naivitatea și patriotismul provincial al unor oameni, care nu pot înțelege diferența dintre grai și limbă.

Noi nu scriem și nu vorbim azi în limba lui Grigore Ureche, Miron Costin sau Neculce, ca să-i putem spune limba moldovenească. După 1989, noi scriem și vorbim (sau încercăm) așa cum se scrie și se vorbește la Iași, București, Cluj, Timișoara, după normele aprobate de Academia Română, acceptate și de Academia de Științe de la Chișinău. De ce am încerca să ne însușim ceea ce s-a creat în spațiul românesc și aparține tuturor românilor? Simplul fapt de a construi un stat separat de cel român ne dă dreptul să comitem o falsificare și un furt intelectual de proporții? Un stat bazat pe minciună nu are cum să se consolideze. Cei care umblă cu ideea „limbii moldovenești” din motive „patriotice”, „stataliste” sunt, în cel mai bun caz, niște „idioți utili”.

Cazul nostru diferă de ce al croaților (speculat azi de comunist-socialiști), care au manifestat de prin secolul 19 tendințe de constituire a propriului standard lingvistic, diferit de cele ale sârbilor, în pofida inteligibilității reciproce a dialectelor vorbite în Croația și Serbia. Au existat și eforturi de creare a unei limbi literare comune, sârbo-croate, la care s-a renunțat odată cu dezintegrarea Iugoslaviei. E problema croaților și sârbilor că nu se pot împăca.

Însă cazul nostru e altul: noi folosim aceeași limbă literară, dar, ca și în perioada sovietică, Rusia nu vrea ca noi să o numim cu numele ei adevărat. Ea ne dezbină, vrea să semene în continuare discordie între românii de pe malul stâng și drept al Prutului. Noi de ce ne-am lipsi benevol, de dragul unui patriotism prost înțeles, de un avantaj enorm, de posibilitatea de a ne integra în spațiul lingvistic și cultural comun al tuturor românilor? Ce am avea de câștigat dacă ne-am izola, dacă am reveni, după cum propun unii hiper-patrioți, dar de fapt scule rusești, la alfabetul chirilic? Căci, cu siguranță, după ce vom accepta să-i zicem moldovenească, vom fi presați să trecem la alfabetul chirilic.

Cramponându-se de trecutul imperial, Putin a invadat Ucraina. Pasul întreprins de guvernare este o îndepărtare de trecutul sovietic pe care îl întruchipează Rusia, încercând să ne țină în lumea sa. „Limba moldovenească” este una din redutele ei, Moscova se implică deschis în această chestiune. Există și forțe politice interne, dodoni și voronini care cred că trebuie să ne mișcăm ca racul, spre trecut. Idioți utili sau nu trebuie tratați cu toată seriozitatea, căci sunt periculoși. Ei pot justifica invadarea Republicii Moldova, după cum azi justifică invadarea Ucrainei.