Interviu

Nicu Popescu: „Avem nevoie de un Guvern care guvernează altfel”

Protestatarii s-au îmbrâncit pentru a intra în clădirea Parlamentului și al Global Business Center (unde își au sediul mai multe firme, despre care se spune că ar aparține omului de afaceri Vlad Plahotniuc), au fost rupte primele cordoane de polițiști. Deși situația tensionată a fost potolită, frustrarea reală și dureroasă a oamenilor a rămas în aer. Nicu Popescu, analistul Institutului UE pentru Studii de Securitate oferă explicații ample asupra tensiunilor din centrul capitalei și a soluțiilor pe care le are țara.

– Cum evaluați protestele din Moldova?

– În contextul acutei crize geopolitice din regiune și al dificultăților economice din țară, faptul că s-a ajuns la astfel de proteste este un dezastru. Nu protestele sunt un dezastru, ci faptul că guvernarea și-a gestionat mandatul de o așa natură încât să se ajungă aici. Și acum ține de guvernare nu atât să dezamorseze situația, cât să reseteze practicile politice din Moldova. Două-trei sau chiar zece demisii nu vor rezolva problema.

Moldova se află într-un blocaj politic evident. Pe de o parte, guvernarea are un mandat de guvernare destul de recent, reînnoit atât în noiembrie 2014, cât și la alegerile locale din vara acestui an. Pe de altă parte, guvernarea și-a pierdut în mare măsură legitimitatea. Nu mai are încrederea nici a populației, ca să poată implementa reforme, unele din ele nepopulare, și nici a partenerilor internaționali, care ar sprijini aceste reforme. Deci, o guvernare stabilă încă trei ani este ca și imposibilă. Pe de altă parte, și alegerile anticipate ar fi un dezastru. În primul rând economic, dar ar genera și complicații de politică externă majore. În concluzie, și perspectiva guvernării continue „ca până acum” încă 2-3 ani, și alegerile anticipate ar fi dezastruoase. Întrebarea este cum să găsești o cale de mijloc între situația actuală și alegerile anticipate.

– De ce credeți că s-a ajuns la aceste prime violențe pe 4 octombrie? Mă refer la cele de la Parlament și Global Business Center.

– Locația acestor ciocniri este simbolică. Protestele din 2009 erau direcționate împotriva lui Voronin și împotriva unor simboluri care reprezentau statul condus de Voronin. Și în acest sens problema avea o rezolvare oarecum clară, dacă nu neapărat ușoară: plecarea lui Voronin de la putere. Astăzi plecarea lui Timofti, Candu sau Streleț nu ar rezolva nimic. Oamenii nu contra lor protestează, ci a modului informal și obscur, în care se exercită puterea și se iau decizii majore. Și chiar retragerea formală din politică, din Parlament sau din Guvern, sau chiar arestarea unor politicieni asupra cărora este direcționată energia negativă a unei bune părți din societate din nou nu rezolvă problema atâta timp cât metodele de guvernare nu se schimbă.

Cât despre violențe, ambele părți sunt responsabile. Pe de o parte, există o presiune reală din partea societății la care nu se răspunde. Dacă demisia lui Drăguțan, de la BNM, a durat aproape un an după comiterea acelor abuzuri în sistemul bancar pe care fie le-a tolerat, fie le-a trecut cu vederea, e clar că guvernarea este mult mai preocupată de propriile jocuri decât de reacția populației la aceste jocuri. Cu o astfel de viteză de reacție din partea guvernării, se va ajunge iar la arderea Parlamentului. Pe de altă parte, și protestatarii se radicalizează. Frustrarea populației este reală și, acum, diferite forțe și jucători se vor poziționa pentru a urca pe acest val de frustrare. În această competiție politică se vor radicaliza toți. Și cu siguranță există forțe – și în interiorul guvernării, și în opoziție, și în afara țării – care ar avea interesul să provoace niște ciocniri mai violente.

– Care credeți că sunt intențiile Platformei DA, dar și cele ale lui Igor Dodon și Renato Usatâi?

– Scopul lor este să se ajungă la alegeri anticipate care le-ar permite să transforme popularitatea pe care o au în instrumente de influență politică sub forma unor deputați și eventual participare la guvernare. Însă trebuie să recunoaștem aici că Dodon și Usatâi sunt cu mult în fața platformei DA la capitolul instituționalizare, resurse și „asistență” mediatică. Dacă alegerile anticipate au loc prea devreme, vor avea o capacitate mai mare de a-și transforma cifrele din sondaje în influență politică. Iar transferul dintre sondaje și influența politică nu este niciodată direct. Vă dau două exemple. Popularitatea domnului Leancă pare să fie mai mare decât capacitatea Partidului Popular de a transforma această popularitate în influență politică. Iar popularitatea PD este mult mai redusă decât influența acestui partid asupra proceselor politice. Deci decalajele de acest gen dintre sondaje și influența politică sunt destul de frecvente. Acest tip de decalaje privesc nu doar puterea, ci și opoziția.

– Protestatarii celor două grupuri (Platforma DA vs. Dodon și Usatâi) pledează pentru vectori diferiți. Cum credeți, este periculos faptul că aceștia protestează în aceeași zonă? Ar putea degenera în violențe?

– Pe viitor vor fi oponenți, dar la etapa actuală îi unește opoziția activă față de actuala guvernare. Evident, ciocnirile sunt posibile, dar cel puțin tactic au interesul comun de a contesta situația politică actuală prin presiuni de stradă. Totodată se află și în competiție pentru încălecarea valului protestatar, care în mare măsură nu este nici proeuropean și nici prorus, ci în primul rând antiguvern.

– Cum vi se par măsurile înaintate de protestatari: demisia guvernanților și anunțarea alegerilor anticipate?

– Alegerile anticipate ar fi dezastruoase. Dar și continuarea metodelor de guvernare de până acum ar fi distrugătoare. Trebuie să se facă totul pentru a alege o cale de mijloc. Nu pur și simplu un alt guvern, ci un alt guvern care guvernează altfel.

– Are Moldova personaje politice de alternativă, care nu și-au discreditat imaginea și ar putea fi votați?

– Are. Nu multe, dar are. Și în jurul lor se pot coagula mai mulți care nu sunt vizibili în spațiul public deocamdată.

– Ce prognoze aveți pentru viitorul Moldovei?

– Destul de sumbre. Nu îi văd pe actorii politici capabili să gestioneze bine această situație. O să încerc să recurg la o alegorie. Liderii Alianței par să se descurce destul de bine în asigurarea influenței pe care o au în „barca” numită guvernare. Sunt buni la niște lovituri aplicate unul altuia în lupta pentru postul de căpitan, dar nu par să se priceapă deloc la conducerea bărcii de o manieră care le-ar permite să evite furtuna, sau cel puțin să minimizeze efectele acesteia asupra bărcii și să mențină barca cât de cât stabilă. Ei s-au bătut pentru postul de căpitani, acum sunt satisfăcuți că se mențin la cârmă, dar de fapt avansează în plină viteză în direcția furtunii. O fi ei boxeri sau jucători de șah buni (atunci când joacă unul cu altul), dar căpitani buni cu siguranță nu sunt.

– Ce soluții are Moldova pentru a ieși din această situație tensionată?

– Teoretic se pot discuta mai multe ieșiri din acest blocaj care ar evita anticipatele. Nu este exclus că protestele se vor răsufla acum, cum s-a mai întâmplat în Moldova și în alte țări. Însă cu cât mai puține se vor schimba acum, cu atât mai violentă (din punct de vedere electoral) ar putea fi reacția de mai târziu. Doar o reformatare serioasă a spațiului politic poate să mai salveze din realizările ultimilor ani. În plan practic, următorul pas logic ar fi demisiile și iar demisiile, urmate de niște numiri credibile în guvern și alte instituții-cheie precum Banca Națională, CNA sau Procuratura. Eventual se poate merge pe un guvern tehnocratic, sprijinit de actuala majoritate parlamentară și finanțatorii externi, lucru care ar conferi „tehnocraților” o marjă de manevră față de actuala majoritate parlamentară care nu pare prea preocupată de reforme. Un element de guvernare externă ce ar putea fi aplicat este atragerea străinilor pentru unele posturi. De exemplu, Banca Națională din Marea Britanie are un guvernator canadian, iar fondul de privatizare al Greciei este cosupervizat de finanțatorii externi, care dau asigurări că privatizările au loc într-o manieră transparentă.

Alt model ar fi apelul la un guvern de unitate națională, în care reprezentanți ai DA și ai stângii sunt invitați la guvernare. Probabil nu vor accepta, sau cel puțin vor pune condiții dure, dar oferta poate fi făcută pentru dezamorsarea situației și readucerea acesteia în făgașul discuțiilor politice, nu a ciocnirilor în stradă. Nici una din aceste soluții nu este ideală, și neapărat fezabilă, dar ar crea niște spații de manevră pentru a ieși treptat din actualul blocaj politic care devine exploziv.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *