Dacă vor să vadă ceva frumos, le-aș sugera turiștilor să nu ne viziteze țara în perioada dezghețului. Altfel ne vom pomeni, ulterior, în vreun top al celor mai urâte țări din lume. Imaginea stereotipică a unui oraș postsovietic cu blocuri gri, gunoi și străzi ciuruite de gropi se vede cu precădere în perioada când se topește zăpada. Ca niște ghiocei nevinovați ies la iveală pungile aruncate, iar noroiul se așterne în voie pe suprafața trotuarelor. Cum ieși din Chișinău și ajungi în vreun centru raional, riști să rămâi profund dezamăgit. Până ajungi la destinație, spre exemplu, o mănăstire sau un conac boieresc (nedemolat și restaurat), trebuie să treci printr-un peisaj care-ți taie pofta de a continua călătoria. Unele orășele arată ca după un cataclism nuclear. Când se ia zăpada, turismul, chiar și acela timid, făcut mai mult din entuziasm, nu are motivație. Pot să învinuiesc administrațiile locale, statul, criza financiară, Bruxelles-ul, încălzirea globală, tușa Frosea sau chiar lipsa de solidaritate a berberilor. Dar știu că, de fapt, nimeni nu e vinovat că peisajul e atât de dezolant. E vinovată poate doar primăvara care nu vine și iarba care nu crește.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
