O admir pentru că e mereu împătimită de lectură şi de toate lucrurile frumoase pe care se ţine lumea, pentru că acceptă să trăiască modest, dar cinstit şi nu a căzut pradă tentaţiilor materialiste, care îi duc în ispită pe alţii. O admir pentru vastele ei cunoştinţe de cultură şi filozofie, mai ales de teologie, ea fiind una dintre puţinele femei din Moldova care au făcut studii de doctorat în acest domeniu, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Şi, nu în ultimul rând, pentru că e un interlocutor interesant, care îţi transmite energie spirituală, şi un Om pe care te poţi sprijini.
– Dragă Nina Negru, sunteţi una din femeile basarabene conectate nu doar din plăcere intelectuală, ci şi pe linie profesională, la cultura românească. Aş vrea să ne povestiţi, pentru început, despre întâlnirea cu Ana Blandiana, pe care aţi avut-o la Chişinău. Ce vă leagă de această mare poetă?
– Casa Scriitorilor, unde se afla Muzeul Literaturii „D. Cantemir” înainte de 1990, a însemnat pentru mine salvarea, după ce absolvisem cea mai periculoasă facultate: fabrica de moldovenişti în Litere şi Istorie a USM „Lenin”, întemeiată în 1946 (cea care a dat, previzibil, şi un mare număr de exmatriculaţi). Uniunea Scriitorilor era „conectată” la reviste literare şi de istorie din România, iar prin intermediul cărţii din fondurile muzeului intram în contact cu cultura română interbelică. Graţie criticii literare a timpului, citind cronică de carte, am descoperit-o şi pe Ana Blandiana. Accesul la cărţile ei ni l-au asigurat librăriile „Drujba” din Odesa şi Cernăuţi. I-am cerut dnei Blandiana acum un autograf pe cartea „Ochiul de greier”, apărută în 1981. Am dat în ziarul „Deşteptarea” prin 1989 poemul „Hibernare” din această carte, alături de articolul prin care motivam necesitatea schimbării imnului de atunci cu „Deşteaptă-te, române!”.
– În funcţia pe care o deţineţi la Biblioteca Naţională aţi organizat numeroase acţiuni culturale, în special de promovare a cărţii. Cât de aproape sunt astăzi cetăţenii de carte? Ce spun statisticile, investigaţiile pe care le faceţi la Biblioteca Naţională?
– Serviciul Studii şi Cercetări al BN a realizat încă din 1992 şi până acum doi ani topul celor mai citite cărţi ale anului; reţineţi: doar ale scriitorilor şi istoricilor locului, precum şi memoriile, care, conform sondajelor, intră în orizontul de aşteptare. Este chiar un act de promovare a cărţii acest chestionar – listă cu titluri de carte editată în RM, dar şi peste hotarele ei, de autori basarabeni. Este bine, însă, că ne interesează doar basarabenii, în continuarea tradiţiei autahice dinainte de 1989? Şi de ce doar domeniile umanistice? M-ar interesa dacă se citeşte destul despre felul în care trebuie să ne păstrăm sănătatea. De aceea, am pus această întrebare într-un chestionar mai cuprinzător, utilizat în timpul sondajului naţional din 2008. La ce concluzii ajung? Le-am formulat în Raportul de cercetare (260 de pagini), pe care l-am redactat în calitate de coordonator al sondajului naţional: lecturile actuale ale basarabenilor sunt mai sărace decât lecturile noastre clandestine de până la 1990. Literatura română contemporană nu este citită sau cunoscută – mai ales poezia. Deşi solicită carte românească, basarabenii nu o au în biblioteci nici pe cea apărută în RM. Este uşor să-i învinuieşti că nu se trag la carte, dar cererea este condiţionată şi de ofertă.
– Ce părere aveţi despre tinerii de astăzi; cât de preocupaţi sunt aceştia de valorile spirituale, intelectuale autentice?
– Iarăşi, este uşor să-i învinuim pe tineri, dar ei sunt acum victime ca şi noi când eram la vârsta lor. Nouă ne-au băgat pe gât o ideologie comunistă, iar lor – confuzia axiologică, libertinajul. De câte ori s-au schimbat în aceşti ani manualele de istorie… dar ce se scrie despre suferinţele generaţiilor nimicite sub dictatura comunistă? Să ne întrebăm, de ce nu a fost introdusă tot atât de firesc predarea religiei în şcoli, precum se străduiesc să le cultive copiilor deprinderi de viaţă sexuală? Şi totuşi, văd tineri în biserică. Mai mulţi decât bătrâni, care se întorc la viaţa spirituală pe un drum mai întortocheat, marcaţi de ideologia comunistă.
– Care ar fi cele mai mari probleme cu care se confruntă astăzi părinţii în educaţia copiilor lor? Dumneavoastră, cum aţi aplanat anumite probleme, dacă au existat?
– Cred că părinţii sunt prea ocupaţi cu slujba la-mpăratu’, din cauza sărăciei. Şi, chiar dacă ar avea posibilitatea, mulţi nu cunosc ce exigenţe implică educaţia. Să nu uităm că intelectualii din provincia noastră au fost deportaţi ori s-au refugiat, iar după asta a venit peste noi omul nou cu „inimă de câine”. Observam zilele trecute felul brutal în care basarabenii o „luau în seamă” pe Ana Blandiana. Observ comportamentul bărbaţilor în troleibuz. Nu exagerez: suntem nişte brute, şi tineri, şi bătrâni. Ne mirăm uneori că parcă aceşti copii nu sunt ai noştri, dar nu putem aplana, armoniza nimic, pentru că din vina noastră sunt aşa.
– Câtă răbdare trebuie să aibă o mamă? Vă consideraţi o femeie răbdătoare?
– Mulţi au ajuns Sfinţi Părinţi datorită rugăciunilor şi exemplului mamei. Creştinul – afirmă Urs von Balthasar – trebuie să aştepte la nesfârşit întoarcerea spre bine a aproapelui. Răbdarea, îndelunga răbdare, este unul din darurile Duhului Sfânt. Nu cred că l-am dobândit îndeajuns.
– Credeţi în instituţia familiei? Mulţi o privesc cu neîncredere, iar numărul divorţurilor îl depăşeşte pe cel al căsătoriilor. Ce părere aveţi despre aceste lucruri?
– Ce a zis Dumnezeu după ce l-a creat pe Adam? Că nu este bine să fie omul singur. Am urmărit un timp Strategia Lisabona a familiei pentru UE. Politicienii nu dau semne că ar accepta ceea ce a lăsat Dumnezeu. Numai Biserica are o poziţie oficială clară privitor la promovarea unei politici a „familiei adecvate”. Indiferent cum s-ar manifesta clerul, în problema asta era de aşteptat să fie susţinut. Dar vedeţi că deja apar mutaţii care-i moaie pe oameni. Un fel de toleranţă lehămetită. La fel cum erau tolerate şi legile sovietice privitoare la „mati-odinocika” sau cele care permiteau mamei să stea în concediu cu copilul nou-născut doar două luni.
– E uşor să ai statutul de femeie divorţată într-o societate ca a noastră?
– Divorţul te face să te consideri un ratat, mai mult decât alte eşecuri. În plus, la noi, în cazul divorţului femeia cu copii nu este deloc protejată. Legislaţia o nedreptăţeşte, în timp ce în Occident o favorizează. Unul din copiii mei împlinise 18 ani când am divorţat şi nu a avut parte nicio zi de pensie alimentară. Celălalt a primit câţiva ani, dar nu până la majorat, o pensie lunară de aproximativ 15 dolari. Ţin să mulţumesc poporului român, care a susţinut cu burse de studii în ţară şi pe copiii mei. În acei ani, eu trebuia să plătesc aici de trei ori mai mult pentru încălzirea spaţiului locativ din care persoanele lipseau. Pentru o datorie de 3-4 mii de lei (alţii aveau zeci de mii şi n-au fost atinşi), ÎMGFL-23 mi-a intentat proces, m-a somat să vând apartamentul şi m-am pomenit cu sechestru. Citeam despre familia monoparentală din Occident: statul, în asemenea situaţii, pune la dispoziţia femeii doi avocaţi ca să o apere.
– Ce sfat aţi da fiicei şi fiului dumneavoastră înainte de căsătorie?
– Numai deschid gura să spun ceva şi se aude dinspre ei: „Mama iar începe cu testamentu’…”.
– Suntem în Săptămâna Patimilor. V-aş ruga să ne aduceţi un exemplu biblic, de care poate vă conduceţi în viaţa de toate zilele, sau cel puţin vă ajută în momentele mai dificile ale vieţii.
– Cred că trebuie să nu ne considerăm prea instruiţi, odată ce n-am învăţat la şcoală decât nerozii venite de la iluminişti. Îi îndemn pe cititori să urmărească site-ul ziarullumina.ro şi emisiunile difuzate de Trinitas, să-şi cumpere pentru lecturi duhovniceşti cărţile Sfinţilor Părinţi traduse în română.
Mă gândesc deseori la exemplele date în Biblie de Iov şi Isaia, când vine vorba de credinţă tare şi luciditate; la Anania şi Safira, care au murit de ruşine după ce au fost prinşi cu minciuna. Noi azi minţim ca şi cum am respira.
Cred că trebuie să depăşim acel program minim conţinut de Decalog şi să ne conducem de Fericirile lui Hristos, dacă suntem creştini. Nu este suficient să nu omori, să nu curveşti, să nu-ţi însuşeşti lucru străin. Mă examinez înainte de spovedanie: am în mine inimă curată, blândeţe şi milă de aproapele, am curajul să spun ce este vrednic de spus, flămânzesc şi însetez de dreptate? Cei smeriţi şi cei prigoniţi pentru dreptate – recitiţi Fericirile – au acum, nu în viitor, acces la Împărăţia cerurilor.
– Unde veţi sărbători Paştele? Veţi coace cozonaci?
– Vom sărbători Învierea Domnului la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Chişinău. Vom coace şi cozonaci, dar nu ne vom istovi cu ei încât să nu fim prezenţi la biserică în Săptămâna Patimilor.
Ceea ce îşi amintesc basarabenii din timpul comunismului este că de Paşte mâncau cozonaci. Dar nu la asta se rezumă Învierea.
Timpul Suplimentul Femeia
