Noua Abordare a PEV: mai mult pentru mai mult, dar fără instituţii

Printre aceste evoluţii negative am putea enumăra războiul ruso-georgian din august 2008, consolidarea tendinţelor autoritare în majoritatea statelor din Parteneriatul Estic, încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului în Belarus, înăbuşirea violentă a protestelor paşnice de la Chişinău în aprilie 2009 şi Minsk în decembrie 2010, înrăutăţirea condiţiilor democratice şi economice în statele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, care au condus la izbucnirea revoltelor populare etc. Acestea şi alte nefaste tendinţe au determinat UE să iniţieze, acum un an, reevaluarea PEV.

Apatie generală

La 25 mai 2011, urmărind să revitalizeze PEV, Comisia Europeană a prezentat oficial nouă sa abordare care, ca şi precedenta, îşi propune să consolideze parteneriatele individuale şi regionale între UE şi statele din vecinătatea sa, dar, de această dată, pornind de la principiul „mai multă asistenţă financiară pentru mai multe reforme” (more funds for more reforms). Noua abordare a fost botezată de oficialii Comisiei Europene ca reprezentând „O nouă şi ambiţioasă Politică Europeană de Vecinătate”. În viziunea Baronesei Catherine Ashton, vicepreşedinta Comisiei Europene şi Înaltul Reprezentant pentru Afacerile Externe şi Politica de Securitate a UE, noua abordare constituie un parteneriat între popoare pentru susţinerea şi dezvoltarea unei democraţii aprofundate şi prosperităţi economice în vecinătatea UE. La rândul său, Stefan Fule, Comisarul European pentru Extindere şi PEV, consideră că noua abordare implică un mai mare grad de diferenţiere, care va asigura ca fiecare stat să-şi dezvolte legăturile cu UE atât de mult, cât îi permit aspiraţiile, necesităţile şi capacităţile sale.

Entuziasmul oficialilor europeni nu este împărtăşit în aceeaşi măsură la Chişinău. Autorităţile noastre nu sunt foarte încântate de noua abordare enunţată de Comisia Europeană. Atât Guvernul, cât şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, nu au salutat până în prezent noua viziune de revitalizare a PEV. În acelaşi timp, s-au abţinut, înţelept, de la orice critică deschisă în adresa propunerilor făcute de Comisia Europeană. De altfel, nici societatea civilă nu a reacţionat la anunţul făcut la 25 mai de către Catherine Ashton şi Stefan Fule. Noua abordare a PEV nu a trezit curiozitatea acesteia nici după publicarea în presa locală a analizei „Pentru o Politică Europeană de Vecinătate nouă, inovatoare şi ambiţioasă”, semnată de Comisarul Stefan Fule. Nu exclud că această apatie are o anumită legătură cu recenta campanie electorală. S-ar putea însă ca acest dezinteres al ONG-urilor să fie legat şi de esenţa noii abordări a PEV – poate nouă ca formă, dar în mare parte aceeaşi ca substanţă. Să le luăm pe rând.

Forme noi, acelaşi conţinut

Noua Abordare a PEV vine cu o serie de inovaţii terminologice, cum sunt noţiunile „dezvoltarea unei democraţii aprofundate şi sustenabile” (building deep and sustainable democracy) sau „susţinerea unei dezvoltări economice inclusive” (support inclusiv economic development). Însă, paradoxal sau nu, chiar dacă aceste termene sună inovator, conţinutul lor nu e deloc nou pentru spaţiul dintre Prut şi Nistru şi nici pentru Parteneriatul Estic, în general. Astfel, dacă până în prezent prin democraţie înţelegeam alegeri libere şi corecte, libertatea presei şi a întrunirilor, independenţa justiţiei, combaterea corupţiei, controlul democratic asupra forţelor armate şi de securitate, de acum încolo toate acestea se vor numi „democraţie aprofundată” (deep democracy). Dacă, până în prezent, prin dezvoltarea economică şi socială sustenabilă înţelegeam dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea locurilor de lucru, îmbunătăţirea climatului investiţional, promovarea investiţiilor, dezvoltarea agricolă şi rurală, înlăturarea disparităţilor economice regionale, îmbunătăţirea politicilor macroeconomice, perfecţionarea dialogului în domeniul politicilor sociale, de acum încolo toate acestea se vor numi „dezvoltare economică inclusivă” (inclusiv economic development). Forme noi, acelaşi conţinut.

De asemenea, noua Abordare a PEV prevede crearea a două noi instrumente de finanţare a proiectelor şi programelor iniţiate de către organizaţiile neguvernamentale în vedere promovării reformelor democratice: Civil Society Facility şi European Endowment for Democracy. Ambele fonduri sunt extrem de necesare pentru a ajuta ONG-urile să-şi îmbunătăţească capacităţile de iniţiere, promovare şi monitorizare a reformelor democratice, inclusiv în parteneriat cu guvernele. Eficienţa acestor două instrumente de asistenţă va depinde, însă, de modul în care ele vor fi capabile să răspundă rapid la necesităţile societăţilor civile din statele PEV. Dacă respectivele proceduri vor repeta practicile actuale – rigide şi care consumă foarte mult timp şi efort – ale Comisiei Europene, dezamăgirea va fi foarte mare. Prin urmare, atâta timp cât nu e clar cum vor arăta procedurile de accesare a resurselor financiare de care vor dispune Civil Society Facility şi European Endowment for Democracy, vor exista inevitabil îndoieli fireşti faţă de eficienţa acestora. De altfel, regulile de accesare aplicate de Black Sea Trust for Regional Cooperation şi Balkan Trust for Democracy ale German Marshal Fund of the United States sunt, în opinia noastră, exemple bune de urmat şi de către noile instrumente financiare propuse de Comisia Europeană.

Soluţii noi pentru conflicte vechi

Conform noii viziuni a PEV, Uniunea Europeană îşi va îmbunătăţi implicarea în soluţionarea conflictelor prelungite din vecinătatea sa, în special, prin valorificarea instrumentelor oferite de Politica Externă şi Securitate Comună a UE, promovarea unor acţiuni comune pe probleme de securitate în forurile internaţionale, susţinerea măsurilor de promovare a încrederii în raport cu teritoriile secesioniste, sprijinirea eforturilor şi structurilor internaţionale legate de soluţionarea respectivelor conflicte, susţinerea implementării soluţiilor politice etc. Pentru RM aceste oferte/promisiuni de ordin general nu sunt noi, dimpotrivă, sunt aplicate începând cu anul 2005. Datorită lor, UE şi-a mărit mult prezenţa în procesul de soluţionare a problemei transnistrene. Cu toate acestea, vizibilitatea crescândă a UE peste Nistru nu s-a materializat în pârghii reale de influenţă asupra regimului de la Tiraspol. În continuare, Bruxellesul e nevoit să apeleze la Moscova, în calitate de releu, pentru a-şi face auzite şi ascultate mesajele la Tiraspol. UE ezită să-şi asume şi să exercite un rol similar cu cel jucat de Rusia în contextul soluţionării transnistrene, iar noua abordare a PEV nu ne oferă certitudinea că realităţile se vor schimba prea mult la acest capitol în timpul apropiat. Există însă un element nou ce trebuie exploatat din plin de Chişinău – disponibilitatea UE de a elabora, împreună cu organizaţiile internaţionale relevante şi partenerii-cheie, scenarii de reconstrucţie postconflictuală, ce ar putea influenţa/motiva sensibil procesul de soluţionare a conflictelor, inclusiv cel transnistrean, prin formularea convingătoare a beneficiilor tangibile ale viitoarelor reglementări paşnice.

Comisia Europeană s-a limitat să ne mângâie…

De asemenea, suntem asiguraţi că noua abordare va întări şi mai mult Parteneriatul Estic. În acest sens, vor fi negociate şi implementate Acordurile de Asociere şi Acordurile Comprehensive şi Aprofundate cu privire la Zonele de Comerţ Liber; vor continua procesele de democratizare, precum şi cele de facilitare şi liberalizare a regimurilor de vize; va fi intensificată cooperarea sectorială; vor fi aduse mai aproape de cetăţeni beneficiile Parteneriatului Estic; va fi activizată munca cu societatea civilă şi partenerii sociali etc. Reiterarea acestor asigurări, enunţate clar sau implicit încă în mai 2009, e importantă pentru statele din Europa de Est, dar nu şi suficientă. Ucraina, Moldova şi Georgia, ţări cu ferme aspiraţii europene, au aşteptat că reevaluarea PEV va aduce cu sine o conturare convingătoare, chiar dacă îndepărtată, a şanselor de materializare a respectivelor aspiraţii. Nu a fost să fie. Comisia Europeană s-a limitat, în schimb, să ne mângâie, cu menţionarea faptului că valorile pe care este întemeiată UE sunt, de asemenea, la temelia proceselor de asociere politică şi integrare economică pe care le oferă Parteneriatul Estic. În condiţiile în care UE se confruntă, în prezent, cu mari probleme interne, niciun membru realist al Parteneriatului Estic nu se aşteaptă de la Bruxelles să continue pe termen mediu politica de extindere a UE spre Est. Kievul, Chişinăul şi Tbilisi aşteaptă, în schimb, de la Bruxelles o viziune pe termen lung care, spre marele nostru regret, lipseşte în noua abordare a PEV.

Totodată, Comisarul Stefan Fule ne asigură că noua abordare aduce cu sine un mai mare grad de diferenţiere, care va asigura ca fiecare stat să-şi dezvolte legăturile cu UE atât de mult, cât îi permit aspiraţiile, necesităţile şi capacităţile. Nu excludem acest lucru, însă ne întrebăm şi îi întrebăm inclusiv pe oficialii europeni: cum pot Kievul, Chişinăul şi Tbilisi să-şi valorifice pe deplin aspiraţiile europene, urmând principiul more for more, dacă noua abordare a PEV rămâne fidelă motoului ex-preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi: „Totul în afară de instituţii” (everything but institutions)? De fapt, câtă vreme motoul lui Prodi va fi principiul fundamental al PEV, noua Abordare ar trebui să fie intitulată: „Mai mult, pentru mai mult, dar fără instituţii”. În acelaşi timp, formula „mai multe reforme pentru mai multă asistenţă” (more reforms for more funds) nu este nicidecum nouă – ea a fost de la bun început un truism intrinsec principiului diferenţierii, enunţat de PEV, în 2004 şi apoi de Parteneriatul Estic, în 2009. Nouă este acum doar formularea sa explicită.

Perspective cu impact demoralizator

Stefan Fule ne mai asigură că susţinerea crescândă a UE pentru membrele PEV va fi condiţionată de progresele realizate de acestea pe calea consolidării democraţiei şi respectului pentru statul de drept. Dar principiul „reforme versus asistenţă” nu este unul nou pentru statele din Parteneriatul Estic, dimpotrivă, el stă la baza ambelor iniţiative. Este adevărat că acest principiu nu a fost aplicat cu stricteţe de chiar UE care, fiind preocupată mai cu seamă de asigurarea securităţii şi stabilităţii în jurul său, era tentată să închidă ochii la derapajele nedemocratice din statele PEV. În plus, aplicarea eficientă a principiului condiţionalităţii presupune un set de motivaţii puternice şi definirea clară a termenilor de referinţă de ordin cantitativ, calitativ şi temporal. Noua Abordare a PEV reiterează însă acelaşi set de motivaţii strategice formulate în 2009 de Parteneriatul Estic: asocierea politică, integrarea economică, zona de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv şi liberalizarea regimului de vize. O astfel de reiterare, fără îndoială, se impunea; totuşi, de la Bruxelles se aşteaptă ceva mai mult, şi anume: perspective tangibile/previzibile pentru liberalizarea regimurilor de vize cu Ucraina, Moldova şi Georgia. Or, Comisia Europeană a preferat să ne aline şi mai departe cu perspective pe termen lung, care au un impact demoralizator asupra cetăţenilor de rând, subminând astfel imaginea UE în statele PEV. Pe deasupra, noua abordare a PEV nu ne dă certitudinea că procedurile de formulare a termenilor de referinţă, de monitorizare şi raportare a progreselor se vor schimba foarte mult.

Lipsă de viziune (pentru ei) şi de motivaţie (pentru noi)

Acestea şi alte deficienţe erodează calificativele noi, inovatoare şi ambiţioase ale Politicii Europene de Vecinătate reevaluate. Totuşi, marea sa slăbiciune constă în lipsa unei viziuni pe termen lung, ce ar motiva nu doar elitele politice, ci şi societăţile din statele membre ale Parteneriatului Estic să se angajeze plenar în procesul de reforme care ne-ar apropia de şi integra gradual în UE. Or, atâta timp cât reformele vor depinde doar de entuziasmul şi angajamentul elitelor politice, procesul de transformări democratice în Europa de Est nu va fi niciodată ireversibil. Statele-membre ale UE din Europa Centrală ştiu foarte bine acest adevăr. Ele, de asemenea, au trecut prin acest anevoios proces al tranziţiei spre democraţii şi economii de piaţă funcţionale, dar, în comparaţie cu statele Parteneriatului Estic, au beneficiat de un puternic factor motivaţional, un far călăuzitor ce le-a ajutat să înfrunte toate obstacolele interne şi externe în drumul lor spre modernitate, în drumul lor spre UE.

Astăzi, statelor din Europa de Est le este refuzat diplomatic acest privilegiu de care s-au bucurat statele din Europa Centrală. Trebuie să recunoaştem că acest delicat refuz e formulat într-un stil oarecum cinic de către oficialii europeni. Astfel, dânşii mereu afirmă că, înainte de toate, moldovenii au nevoie de reforme şi acestea trebuie realizate de noi chiar şi fără a avea perspectiva de aderare la UE. Suntem de acord că moldovenii au nevoie de reforme, dar acelaşi adevăr a fost valabil şi pentru polonezi, maghiari, cehi, slovaci, sloveni, bulgari etc. Cu toate acestea, lor li s-a acordat marele atu de a fi inspiraţi, motivaţi, călăuziţi de perspectiva clară a integrării lor europene.

Apropo, şi Parteneriatul Estic are stringentă nevoie de un similar far călăuzitor din partea UE. Are UE destul curaj să formuleze o astfel de viziune şi pentru Ucraina, Moldova şi Georgia? Mai are UE adevăraţi politicieni vizionari, care nu vor ţine cont de sfatul ex-cancelarului german Helmut Schmidt, care odată ar fi declarat: „Dacă ai viziuni, du-te şi consultă un medic”? În septembrie, la Varşovia, va avea loc Summitul PEV. Sperăm că atunci vom afla răspunsul la întrebările noastre, atunci vom şti cât de departe şi de profund are curajul să privească Bruxellesul.

Roma, 21 iunie 2011