Când am început să fac jurnalism, aveam obiceiul să-i întreb din pură curiozitate pe toți intervievații mei, indiferent de funcția sau statutul lor social, ce carte citesc. Am observat însă cu stupoare că mulți dintre ei se bâlbâiau cumplit la auzul acestei întrebări. Îmi răspundeau cu zâmbete pierdute, ochi plecați sau scărpinat de nasuri și cefe… După ce în copilărie fusesem învățat că omul fără carte este ca și pădurea fără copaci, când vreun politician cunoscut sau vreo așa-numită vedetă nu știa ce să răspundă la întrebarea mea, mă cuprindea o mare dezamăgire și o apăsătoare tristețe.
Apoi am renunțat la întrebare, iar mai târziu am început și eu să citesc mai puține cărți. În ultimul timp, citesc numai dosare. La început aveam o plăcere deosebită din aceste lecturi, deoarece, studiate atent, dosarele îmi arătau ca în palmă în ce tâmpenie de țară trăiesc și cât de prost sunt atunci când mai încerc să cred unor promisiuni politice. Însă odată cu timpul, voluminoasele și prăfuitele volume de documente au început să mă sufoce. Mai ales pentru că gustul amar, revolta și dorința de a schimba lucrurile, pe care dosarele ți le provoacă inițial, începe treptat să dispară, transformându-se în nepăsare. Tu, cititorule, deja te deprinzi cu mizeria care te înconjoară și o accepți ca pe o normalitate, înțelegând că nu poți schimba nimic, deoarece sistemul care te conduce adoră această mizerie.
Un singur exemplu, care confirmă această idee: dacă într-o bună zi cineva te va omorî, iar ucigașul va avea pile printre grangurii de la putere sau din instituțiile de drept, pe nimeni nu-l va interesa să scoată la iveală cauza morții tale. Precum se obișnuiește în țara asta, se va alege și aici calea minciunii. Fie că dosarul va fi clasat, fie că se va pierde, fie că procurorii nu vor dispune efectuarea expertizelor necesare, fie că medicul legist va constata că tu ai murit de durere de dinți, fie că nu vor fi găsiți martorii foarte ușor de găsit… Există sute, dacă nu chiar mii, de metode care pot pune pe linie moartă urmărirea penală. Firește, ele sunt nelegitime, dar aceasta nu interesează pe nimeni.
De aceea m-am gândit să mă apuc iarăși de carte, căci diferența dintre un dosar și o carte este enormă. O carte bună, oricât de dezagreabil i-ar fi conținutul, reprezintă un suflet. Respectiv,te face mai bun, te pune să te gândești la propria-ți existență, să nu mai trăiești aiurea, ca un maidanez, dar să-ți amintești că ești om și că te așteaptă o moarte, în a cărei față trebuie să ajungi demn. Pe când un dosar reprezintă rutină. Îți trezește disprețul cel puțin față de cei care te conduc, te face rău, chiar dacă în tine trăiește iluzia că ești bun, îți bagă în cap tot felul de prostii sau, în cel mai bun caz, te îneacă în plictis.
Eu sunt convins că politicienii noștri, unii dintre care citesc numai proiecte de legi, ar deveni mai buni, dacă ar depune efortul să citească și literatură. Cu atât mai mult, cu cât după o lectură interesantă, vrei să scrii și tu, chiar dacă nu ești scriitor. Și atunci, dacă politicienii noștri ar găsi câte cinci minute pe zi să mai și scrie, ar începe să cugete mai pozitiv. Începând să se gândească nu numai la putere și bani, nu ne vor mai percepe ca pe niște jalnice marionete, ci ca pe niște oameni în sensul direct al cuvântului. Și nu trebuie să scrie memorii, nici texte înălțătoare despre cât sunt ei de deștepți și blajini, ci să-și mărturisească emoțiile, să-și descarce sufletele. Nu e cazul să scrie cărți, ci măcar câteva rânduri. Atunci și lumea i-ar înțelege altfel și s-ar crea o legătură umană între ei și electorat. Pentru că, în fond, orice om reprezintă o carte interesantă, din care ai ce învăța. Pentru că nu există niciun om rău prin excelență.
Ca să înțelegem cât de săraci suntem fără lecturi, să privim la cele mai pure ființe – la copii. Și vom observa că, în mare parte, cei care fac trăsnăi nu iubesc cartea. Și invers, sunt foarte puțini copii care învață și fac nebunii. Astfel, cartea este o armă contra răului, de care noi, din păcate, am uitat. Cine crede că, dacă are bani și putere, a învățat destul, se înșală amarnic. Fiindcă pe toți ne așteaptă ziua de mâine, în care ne poate surveni căderea. Și fiindcă lecția noastră se termină numai în clipa morții. Lectură plăcută!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
