„O bibliotecă cum nu a mai fost în istoria tipăriturilor românești”

În cadrul interviului acordat ziarului TIMPUL, librarul povestește despre cum a decurs acest sfert de secol și cum s-a ajuns la succesul din prezent.

– Sunteți într-un an aniversar – s-au împlinit 25 de ani de la fondarea Editurii „Litera” și dvs. ați rotunjit frumoasa vârstă de 65 de ani. 2014 este un an important pentru familia Vidrașcu. Cum a decurs până acum activitatea editurii?
– Cu suișuri și inerente coborâșuri. Bine că prevalează primele. În ultimii patru ani, spre exemplu, am ocupat primul loc în România după numărul de titluri editate și de exemplare vândute. Anul trecut, am scos de sub tipar circa 700 de titluri de carte, cu un tiraj total de peste 10 milioane de exemplare, câte două pe zi, deci într-un ritm mai alert decât apar cotidienele. De fapt, s-a împlinit un vis mai vechi al meu, să fondez o editură care ar fi competitivă sau chiar ar surclasa editurile de stat de pe timpuri. După absolvirea facultății, am lucrat în calitate de redactor, șef de redacție și apoi vicedirector la Editura „Literatura artistică”, unde erau angajați vreo 140 de oameni. În anii buni apăreau circa 350-360 de titluri anual, câte o carte în fiecare zi, fapt care nu putea să nu impresioneze. Atunci când am deschis editura mea privată, mi-am pus scopul să ating aceeași performanță. Uite că peste ani am depășit-o de două ori. Mi-am început activitatea în Republica Moldova, dar pentru că piața de aici este prea mică, iar moldovenii, să recunoaștem, nu prea se înghesuie la carte, am fost nevoit să-mi trimit fiii la studii în București, și totodată să fondez cu ei acum vreo 15 ani o editură, persoană juridică românească, cu aceeași denumire – Grupul Editorial Litera. De atunci ea a tot crescut și, ca o încununare a eforturilor noastre, săptămâna trecută, fiul meu mai mare, Dan, a luat un prestigios premiu american – Business Hall of Fame 2014, alături de alte cinci mari personalități din România, cum ar fi guvernatorul Băncii Naționale, vicedirectorul general Dacia și alții. Sunt foarte mândru de el și cred că va avea un viitor foarte bun, împreună cu fratele lui Marin.

– Ați putea afirma că succesul editurii se datorează faptului că Litera este, în primul rând, o afacere de familie?
– Da, deși cunosc prima regulă a business-ului – rudele nu se angajează la firmă. Suntem, probabil, o excepție fericită, ca, de altminteri, și conducerea ziarului dvs. La editura din București lucrează ambii fii și nora, aici, la Chișinău, eu și soția, deci cinci oameni din cei vreo 170 angajați pe care îi avem. Ne înțelegem de minune și, lucrăm toți cu dăruire, de la opt dimineața până pe la opt seara și asta în decursul a 25 de ani. Cheia succesului, cel puțin în domeniul editorial, este, în primul rând, foarte multă muncă și dedicație. Apoi, mai trebuie să știi să-ți recrutezi oamenii și să-i motivezi, căci altfel, n-o să-i ai pe cei mai buni. Iar dacă nu-i ai pe cei mai buni, apoi și cărțile vor apărea pe măsura celor care le pregătesc, adică la un nivel mediocru. Scopul meu dintotdeauna a fost să obțin o carte frumoasă, inclusiv, sau poate că în primul rând, din punct de vedere grafic. Din păcate, arta grafică este în declin. Acum toți își imaginează că pot edita cărți, și chiar le produc în neștire, dar ele seamănă una cu alta de parcă ar fi trase la indigo. Ne-am făcut un nume prin faptul că avem cărți foarte frumoase. Am urmat exemplul unor edituri mari din străinătate, Dorling Kindersley, ca să dau un singur exemplu, și am ajuns la stadiul când putem să ne permitem să comandăm ilustrații la cei mai buni graficieni din lume. Pare incredibil, dar prețurile pe care le obținem de la ei sunt mai mici, decât cele pe care le practică unii graficieni de-ai noștri. Explicația este foarte simplă. Ei sunt foarte scumpi la prima ediție, dar atâta timp cât se editează milioane de exemplare, prețul se diminuează până la cote acceptabile. Lucrăm cu somități precum Roberto Innocenti, Robert Ingpen, Sarah Kay ș.a.

– Cum a decurs activitatea Grupului Editorial Litera în România, de la bun început?
– La momentul acela, în România, erau cel puțin 2000 de edituri înregistrate. Editorii de acolo cunoșteau mai bine decât noi conjunctura, piața. Iar noi, chiar dacă suntem români, eram un fel de imigranți în propria țară. Poate pentru România acest cuvânt este impropriu, dar ca și imigranții din alte țări, a trebuit să muncim mai mult decât localnicii ca să ne impunem. La fel au făcut și alți mulți basarabeni, când a fost exodul din 1940 până în 1944, și au devenit specialiști bine cotați în România. Iată că și noi, peste ani, le-am repetat destinul. Am venit și cu multe idei inovatoare, printre care un proiect de chioșc, prin care am reușit să obținem o audiență nesperat de mare. Pentru început am reluat editarea colecției „Biblioteca pentru toți”, care apare din 1895 și care ajunsese la vreo 1600 de titluri. Partea cea mai mare a fost editată în timpul socialismului, pe banii statului. Oricum cărțile nu ajungeau la toții. Am păstrat tot ce avea mai bun „BPT-ul” – tabelul cronologic, la care am adăugat și imagini, dacă existau, din viața autorului, referințe critice și câte o prefață a unui critic literar consacrat. Cărțile au apărut la un format mai mare decât cel inițial, au fost tipărite în Italia pe hârtie șamoa, cu copertă imitație pânză, folio aur, și supracopertă color pe care este reprodus un tablou al unui artist plastic român. În plus, cărțile se vindeau la prețuri foarte mici. Am început cu Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”, în trei volume. Fiecare volum a apărut cu un tiraj inițial de 150 de mii de exemplare, care apoi a fost suplimentat până la 250 de mii de exemplare, un număr uriaș acum pentru România.

– Care a fost reacția cititorilor? A avut succes?
– Am așteptat rezultatul cu explicabilă emoție, fiindcă și riscurile la asemenea tiraje erau pe măsură. Dar succesul a fost imens, peste așteptări – tirajul s-a epuizat în câteva ore. Instantaneu a fost și un mare scandal în presă, pe Internet, fiindcă nu toți doritorii au reușit să intre în posesia volumelor. Am fost nevoiți să publicăm anunțuri, că editura va republica volumele până când va fi satisfăcută întreaga cerere. Ulterior, desigur, interesul s-a mai diminuat. În timp, am ajuns să edităm câte 50-60 de mii de exemplare. Curând ajungem la volumul 200 și vom continua cu traduceri din literatura universală.

– La ce proiect lucrați în prezent?
– Ne-am ambiționat să edităm o bibliotecă cum nu a mai fost în istoria tipăriturilor românești – o colecție de cărți ilustrate pentru copii, intitulată „Scriitori români ilustrați. Lecturi școlare”. Deci, tot ce este mai valoros din literatura pentru copii creat în România urmează să apară în condiții grafice excelente, cu o mulțime de ilustrații inspirate, și nu kitsch-urile de azi cu care deja unii s-au obișnuit. Primele patru cărți deja au apărut și au fost puse în vânzare în librăriile Litera și în chioșcurile Moldpresa. În primele două săptămâni, aceste cărți apar la un preț promoțional, de 39 de lei, aproape de prețul de cost. Acesta este un cadou din partea editurii pentru cititorii noștri. După asta cărțile se vor vinde la prețul de 59 lei, ca să acopere cheltuielile editurii și să aducă un oarecare profit. În 2014, vor apărea 20 de titluri în cadrul acestei colecții, apoi ele vor fi editate într-un ritm de un titlu în fiecare săptămână, astfel ca în doi ani biblioteca să numere 100 de titluri reprezentative ale literaturii române.

– Care sunt primele titluri din cadrul acestei biblioteci?
– Au apărut deja „Steaua” de Mihai Eminescu, „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, „Lunca din Mircești” de Vasile Alecsandri și „Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi. Până la sfârșitul anului vor mai apărea Caragiale, Coșbuc, Ispirescu, Iosif, Gârleanu, Topârceanu, Delavrancea, Donici, Slavici, Blaga, Cazimir, Hogaș, Farago, Vlahuță, Vieru, Filimon. La elaborarea acestei colecții participă specialiști de marcă în domeniu, inclusiv graficieni din ambele state românești, prin acest efort comun realizându-se o bibliotecă de o mare valoare literară și artistică.