Oricare dintre noi, deseori, vrea să se detașeze de cotidian și alege să petreacă timpul liber într-un local. Acolo te aștepți să fii deservit bine de chelner și să servești cu plăcere ceea ce consumi.
Pornind de la ideea că deservirea calitativă trebuie să fie o constantă, independentă de prețurile din meniu, observ că, din păcate, tot mai frecvent, în loc să te relaxezi alături de interlocutorul tău, ajungi să fii iritat de neatenția, neprofesionalismul sau, pur și simplu, lipsa de educație a chelnerului care te deservește.
În localurile din Chișinău, probabil chiar din toată țara, poți să fii servit, de exemplu, cu un suc turnat într-un pahar murdar de ruj (pe care l-ai așteptat prealabil vreo 15 minute), să ți se încurce comanda, să nu primești rest sau chiar să fii bruscat verbal.
În cazul în care ești un cetățean care-și cunoaște drepturile, vei cere cartea de plângeri care, uneori, poate fi un simplu caiet de 12 foi, neautorizat (evident) de nici o instituție împuternicită. Probabil vei chema administratorul, care va absenta la acel moment, sau își va cere scuze, iar chelnerul va continua să se comporte la fel. În alte cazuri, mi s-a povestit, administratorul poate fi chiar mai obraznic decât chelnerul.
Nu zic că în alte domenii de servicii din Republica Moldova se excelează. Nu zic nici că ospătarii sunt mereu motivați financiar. Zic că, deși am devenit o societate de consumatori, care preferă să petreacă, să mănânce și să bea, ne mulțumim cu o deservire de râsul găinilor.
Cine să fie, totuși, vinovat pentru un sistem prost al serviciilor? Angajatorii sunt de vină că acești chelneri nu-și cunosc meseria? Statul, fiindcă nu a fondat o școală de ospătari și nu a perfecționat Codul Muncii? Noi, consumatorii, fiindcă nu ne apărăm drepturile? Dar pentru absența celor „șapte ani de acasă” pe cine învinovățim?
