O țară hrănită cu promisiuni

Devalorizarea rublei rusești a generat o prăbușire a economiei din regiune care a adus după sine o devalorizare a rublei transnistrene și a dispariției pe piață a valutelor forte. Această realitate economică, care denotă lipsa de fiabilitate a statului fantomă, care, fiind prins între Ucraina și Moldova, nu are altă soluție decât să accepte să fie hrănit cu promisiuni.

Rogozin e un reprezentat de vază al actualei clase politice rusești, care a condus țara spre cea mai mare catastrofă economică de după căderea URSS. PIB-ul Federației Ruse a scăzut, de la puțin peste 2.2 trilioane dolari SUA, la în jur de 1.1 trilioane. Peste 1 trilion de dolari a pierdut F. Rusă prin politicile sale incompetente. Rogozin, fiind unul dintre politicienii de vârf ai F. Ruse, este și el responsabil pentru această prăbușire. Fiind parte a unei clase politice incompetente, guralive, dar fără soluții, Rogozin speră să țină economia Transnistriei pe plutire până vor veni vremuri mai bune. Odată cu transformarea conflictului Moscova – Kiev într-un război armat, cu zeci de mii de răniți și morți, șansa Transnistriei de a deveni o zonă funcțională din punct de vedere economic a scăzut dramatic. Neavând niciun fel de „comunicare” terestră sau pe apă (precum regiunea Kaliningrad) cu F. Rusă, această enclavă creată împotriva R. Moldova este ținută în captivitate de elitele locale, care scot profituri din regiune, apoi le mută prin țări cu un nivel de trai adecvat. Această realitate economico-politică este foarte bine înțeleasă și în raioanele din est și la Moscova. Enclava transnistreană a fost un proiect politic gândit în anii ‘90, pornind de la premisa unei Ucraine docile Rusiei. După ce relațiile ruso-ucrainene s-au deteriorat, proiectul s-a dovedit a fi neviabil și acum se caută soluția de utilizare a regiunii drept avangardă pentru viziunile imperialisto-revanșiste a elitei politice de la Moscova, care vrea să fie din nou capitala unui imperiu, care ar ocupa teritorii străine sau unde rușii ar fi minoritari.

Comerțul cu F. Rusă, dar și cu zona CSI, a scăzut simțitor în anul curent. În urmă cu câțiva ani era greu de imaginat asemenea cifre, dar, în 5 luni ale acestui an, R. Moldova a exportat în Italia mărfuri în valoare de 74 de milioane dol. SUA, iar în Rusia în valoare de 77 milioane. În România s-au făcut exporturi în valoare de 176 milioane SUA, iar spre toate statele CSI, doar de 153 de milioane $SUA. Această reorientare a fluxurilor financiare este doar începutul unui proces firesc de revenire a R. Moldova în spațiul economic european. R. Moldova a exportat mărfuri în 5 luni spre UE în valoare de 470 de milioane $SUA, adică aproape 63% din exporturi. F. Rusă ocupă 10% din exporturi, iar CSI-ul doar 22%. Odată cu prăbușirea prețului la petrol a căzut rubla rusă, dar și puterea F. Ruse de cumpărare. Prin politicile autohtoniste ale Moscovei, care încearcă să descurajeze comerțul cu „exteriorul”, importanța relației economice cu Rusia devine mai mult un subiect de istorie politică sau economică a relațiilor bilaterale.

Actualul proces de închidere a pieței F. Ruse, deși este complicat și greu de digerat pentru oamenii de afaceri, care erau obișnuiți cu modul de afaceri din est, este doar începutul unui drum de realiniere la lumea europeană. Procesul de distrugere creativă, prin care dispare legătura cu lumea rusă, este o garanție că se poate naște o legătură nouă, modernă, cu lumea Europei. Într-o lume ideală, acest proces poate fi diferit, și chiar am fi putut face comerț „și cu unii și cu alții”, dar trăim departe de acea lume perfectă. Suntem martori cum statul vecin, Ucraina, care a fost cât se poate de loial F. Ruse, a pierdut o parte din teritoriul ei, a jertfit mii de vieți omenești pentru o șansă de re-racordare la lumea Europei. Mai mult decât atât, conform unui sondaj recent, 78% din ucraineni ar vota pentru aderarea la NATO, în eventualitatea unui referendum. R. Moldova, fiind o periferie agricolă a fostului imperiu sovietic, reacționează mai greu la evoluțiile politice din regiune. Din păcate, ne apropiem lent de o integrare ireversibilă în structurile euroatlantice. Dacă în anii 1990-1992, Albania era mai săracă decât R. Moldova, astăzi această țară este candidată oficială la statutul de membră a Uniunii Europene și membră NATO. În ciuda speranțelor noastre, că vom putea „progresa” prin politica la două capete, această practică nu face decât să amâne inevitabilul. Sau devenim parte a lumii europene, care înseamnă stat de drept, domnia legii, modernizare, securitate, ordine sau ne transformăm într-un pașalâc moscovit, unde criminalii și hoții vor impune „legea”.

Destul de caraghioasă este tentativa vicepremierului Calmâc de a se întâlni și discuta cu dușmanul statului R. Moldova, privind o oarecare foaie de parcurs, ce ar viza cooperarea economică. Este de la sine înțeles că orice colaborare, care ar urma să aducă beneficii statului, trebuie făcută cu o persoană de bună credință, nu cu un șovin, ce a recunoscut că a omorât cetățeni ai R. Moldova, o persoană, cu care orice fel de discuții nu fac decât să te discrediteze. Oricum, chiar din comunicatul oficial este evident, că această întâlnire și foaie de parcurs, au fost mai mult de fațadă pentru a nu se spune că Rogozin a venit să viziteze teritoriul R. Moldova, aflat de mai bine de 25 de ani sub ocupația trupelor rusești. Probabil, la întâlnirea planificată în noiembrie se va încerca din nou șantajarea noastră prin discursuri cunoscute: dacă vreți piața F. Ruse înapoi, alegeți un președinte care, să stea în patru labe în fața noastră.

În ciuda șantajului rusesc, în pofida presiunilor economice, la oricâte capete ar vrea unii să fie acest stat, miercuri, conducerea R. Moldova a comemorat demn trista zi de 6 iulie când, în 1949, zeci de mii de moldoveni, au fost deportați în Siberia și tratați mai rău decât animalele. Această zi și poziționarea față de ea arată cât de diferite sunt problemele, care mișcă societatea prorusă și proeuropeană (prounionistă) din R. Moldova. Unii vor revenirea la URSS, pentru a nu mai fi forțați să li se aducă aminte ce crime au comis, alții vor să se asigure, că niciodată, sub nicio formă, nu se va mai putea repeta acea tragedie. Evoluția din regiune, reconfigurarea comerțului extern, indică direcția euroatlantică ca fiind câștigătoare. Vom vedea dacă votanții nu vor întoarce R. Moldova cu 15 ani în urmă, când un demagog și un agramat ajungea șeful statului.