Oamenii Moldovei: „Am vrut să plec în Franța, dar munca la negru nu m-a încurajat”
Grigore Pârca, 25 de ani
După absolvirea Facultății Urbanism și Arhitectură din cadrul Universității Tehnice m-am angajat la S.A. „Drumuri Briceni”, responsabilă de întreținerea și reparația drumurilor din raion. Acum urmez un curs de perfecționare în domeniu. Mi se pare captivant. O țară dezvoltată trebuie să aibă o infrastructură rutieră modernă. În ultimii trei ani am observat că s-au implementat multe proiecte de reabilitare. Sperăm să avem cât mai multe drumuri europene.
Am hotărât să mă angajez în nordul Moldovei ca să fiu mai aproape de casă. Am avut câteva oferte și la Chișinău, dar salariu promis nu mi-ar fi permis să supraviețuiesc în capitală. Și apoi, intelectualii nu trebuie să rămână doar în centru, ci trebuie să contribuie la dezvoltarea regiunilor. În partea de nord a țării se investește mult în agricultură. Întreprinzătorii au nevoie de drumuri bune. Noi colaborăm cu ei, îi ajutăm la crearea unor drumuri de acces pe terenurile lor. Cred că sunt necesare de asemenea mai mult fabrici de prelucrare producției agricole.
Sincer, am vrut să plec în Franța, dar munca la negru nu m-a încurajat. Plecarea nu e o soluție, peste tot este criză și în Europa e surplus de forță de muncă. Mă gândesc că nu-i rău nici acasă. Poate vom avea și noi aceleași condiții ca în statele europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!