Obiceiuri care afectează sănătatea creierului: Care sunt principalii inamici ai memoriei
Nu contează cât de multe aplicaţii şi jocuri dedicate stimulării creierului foloseşti dacă ai o serie de obiceiuri zilnice care luptă împotriva memoriei. Începând cu verificarea periodică a telefonului, alimentaţia incorectă şi lipsa somnului, toate acestea dăunează buna funcţionare a creierului.
Pentru a-ţi păstra o gândire rapidă, trebuie să te asiguri că eviţi cele mai nocive obiceiuri care pot avea un impact grav asupra funcţiilor cognitive, scrie cheatsheet.com
Prea multe sarcini în acelaşi timp
În cazul în care sunteţi genul de persoană care se uită la televizor în timp ce răsfoieşte documentele de la serviciu sau mănâncă în timp ce îşi planifică următoarele activităţi, este timpul să te opreşti şi să te concentrezi pe o singură acţiune. În caz contrar, creierul tău ar putea avea de suferit. Cercetătorii de la Institutul de Psihiatrie al Universităţii din Londra au constatat că multitaskingul poate provoca la fel de mult scăderea IQ-ului precum fumatul de marijuana.
Somnul insuficient
Lipsa somnului nu cauzează doar pierderea energiei. Conform cercetătorilor, acest lucru ar putea avea un impact grav asupra creierului. Lobul temporal, zonă a creierului care te ajută să procesezi limbajul, nu poate funcţiona corect, ceea ce duce la dificultăţi în formularea unor gânduri coerente. Lobul parietal este de asemenea compromis atunci când nu dormi, aceasta fiind zona creierului care te ajută să rezolvi calcule matematice.
Stresul
Stresul este un răspuns natural al corpului nostru, aşa că este bine să te simţi stresat în anumite momente, cum ar fi o întâlnire importantă sau un examen. Steven Stein, neurolog britanic, este de părere că stresul afectează în principal inteligenţa emoţională, care influenţează modul în care puteţi comunica şi transmite sentimentele, gândurile şi emoţiile altor oameni. Dacă eşti mereu stresat şi simţi că nu te poţi înţelege cu nimeni din jurul tău, nu da vina pe nimeni. Nivelul ridicat de stres te face mai impulsiv, mai puţin productiv şi mai predispus la greşeli.
Nu îţi scoţi ochii din telefon, tabletă sau laptop
Avem gadget-uri pentru tot, de la modul de navigaţie în maşină, la calculatoarele de pe telefon, atunci când vrem să rezolvăm orice ecuaţie (chiar dacă este un simplu calcul matematic), dependenţa noastră de tehnologie diminuează în mod constant nivelul de funcţionare a creierului. De asemenea, lumina albastră a ecranelor este unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face împotriva creierului nostru.
Sursa: unimedia.info