Actualitate

Octavian Țîcu spune că a fost exclus din cursa electorală

Candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la alegerile prezidențiale, Octavian Țîcu, anunță că a fost exclus din cursa electorală. Conform lui Țîcu, CEC a considerat nevalide 5 000 de semnături din cele 20 000 adunate.

„Ieri a fost profund şocat. Ziua în care urma să ne lansăm în campania prezidențială a fost ziua în care CEC a ales să mă anunțe că sunt exclus. Iertată-mi fie această slăbiciune nefirească, dar nu m-am gândit că regimul de guvernare poate fi aşa ticălos. Frica lui Dodon şi a Moscovei față de eventualitatea participării mele în această campanie a fost atât de mare, încât a decis să elimine orice risc şi să mă scoată din cursă. Singura alternativă unionistă, antisistem, necompromisă în schemele şi înțelegerile politice, necoruptă şi capabilă să-şi asume lupta împotriva regimului până la demontarea lui definitivă.

Din 20 000 de semnături ale cetățenilor R. Moldova, peste 5 000 au fost aruncate la gunoi, majoritatea pentru o cifră sau număr de la seria buletinului greşit şi pentru faptul că s-a încurcat domiciliul. Cinic şi fără scrupule. Semnături reale ale cetățenilor țării. Asta pentru a ne arunca sub limita de 15 000, adică la 14 548 de semnături, şi acceptând doar 10 raioane din cele 20 care erau cu un număr de peste 700 de semnături”, a menționat Țîcu.

Țîcu a spus că va veni cu o declarație oficială imediat după ce CEC va anunța rezultatele oficiale.

Pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale nu există nicio informație încă despre excluderea candidatului PUN din cursa electorală.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *