(Opinie) Alegerile anticipate nu sunt o soluţie, trebuie să le cerem o guvernare mai bună
Din aceste considerente, societatea civilă trebuie să depună eforturi pentru a impune partidele care se declară pro-europene să guverneze ţara mai bine. De această părere este Ecaterina Mardarovici, preşedinta Consiliului ONG, care s-a expus în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Despre ce tace societatea civilă? Viziuni asupra procesului de negocieri privind formarea coaliţiei de guvernare”, organizată de către Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.
Cât privește negocierile, Ecaterina Mardarovici a adăugat că problema nu este în algoritmul de împărţire a funcţiilor, ci în oamenii care ajung în aceste funcţii. De asemenea, experta a îndemnat să nu se uite ce s-a întâmplat în 2001, când, după ce politicienii democraţi nu s-au putut înţelege, a fost lăsat cetăţeanul să aleagă şi „am avut 8 ani de lipsă de democraţie”. „E un mit că cetăţeanul va face o alegere corectă”, a opinat Ecaterina Mardarovici.
Ea spune că politicienii ajustează legislaţie după necesităţile lor. „Acum aceştia cer preşedinte ales de popor. De parcă n-am avut doi preşedinţi aleşi de popor şi crizele nu au putut fi evitate. Ei trebuie impuşi să guverneze corect, să lase ispita de a modifica Constituţia privind alegerea preşedintelui. Trebuie ca partidele împreună să recunoască greşelile, că nu au altă cale, şi să facă Guvernul împreună. Alegerile anticipate niciodată nu au adus situaţii mai bune. Trebuie să-i impunem să guverneze mai bine decât să riscăm ca 8 ani să avem Partidul Politic „Partidul Nostru” la guvernare”, a încheiat Ecaterina Mardarovici.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!