OPINIE: De la Kiev vine anunţul care poate schimba fundamental echilibrul de securitate al regiunii

Ocazie cu care preşedintele ucrainean a declarat că: „Astăzi, am indicat în mod foarte limpede că vom începe o discuţie asupra unui plan de aderare, iar propunerile noastre pentru o discuţie în acest sens au fost acceptate cu plăcere“.

A adăugat faptul că „Ucraina şi-a definit cu claritate viitorul său politic precum şi viitorul său în sfera de securitate“.

Iar Stoltenberg a transmis şi el un mesaj extrem de ferm şi de clar, asigurându-şi interlocutorul de solidaritatea pe care NATO o manifestă faţă de Ucraina în faţa “acţiunilor agresive“ ale Rusiei.

„Rusia şi-a continuat acţiunile agresive împotriva Ucrainei, dar NATO şi aliaţii săi susţin Ucraina şi sunt de partea voastră… Suntem aici pentru a arăta solidaritatea NATO cu Ucraina şi susţinerea noastră fermă faţă de integritatea teritorială a ţării dvs.“. În plus, s-a declarat şi în favoarea menţinerii sancţiunilor europene şi internaţionale împotriva Rusiei: „nu NATO decide în chestiunea sancţiunilor economice împotriva Rusiei, cu toate aceste ţările membre ale Alianţei sunt cele care adoptă sancţiuni împotriva Moscovei. Cred că aceste sancţiuni trebuie menţinute până când Rusia îşi va schimba atitudinea faţă de acordurile de la Minsk“.

Zarurile sunt aruncate? Dacă da, atunci, într-adevăr, avem de-aface cu cea mai mare şi importantă schimbare anunţată în peisajul de securitate al spaţiului nostru şi cu consecinţe care s-ar putea dovedi enorme.

Evenimentul de azi este o urmare logică a unui proces de apropiere demarat odată cu momentul din 1991 când Ucraina a devenit membră a Consiliului de cooperare al Atlanticului de Nord, aderând apoi la Parteneriatul pentru Pace (19914). Câţiva ani mai târziu, în 1997, relaţiile reciproce cresc la o nouă dimensiune odată cu semnarea Cartei de parteneriat specific şi formarea Comisiei NATO-Ucraina, în acelaşi an fiind deschisă şi misiunea diplomatică a Ucrainei la NATO. Un an mai tâziu este format Grupul de lucru comun NATO-Ucraina privind reforma sectorului apărării, iar în 1999 este desfăşurat batalionul polonezo-ucrainean în sprijinul forţei NATO de menţinere a păcii în Kosovo. În septembrie 2000, Parlamentul ucrainean ratifică o Convenţie privind statutul forţelor ucrainiene din Parteneriatul pentru Pace, iar în septembrie, Ucraina găzduieşte exerciţiul multinaţional de răspuns la situaţii de catastrofă (Trans Carpathia 2000). Un eveniment interesant are loc în mai 2000, atunci când, în premieră, Preşedintele Kucima anunţă că Ucraina îşi doreşte ca, într-o zi, să poată face parte din NATO, iar la reuniunea Comisiei NATO-Ucraina ce a avut loc la Reykjavik, miniştrii de Externe subliniază că doresc „să ducă relaţia pe un nivel calitativ nou“ pentru ca, doar la câteva luni distanţă, în noiembrie, să fie adoptat Planul de acţiune NATO-Ucraina care viza extinderea relaţiilor bilaterale şi sprijinirea reformelor din Ucraina în vederea viitoarei sale integrări euro-atlantice. În 2005, reuniţi la Vilnius, miniştrii Afacerilor Externe din Comisia mixtă lansează „un dialog intensiv asupra aspiraţiilor Ucrainei la aderare“, precum şi un ansamblu de măsuri pe termen scurt în favoarea susţinerii reformelor“.

Cel mai important episod în relaţia Ucraina-NATO se produce cu ocazia Summitului Alianţei de la Bucureşti (aprilie 2008) atunci când ţările Alianţei îşi exprimă acordul ca, în viitor, Ucraina să poată primi statutul de membru. Pe 29 decembrie 2014, Preşedintele Poroşenko promulgă o lege care anulează statutul „în afara oricărui bloc militar“ al ţării sale şi anunţă că Ucraina va demara un proces care să-i permită să răspundă criteriilor fixate pentru aderarea la NATO şi să integreze Ucraina în spaţiul se securitate euro-atlantic. Cu prilejul Summitului NATO de la Varşovia, liderii ţărilor din Alianţă au o întâlnire specială cu Preşedintele Poroşenko şi decid intensificarea considerabilă a suţinerii acordate Ucrainei. În acest sens, aprobă un ansamblu de măsuri de asistenţă destinate să ajute Ucraina în a-şi consolida şi eficientiza mijloacele de apărare. Totul ca răspuns la susţinerea complexă, de mare amploare, pe care Rusia o acordă forţelor militare din republicile separatiste, alimentând fără încetare ceea ce este un adevărat război civil pe teritoriul ucrainean.

Am amintit câteva dintre etapele care marchează cooperarea dintre NATO şi Ucraina în ideea de a sublinia că momentul de azi de la Kiev se bazează pe o tradiţie bine ancorată şi marcată de evenimente care s-au desfăşurat în crescendo.

Relevanţa momentului de azi este dată, din punctul meu de vedere, de duritatea mesajului Secretarului General al NATO care, fără menajamentele diplomatice uzuale, vorbeşte despre „acţiunile agresive“ ale Rusiei şi anunţă, la fel de clar, răspunsul solidar al Alianţei. Asta trece toată discuţia pe un nivel cu totul nou, mai ales că, iată, face şi legătura cu problema sancţiunilor economice împotriva Rusiei, semnalând că există un acord NATO/UE asupra măsurilor de penalizare a Rusiei până când Kremlinul (adică Vladimir Putin) va lua decizia (complet improbabilă) de a respecta Acordurile de la Minsk.

Când va adera Ucraina la NATO? S-ar putea ca evenimentul de azi de la Kiev să fie un semnal că problema ar putea figura pe agenda Summitului NATO de la Bruxelles (2018), poate urmând o decizie de principiu cu fixarea unui calendar pe care Ucraina să trebuiască să-l urmeze în ce priveşte reformele necesare, dar reafirmând, foarte clar, un semnal politic foarte puternic. Nu este deloc simplu, fie şi numai pentru că există principiul că una dintre condiţiile pentru aderare este ca ţara respectivă să nu aibă angajat un conflict militar şi să fi încheiat tratate de pace cu toţi vecinii săi. S-ar putea face o excepţie tocmai din cauza valorii strategice enorme pe care o are Ucraina sau, după cum spun unii observatori, s-ar putea negocia o formulă de stat federal?

Oricum, ecuaţia este extrem de complicată şi, ca întotdeauna, cu un potenţial foarte mare de explozie din cauza unei foarte uşor de presupus reacţii ruse care s-ar baza pe invocarea apariţiei unei situaţii de insecuritate în proximitatea graniţelor sale. Cu consecinţa logică de a vede o escaladare majoră a amplasării de forţe strategice masive, cu mult mai importante decât cele de acum.

Va ceda Vladimir Putin şi va accepta aplicarea Acordurilor de la Minsk şi va renunţa la Crimeea? Va intra Federaţia Rusă într-un proces de negocieri profunde cu NATO în vedera securizării zonei de contact care începe din zona statelor baltice, trece prin Ucraina şi Republica Moldova cu al său Tiraspol pentru a ajunge la Marea Neagră? Să fie semnalul de azi o deschidere spre o asemenea posibilitate?

Orice este posibil în politică, dar, între timp, să vedem ce urmează şi care va fi poziţia marilor actori prezenţi direct şi indirect în zona noastră de supravieţuire.

Autor: Cristian Unteanu
Sursa: Adevarul.ro