ActualitateSănătate

și-a ales și locul în care să comită gestul

Biden a vrut să se sinucidă: și-a ales și locul în care să comită gestul Președintele SUA, Joe Biden, și-a împărtășit sentimentele profunde de disperare în urma decesului primei sale neveste, Neilia, și a fetei lor de 13 luni, Naomi. Evenimentul tragic a avut loc în 1972.

“Tocmai m-am gândit la asta; nu trebuie să fii nebun pentru a te sinucide. Dacă ai fost în vârful muntelui, crezi că nu va mai fi acolo niciodată”, a spus Biden într-un interviu recent cu prezentatorul radio Howard Stern. „M-am gândit: lasă-mă să merg la Podul Memorialul Delaware și să sar”, a spus Biden, conform Nexta. Asta nu e primul moment în care Biden a vorbit despre acest eveniment tragic din viața sa, după cum arată și unele filmări din arhiva CNN. Evenimentul tragic din viața lui Biden Cu doar câteva săptămâni înainte să devină senator în 1972, la vârsta de 30 de ani, prima lui soție, Neilia, și fiica lor de numai un an, Naomi, au murit într-un teribil accident de mașină. Familia se ducea să facă ultimele cumpărături de Crăciun, iar în mașină se aflau și cei doi băieți ai cuplului: Beau, care avea trei ani, și fratele său, Hunter, de doi ani.

Aceștia au fost grav răniți, dar au supraviețuit, după îndelungi îngrijiri medicale. Profund afectat de această tragedie, care intervenea chiar la începutul carierei sale de senator, Joe Biden a fost pe punctul de a renunța la politică. Însă, după cinci ani, își refăcea viața alături de Jill Biden, actuala soție și cea care i-a dăruit o altă fiică, Ashley, născută în 1981.

Celălalt președinte al SUA, Donald Trump, a trecut și el printr-o experiență tragică. Fratele său a avut mari probleme cu alcoolul. Astfel că Donald Trump nu consumă deloc alcool.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *