Ouăle Alianței

Se spune că atunci când armatele germane, împreună cu aliații săi italieni, români și unguri, s-au împotmolit în acerba rezistență sovietică și a frigului rusesc sub Stalingrad, mareșalul Antonescu s-ar fi dus pe front să susțină moralul armatelor române aflate în degringoladă. Cu optimismul și curaju-i caracteristic, militarul a coborât sub ploaia de gloanțe și șrapnele în tranșee și a început a vorbi cu soldații. Se apropie de unul din ei și exclamă – soldat, drept, nume și prenume! Acela răspunde cu pieptul umflat – Ion Olteanu excelență! De unde ești soldat? – întreabă preocupat mareșalul. De sub Craiova excelență, răspunde mândru de originile sale soldatul. Și ce vrei tu, oltene, la sfârșitul războiului, atunci când vom învinge victorios fiara roșie? – continuă Antonescu cu voce convingătoare. Păi, vreau și eu casă, pământ, niște vite, ca tot țăranul – declară cam confuz soldatul. Atunci mareșalul se întoarce brusc către unul din ștabii care-l însoțeau și strigă cu voce militărească, pentru a fi auzit și din alte tranșee – ordonanță, scrie pentru soldatul Olteanu, o casă, două vaci și zece ari de pământ!!! După aceasta, îi strânge cu încredere mâna și se duce la un alt soldat. Aceeași abordare – nume, prenume, de unde este? Soldatul răspunde mândru – sunt moldovean excelență, din urmașii lui Ștefan cel Mare, Vasile Moldovanu, de prin părțile Iașului. Bravo, soldat – exclamă mareșalul – și ce-ai vrea tu, moldovene, să obții după ce vom doborî victorios ciuma roșie? Păi, mărite conducător, vreau și eu ca tot țăranul, niște vite, pământ și o casă nouă – răspunde soldatul. Antonescu se întoarce din nou către însoțitor și declară răspicat, să fie auzit pe toată linia frontului – ordonanță, zece oi, zece ari de pământ și o casă nouă pentru soldatul Moldovanu!!!

Și tot mergând așa din soldat în soldat, promițând la stânga și la dreapta vite, oi, pământ și case, ajunge conducătorul la un țigan rebegit de frig, care stătea ghemuit într-un colț de tranșee și dârdâia. Soldat, drept, nume, prenume – strigă revoltat mareșalul! Gelu Fieraru, excelență – răspunde un pic adunat, dar fără optimism, acesta. Fii un pic mai bărbat, soldate – îl încurajează militarul – curând vom învinge definitiv fiara comunistă și atunci te vei întoarce glorios acasă la femeie și la copii, cu pământ, vite, casă și alte lucruri pe care le vei cere. La care țiganul, cu voce stinsă, îi zice – eu, excelență, nu vreau nimic, doar o pereche de ouă! Mareșalul, pregătit deja să iasă din tranșee, s-a întors către soldat și se răstește la el revoltat – ce-ai pățit, cioară, ți-au înghețat mințile sau deja nu mai judeci de atâta frică? Ba nu, excelență – răspunde senin soldatul – doar că și în Primul Război Mondial a fost pe front și mareșalul Averescu, care la fel mi-a promis casă, vite și pământ, iar la urmă am văzut o p..lă!!! Acum vreau o pereche de ouă, ca să am toate genitaliile.

O fi adevărată povestea sau nu, dar de când cunosc acest banc al studenției de istoric, îl tot raportez la campaniile electorale de la noi și nu încetez să mă uimesc cât adevăr conține când ele se termină, iar politicienii după ce au preluat puterea, ne lasă cu ce a rămas și țiganul de la Stalingrad. Se referă acest lucru și la coaliția de guvernare din 2009, care ne-a promis de toate: integrare europeană, stat de drept, pensii și salarii ca în Europa, luptă cu sărăcia și corupția, pământ și agricultură modernizată țăranului, punerea la dubă a lui Voronin și acoliților săi, funcționari onești și cinstiți, poliție curată, procurori și judecători influențați doar de propria conștiință, care nu-i lasă să doarmă liniștiți atunci când iau decizii incorecte. Într-un cuvânt, de toate, după „ce vom învinge glorios ciuma comunistă”, vorba mareșalului. Doar că la urmă ne-am ales tot cu treaba țiganului, cu doi bandiți care au împărțit țara și au furat-o împreună cu găștile lor peledemiste și pediste timp de cinci ani, aducând banditismul și „bespredelul” în politica și societatea moldovenească, pe care le-au legitimat în toate instituțiile statului, inclusiv guvern și parlament.

Nu sunt un mare fan a lui Mihai Ghimpu, chiar dacă îl respect cel mai mult dintre toți politicienii moldoveni. Nu-mi place stilul lui țărănos, încăpățânat și de multe ori bădărănesc de a face politică și de a se comporta în partid sau în spațiul public. Ar fi putut obține mult mai multe reformând partidul și adoptând un ton cu adevărat schimbător în actuala campanie electorală, care să-i aducă voturi suficiente și poziții sigure în negocierile cu „mai versații” în ale negocierilor banditești Filat și Plahotniuc. Dar prestanța sa în actualul context de constituire a noii alianțe pentru integrare europeană este de-a dreptul admirabilă. Și chiar dacă alții încearcă să-l facă responsabil de „blocaj continuu” și încăpățânare, amenințându-l pe el și pe noi cu o eventuală alianță cu PCRM, Ghimpu trebuie să reziste. Pentru că în această rezistență și în capacitatea de a impune agenda Partidului Liberal, se ascunde speranța societății moldovenești că noua alianță pentru integrare europeană va aduce cu adevărat o schimbare profundă. Din acest considerent înalții oficiali europeni au susținut liberalii și stau în spatele lor, atunci când aceștia pleacă de la negocieri, lăsându-i pe Filat și Lupu cu moacele lor proaste și mai prostiți.

Să înțelegem poziția lui Ghimpu: adică doi mafioți, unul folosind justiția, fiscul, finanțele și vama, altul preluând procuratura și anticorupția, și-au creat un sistem de guvernare în care au legiferat furtul în stat, denaturând complet ideea de integrare europeană și aducând-o în prag de faliment, iar Mihai Ghimpu și liberalii, urmează să intre în horă, dând legitimitate, prin prezența lor în actul de guvernare, în continuare acest sistem de hoție și banditism. Asta după ce, tot acești doi bandiți, l-au scos de la guvernare și i-au rupt partidul. Tratat cu desconsiderare în alianța precedentă, când a fost lăsat fără niciun instrument important de influențare a politicilor, iar pe deasupra și exclus din formula de guvernare negociată în 2010, Ghimpu și liberalii nu au altă alternativă decât impunerea unei agende proprii și obținerea unor poziții clare și sigure, care să le ofere posibilitatea reală de a influența politicile în stat. Și pentru a nu fi considerați o anexă a celor două clanuri mafiote (sau și mai rău a lui Plahotniuc), care prin prezența la guvernare le dă acestora credibilitate, culoare mai albastră și europenism. Cel puțin pentru mine am clarificat un lucru, că nu mai este chiar Mihai Ghimpu în buzunarul lui Plahotniuc, pentru că dacă era, acesta demult „îl îndoia” pe nenea Mișa, pentru a-l face mai cooperant. S-a mai lămurit că această poziție a liberalilor este susținută de Uniunea Europeană, care vede că prin această atitudine poate cumva determina un context de transformare demult așteptat, prin care în interiorul unei alianțe compromise să existe o forță politică capabilă să impună intransigență și lipsă de compromis în asumarea unei transformări reale.

Dar ce s-a lămurit și mai evident este faptul că dincolo de dorința de impunere de către liberali a unei noi formule de alegere a președintelui țării, care dacă nu va fi adoptată ne va aduce iar în fața coveții sparte, ce a deranjat cel mai mult Partidul Democrat este cererea privind schimbarea murăturii de Procuror General. Pentru că Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție sunt bastioanele de rezistență a sistemului mafiot creat de Plahotniuc, iar Gurin și Chetraru sunt niște marionete care-i execută ordinele. Chiar și sistemul de justiție, așa cum este anchilozat și corupt, mai dă semne de schimbare, lucru pe care l-am simțit personal, cel puțin în cazul Manolachi. Toți știu că în 2013, în calitate de ministru l-am dat pe acesta pe mâna procuraturii, pentru vinderea ilicită a sportivilor moldoveni în țările arabe. După ce a așteptat debarcarea mea, individul a influențat procurorii, obținând clasarea dosarelor și m-a acționat în judecată pentru „defăimare și lezare de demnitate”. Chiar dacă am așteptat că acest rector-bandit-plagiator-traficant va câștiga procesul, la fel cum a reușit și în alte cazuri, ducând oameni pe la CEDO, datorită influenței pe care o are în procuratură și a legăturilor cu Filat și Plahotniuc, prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 18 februarie 2014 acțiunea sa fost respinsă ca neîntemeiată. La fel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 iulie 2014 a fost respins apelul declarat de Veaceslav Manolachi și menținută hotărârea primei instanțe, pentru ca în cele din urmă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție de asemenea să considere recursul lui Manolachi ca inadmisibil. Cu alte cuvinte, instanțele de justiție consideră că am avut dreptate când l-am numit pe rectoraș „“combinator”, „10%”, traficant de sportivi și plagiator, iar Gurin, Chetraru și gașca de procurori au considerat că nu există probe ca acesta să fie închis.

Reformarea procuraturii este elementul central de dispută în crearea noii coaliții, iar cererea liberală privind numirea unui procuror comunitar l-a deranjat pe Plahotniuc și Lupu, pentru că ei văd ce fac instituțiile anticorupție în România, unde în fiecare zi miniștri, foști miniștri, deputați, procurori, judecători, prefecți, primari și oameni de afaceri sunt condamnați pentru infracțiuni și corupție. Prin urmare, în rezistența liberalilor la presiunile pediste și peledemiste, care încearcă să influențeze opinia publică și să-i scoată pe aceștia țapi ispășitori de blocarea procesului de negociere, există o logică și de ea depinde în mare parte și speranțele noastre că lucrurile vor merge altfel în noua dimensiune de guvernare. Nu știu ce compromis va face Mihai Ghimpu pentru a face această alianță funcțională și cum eventual va guverna, dar de tăria liberalilor în a menține intactă agenda pretențiilor față de constituirea coaliției proeuropene depinde în mare parte credibilitatea viitorului act de guvernare. Pentru că dacă va fi altfel, vom rămâne iar cu toții cu ceea ce a rămas și țiganul de la Stalingrad  Și atunci Mihai Ghimpu mai bine să rămână în opoziție, pentru că așa cel puțin va avea șansa să revină cândva cu demnitate la guvernare.