Editorial

Pamflet în doi peri: Mai întâi şi la-nceput, te cuprind şi te sărut

De fapt, nu mă gândesc, dar vreau doar să explic de ce am comis o asemenea introducere ambiguă. Pe mine m-au impresionat adânc ultimele scandaluri legate de mărimea salariilor unor demnitari de înalt rang. M-a mişcat până la lacrimi (şi chiar până dincolo de ele!) acest scandal nu întâmplător. În timp ce analiştii independenţi căutau găina de ou, adică estimau dacă un salariu de 44 de mii de lei pe lună este suficient pentru un băiat tânăr şi deştept, şef de agenţie naţională, o televiziune pune pe post „un reportaj de la ţară” (pentru care eu i-aş da premiul naţional în domeniul adevărului artistic şi istoric!) despre doi bătrâni, fani ai energiei BIO, care se încălzesc cu baligă de vacă, transformată în tizic. Îi urmăream cu un sentiment acut de ruşine naţională pe aceşti doi reprezentanţi notorii ai civilizaţiei tizicului, co-victime de ale mele care au votat şi ei/ele pentru integrarea tizicului naţional moldovenesc în civilizaţia europeană. Şi tot atunci, şi tot cam pe acolo, sunt servit cu o ştire serioasă despre sfânta mânie a iubitorului de oameni săraci, premierul Filat, faţă de nesimţirea colegului său de Alianţă. Şi aici ajungem acolo de unde am pornit – la genul epistolar.

…Aici, rigorile genului îmi permit o scurtă, dar consistentă, digresiune (deloc lirică). Savuraţi-o: săptămâna trecută îmi telefonează maestrul Aureliu Busuioc şi îmi „vinde” titlul unui editorial care ar suna aşa „Avem faraoni, dar nu avem egipteni”. Vă daţi seama că nu am acceptat din convingerea sinceră că A. Busuioc îl va scrie mai bine decât mine. Totuşi, ideea faraonilor mă obsedează. Digresiunea s-a terminat şi trecem la revolta sinceră a lui V. Filat. Iată ce spune ştirea: „Premierul Vlad Filat învinuieşte instituţiile conduse de Valeriu Lazăr şi Sergiu Sâtnic de complicitate în creşterea preţurilor pentru serviciile de telefonie fixă ale Moldtelecom”. Prima întrebare care s-a autozămislit sub bolţile luminate ale frunţii mele a fost: Îl învinuieşte pe Lazăr? Unde, când? Am crezut că ei, având birourile la acelaşi etaj, dar mai şi făcând parte din una şi aceeaşi Alianţă (una de integrare, ştiţi dumneavoastră despre ce fel de integrare e vorba), Vlad (de la Lăpuşna), având oi electorale mai multe şi mai cornute, îl invită la el pe Valeriu (de la Mingir) şi îi zice: Valera, ce-i cu „Moldtelecom”-ul ista al tău, mânca-l-ar logaritmul, pardon, algoritmul, ce-s cu vîiboanele astea (deocamdată, nu s-a născut acel lexicograf român care ar putea da echivalentul semantic al acestui cuvânt moldovenesc în bogata limbă română), de ce sărăceşti poporul şi îl porneşti împotriva augustei mele persoane şi a Europei mele?

Uite că nu s-a întâmplat aşa, ci viceversa: premierul Filat nu l-a invitat pe V. Lazăr să discute tete-a-tete, ca doi colegi de alianţă proeuropeană, ci a semnat o Dispoziţie, în care a precizat că „mai întâi şi la-nceput, măi Valeriu, am să te… fotografiez, ca să te vadă publicul şi să înţeleagă că Alianţa sunt eu şi unde nu-s eu, nimic nu e, iar unde sunt eu – nici atâta nimic nu e”!

Prietenul meu Urmuz a citit acest text, compus din cuvinte, morminte şi bucăţi din antereul lui Arvinte şi m-a întrebat scurt şi necruţător: îţi trebuie asta? Vrei numaidecât să-ţi aprinzi paie în cap? Mi-am pipăit capul! Ura!!! Pe întinsul nemărginit al cheliei mele nu există niciun fir de păr! Ce fel de pojar se poate produce în acest spaţiu? Niciun fel! De aia şi regret că genul epistolar, incendiar în felul său, ar putea să se stingă la un moment dat…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *