Internațional

Papa Francisc se declară pregătit să-l întâlnească pe Dalai Lama, în pofida opoziției Chinei

‘Unele ziare afirmă că nu l-am primit de teama Chinei. Nu este adevărat’, a declarat Suveranul Pontif în fața presei în avionul care-l aducea din vizita efectuată în Filipine.

Suveranul Pontif a amintit că ‘potrivit protocolului Secretariatului de Stat (al Vaticanului), șefii de stat și responsabilii de rang înalt nu pot fi primiți atunci când vin la Roma la o reuniune oficială’. De altfel, nici cu ocazia reuniunilor FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură) nu am primit pe nimeni’, a adăugat Papa Francisc. El a anunțat totodată că există contacte în vederea unei întâlniri cu liderul tibetan, dar deocamdată nu a fost stabilită o dată.

Referindu-se la eforturile de apropiere a relațiilor dintre China și Vatican, Suveranul Pontif a declarat că acestea se fac ‘pas cu pas’. Chinezii ‘știu că sunt dispus să merg acolo (în China) sau să primesc responsabili chinezi la Vatican’, a mai spus Papa Francisc, el trimițând în timpul acestei călătorii o telegramă președintelui chinez Xi Jinping, la fel cum face cu toți șefii de stat ai țărilor pe care le survolează în vizitele oficiale.

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *