Actualitate

Papa simplifică ritualurile funerare papale

Papa Francisc a decis să simplifice ritualurile funerare papale și a anunțat că vrea să fie îngropat în afara Vaticanului, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Papa Francisc a decis să simplifice considerabil ritualurile funerare elaborate pentru un pontif, fiind primul care va fi înmormântat în afara Vaticanului în mai mult de un secol.

Papa, care împlinește duminică 87 de ani, a dezvăluit planurile pentru înmormântarea sa într-un interviu acordat televiziunii N+ din Mexic.

Interviul acordat televiziunii mexicane a fost înregistrat, iar Papa Francisc părea că s-a vindecat de bronșită. El a râs de mai multe ori în timp ce a discutat despre sănătatea sa, migrație, relația cu Papa Benedict al XVI-lea și planurile de călătorie. El a dezvăluit că anul viitor vrea să facă trei călătorii importante, în Polinezia, în Belgia și în Argentina natală.

Francisc a mai anunțat că a lucrat cu maestrul de ceremonii al Vaticanului pentru a simplifica ritualurile funerare folosite pentru predecesorii săi.

El a mai spus că, datorită devotamentului său față de Fecioara Maria, a decis să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, unde merge să se roage înainte și după fiecare dintre călătoriile sale în străinătate.

De peste o sută de ani, papii au fost îngropați în grotele de sub Bazilica Sf. Petru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

1 comentariu

  1. Din pacate e ultimul papa “adevarat”. Apoi profetia spune ca nu asteapta vremuri grele. Oricum nu ne putem opune inevitabilului, ca de aceea e profetie si se implineste. Si nici nu ar trebui sa il bagam atat in seama, pt ca patriarhul e la Constantinopole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *