Această trupă are o istorie în Basarabia, o istorie subterană la care am participat direct şi cu o oarecare uimire în primă fază. Ascultam muzica şi versurile celor de la „Paraziţii” încă din vremea în care circulau pe casete înregistrate de pe un casetofon pe altul, prin 1994-1995, când trupa nu avea încă un album de studio. Liceenii din România acelor ani erau încântaţi de mesajul direct şi dur – părinţii erau dezgustaţi şi revoltaţi. Mai scoteau lumea din sărite prin acei ani R.A.C.L.A. şi BUG Mafia, însă „Paraziţii” şocau mult mai mult prin sinceritatea lor brutală.
Aveam să fiu cu adevărat uimit câţiva ani mai târziu, când am venit în Basarabia la un prieten şi l-am întrebat ce vrea să-i aduc de la Bucureşti – răspunsul a venit scurt: nişte palincă şi ultimul album „Paraziţii”. Când am ajuns acasă la Charlie, într-un sat de pe lângă Chişinău, uimirea mea avea să crească exponenţial: omul şi-a chemat prietenii la el şi am audiat cap-coadă întregul album „Paraziţii”. Charlie câştigase enorm în prestigiu: avea o casetă originală a celui mai recent album „Paraziţii”, dacă îmi aduc bine aminte, cu versurile imprimate pe coperta interioară. Nu-mi venea să-mi cred ochilor când îi vedeam pe băieţi cum se străduiau să reţină cât mai multe din versurile lui Cheloo şi Ombladon, cerând explicaţii detaliate asupra metaforelor-înjurături mai oculte. Înjurăturile celor de la „Paraziţii” puse sub formă de versuri, revolta şi furia melodiilor aveau un efect hipnotic asupra prietenilor mei din Basarabia. Fiecare dintre ei vroia să fie primul care să împrumute caseta de la Charlie. Apoi, pentru a se simţi puţin „gangsta”, băieţii s-au plimbat cu maşina prin sat cu muzica dată la maximum şi geamurile coborâte, probabil ca să ştie toată lumea că au cel mai recent album „Paraziţii”. Fenomenul l-am observat mai apoi şi în alte ocazii, însă prima dată am fost cel mai uimit.
Mai recent am avut parte de aceeaşi surpriză în 2010 şi în Bugeac, la românii din Ucraina, în sudul Basarabiei. Tinerii de acolo erau şi ei cât se poate de interesaţi de cel mai recent album „Paraziţii” şi de cât mai multe detalii despre trupă şi concertele lor. Într-un sat din stepa Bugeacului, românii lipsiţi de mijloace de comunicare elementare în limba lor maternă doreau să ştie ce se mai întâmplă în hip-hopul de la Bucureşti. Puterea versurilor trupei „Paraziţii” în spaţiile de limbă română mi-a întrecut orice aşteptări.
Mulţi ar putea spune că „Paraziţii” au versuri „pornografice” care dăunează grav culturii. Aş spune că la Bucureşti se publică tone de versuri mizerabiliste în cercurile poetice consacrate, se dau premii ale Academiei pentru volume care conţin fraze mult mai şocante decât cel mai dur vers al lui Cheloo. Şi totuşi, aceste noi generaţii de poeţi consacraţi academic de la Bucureşti nu au niciun efect în Basarabia, nici pe departe nu se apropie de „Paraziţii”. Cheloo şi Ombladon au făcut enorm pentru limba română din afara României: i-au convins până şi pe comsomolişti să asculte versuri româneşti.
