UE / Nato

Parlamentul European începe audierea comisarilor desemnaţi

Comisarii care vor fi supuşi luni tirului de întrebări al eurodeputaţilor sunt suedeza Cecilia Malmstrom (comerţ), maltezul Karmenu Vella (mediu, afaceri maritime şi pescuit), croatul Neven Mimica (cooperare internaţională şi dezvoltare) şi germanul Gunther Oettinger (economia şi societatea digitală).

Audierea tuturor comisarilor se va încheia la 7 octombrie, fiecare şedinţă urmând să dureze aproximativ trei ore.

Chestionarele, consultate de EUobserver, conţin cîteva întrebări generale, precum: ce îi califică pentru post; ce îi motivează; ce garanţii de independenţă pot oferi Parlamentului European; cum intenţionează să răspundă pentru acţiunile lor.

Membrii PE pot respinge un comisar sau pot cere schimbarea portofoliului, lucru pe care l-au făcut atît în 2004, cît şi în 2009. Potrivit site-ului EUbusiness, eurodeputaţii ar putea respinge şi de această dată cel puţin unul dintre comisari.

La 22 octombrie, Parlamentul European urmează să se exprime prin vot în plen asupra întregii componenţe a Comisiei care va fi condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker.

Noua echipă a lui Juncker va supraveghea politica celor 28 de state membre ale UE, cu o populaţie de peste 500 de milioane de locuitori. Blocul comunitar este cea mai mare economie din lume, însă trebuie să facă faţă unor provocări uriaşe.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *