Din perioada antică până în prezent partidele politice au suferit transformări radicale, însă ele nu au dispărut, regăsindu-se într-o nouă dimensiune în democraţiile reprezentative. Teritoriul actual al R. Moldova a cunoscut câteva etape, de varii intensitate, în statuarea partidelor politice. În mod concret este vorba despre patru perioade distincte:

a. Perioada de la începutul secolului douăzeci, când în contextul destrămării Imperiului Rus atestăm crearea primelor partide politice în Basarabia. Aceste partide au asigurat ieşirea Basarabiei din cadrul Imperiului şi integrarea acesteia în România.

b. Ce-a de-a doua perioadă este cea de creare şi funcţionare a partidelor politice în Basarabia interbelică, atunci când cea mai mare parte a teritoriului actual al R. Moldova era parte integrantă a României. Perioada respectivă este unica experienţă democratică a ţării, însă cu regret acest fapt este rareori invocat în R. Moldova actualmente.

c. Începând cu anul 1924, iar într-o formă definitivă din anul 1940, teritoriul actual al R. Moldova a experimentat perioada statului-partid, a partidului-unic, care a dominat prin ideologia marxist-leninistă totalitară orice aspect al vieții social-economice și politice.
d. A patra perioadă se referă la statuarea şi funcţionarea partidelor politice în Republica Moldova după căderea Uniunii Sovietice şi obţinerea independenţei statale la 27 august 1991.

Particularităţile evoluţiei RSS Moldoveneşti ca parte integrantă a statului sovietic a făcut şi face în continuare dificilă o referire adecvată la segmentele de experienţă anterioară în funcţionarea sistemului politic moldovenesc. Mai mult decât atât, experienţa totalitarismului sovietic a dus la anihilarea aproape completă a posibilităţii de referire la aceste perioade şi spre deosebire de alte state est-europene, R. Moldova îi lipseşte atracţia segmentului interbelic ca modalitate de reînnodare a prezentului cu trecutul în vederea unei construcţii politice funcţionale.
În asemenea circumstanţe, situaţia actuală a partidelor politice din R. Moldova poate fi mai bine înţeleasă dacă este plasată în context istoric internaţional. Or, ambianţa în care au apărut sistemele de partide politice în statele occidentale în secolele XIX-XX se deosebeşte substanţial de contextul postsovietic al R. Moldova la sfârşitul secolului XX – începutul secolului XXI. Trei lucruri trebuie avute în vedere când procedăm la o astfel de analiză. Primul este contextul intern, adică particularităţile locale în statuarea şi funcţionarea partidelor politice. Cel de-al doilea se referă la contextul regional al tranziţiei postcomuniste, care oferă similitudini şi diferenţe substanţiale între R. Moldova şi statele Europei de Est, care au cunoscut procese similare după prăbuşirea comunismului. În sfârşit, trebuie să luăm în considerare faptul că partidele politice din Republica Moldova au apărut şi s-au dezvoltat după căderea URSS într-o lume a globalizării şi sunt puternic influenţate de efectele sale.
Moştenirile perioadei comuniste – dezintegrarea şi atomizarea socială, dezorientarea psihologică, criza economică şi ruptura enormă determinată de tranziţia de la socialismul planificat centralizat la economia de piaţă – au determinat neuniform modalitatea şi logica constituirii partidelor politice şi au pus serioase probleme democratizării în R. Moldova. Or, anume partidele politice au de jucat un rol crucial în acest proces. În ochii multor teoreticieni, da nu numai, partidele politice sunt elementul-prim în funcţionarea democraţiilor moderne, ele fiind punctul vital de conexiune între societate şi guvernare. Partidele sunt vehiculele pentru expresia intereselor şi valorilor diferitelor grupuri sociale. Ele filtrează cerinţele şi le organizează într-o politică a propunerilor mai mult sau mai puţin coerentă, ce formează fundamentul programelor de guvernare. Partidele sunt sursa esenţială a conducerii şi liderismului în democraţie – partidele produc lideri politici şi generează suportul necesar acestora pentru guvernare.

Apariția partidelor politice în lumea occidentală

Într-un sens general, partidele politice existau deja în Grecia Antică. Anume în Atena, la întâlnirile publice, atestăm existenţa a ceea ce putem defini drept grupuri confruntaţioniste implicate în lupta pentru putere pentru o perioadă îndelungată de timp. Tot acolo atestăm faptul că în acest joc al puterii aceste partide acţionau ca reprezentanţi ai diferitor grupuri de cetăţeni, separaţi conform statutului acestora social, locului de reşedinţă şi atitudinilor faţă de anumite probleme şi acţiuni publice. Împreună cu această funcţie reprezentativă şi instituţională, partidul politic, în sensul în care îl percepem actualmente, a apărut odată cu stabilirea guvernărilor constituţionale şi introducerea alegerilor legitime. Din acest punct de vedere partidul politic a devenit o organizaţie care asigura legătura între guvernare şi guvernanţi, asigurând reprezentativitatea şi obţinând puterea prin nominalizarea candidaţilor în timpul alegerilor. Evoluţia ulterioară a partidelor politice ca organizaţii publice extinse a avut loc odată cu introducerea votului universal, care a garantat accesul larg al populaţiei la vot.

Atunci când au apărut predecesorii partidelor politice moderne (Whigii şi Thorii în Anglia, Liberalii şi Conservatorii în America de Sud), dreptul la vot era privilegiul şi dreptul unui grup elitar restrâns. Din această cauză nu era un efort considerabil pentru un candidat de a deveni membru al unui organ legislativ, acest lucru depindea de reputaţia sa personală sau cea a familiei sale. Odată ajungând în parlament, membrii săi stabileau facţiuni ce reieşeau din interesele comune sau din cele personale. În acelaşi timp, însă, la sfârşitul secolului XVIII apăreau ceea ce David Hume a numit „cel mai neordinar fenomen întâlnit în relaţiile dintre oameni” şi anume facţiunile create în baza principiilor. Ulterior Edmund Burke a oferit o definiţie mai adecvată a acestor facţiuni sau partide, catalogându-le drept „…un grup de oameni uniţi în jurul unui principiu particular pentru a promova bunăstarea comună a oamenilor”. Această definiţie a partidului politic cuprinde una din cele mai importante caracteristici ale sale: convingerea, existenţa unui set de idei sau ideologie împărtăşită de membrii sau suporterii săi.
Evoluţia partidelor politice şi a diferitelor sisteme de partide după introducerea sufragiului universal este parte integrantă a dezvoltării instituţionale a democraţiilor reprezentative. Indiferent de existenţa diferenţelor dintre tipurile de partide politice, din punctul de vedere al funcţionalităţii acestea se presupune că ar trebui să contribuie la procesele de democratizare prin căutarea unei legitimităţi pentru exercitarea puterii, prin a fi pragmatice şi a elabora programe pentru o guvernare stabilă şi eficientă (sau să exercite rolul lor de control şi echilibru din opoziţie) şi prin a canaliza şi soluţiona prin mijloace paşnice conflictele de interes ce sunt inerente în oricare societate.

Primele partide în Basarabia istorică

La fel ca în alte părţi ale Imperiului Rus, apariţia primelor partide politice în Basarabia a început odată cu procesul de destrămare a puterii imperiale şi perspectivele de independenţă pentru popoarele non-ruse ale imperiului. Din acest punct de vedere putem atesta o similitudine între anii 1917-1918 şi 1989-1991 în ceea ce priveşte viaţa politică şi apariţia partidelor politice. Ca şi în perioada de la sfârşitul anilor 1980-90, partidele politice la începutul secolului XX şi-au asumat în Basarabia rolul de vehicule în promovarea valorilor naţionale, de desprindere de Moscova şi de asigurare a conducerii provinciei în acea perioadă. Fondatorii şi liderii acestor partide politice au fost cei care au creat la 2 decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească şi au asigurat ulterior alipirea sa la România la 27 martie 1918.

Primul partid politic creat pe teritoriul Basarabiei în contextul destrămării Imperiului ţarist a fost Partidul Naţional Moldovenesc, iar apariţia sa este legată de activitatea revistei „Cuvânt moldovenesc”, apărută la Chişinău în mai 1913. Anume în cadrul redacţiei „Cuvântului moldovenesc” la 18 martie 1917 s-a desfăşurat, cu participarea a 21 de persoane, şedinţa decisivă în vederea creării unei organizaţii politice, care capătă denumirea de Partidul Naţional Moldovenesc. La această şedinţă este discutat şi aprobat programul partidului, care a fost elaborat de N. Alexandri, Pan. Halipa, O. Ghibu şi A. Groppa.

La 23 august – 5 septembrie 1918 la Chişinău a avut loc adunarea constitutivă a Partidului Ţărănesc Basarabean, care a elaborat şi adoptat programul şi statutul partidului. A fost ales comitetul central al partidului din care făcea parte: D. Ciugureanu, I. Inculeţ, I. Pelivan, P. Cazacu, Şt. Ciobanu, I. Costin, Şt. Holban, T. Ioncu, Pan. Halippa, Gh. Stârcea şi N. Bivol.

La 14 septembrie 1918 s-a format Liga Poporului Basarabean, iar la 4 noiembrie acelaşi an, reprezentanţii Partidului Ţărănesc şi ai Ligii Poporului, întrunindu-se, au decis fuzionarea acestor două partide.

Primii basarabeni au intrat în politica românească la 5 decembrie 1919, când Ion Pelivan a devenit ministru al Justiţiei în guvernul Al. Vaida-Voievod, iar Ion Inculeţ şi Pan. Halippa au devenit miniştri secretari de stat.

La 16-17 aprilie 1920 Congresul Partidului Poporului, condus de Al. Averescu, a acceptat fuziunea cu gruparea lui Sergiu Niţă a Ligii Poporului din Basarabia, ceea ce a permis extinderea Partidului Poporului în Basarabia, acesta având însă de înfruntat opoziţia Partidului Ţărănesc, cel mai popular partid din Basarabia în acel moment. Deja la 24-25 septembrie 1920 la Chişinău se întrunea Congresul Partidului Popular din Basarabia, iar preşedinte al comitetului central a fost ales Sergiu Niţă.

La 17 octombrie 1920 PNL a adresat poporului din Basarabia o Chemare cu scopul extinderii influenţei şi dincolo de Prut, iar la 5 decembrie avea loc adunarea membrilor PNL din Chişinău, care a ales un comitet al cărui preşedinte devine D. Ciugureanu.

La 18 iulie 1921, un grup de 11 deputaţi şi senatori din Basarabia, membri ai Partidului Ţărănesc Basarabean, în frunte cu Pan. Halippa, au fost acceptaţi de Partidul Ţărănesc din vechiul Regat, condus de Ion Mihalache, în rândurile sale. Drept răspuns, la 22 iulie 1921 gruparea lui I. Inculeţ a convocat o întrunire a Partidului Ţărănesc Basarabean, în cadrul căreia s-a decis excluderea din partid a grupării conduse de Pan. Halippa şi alegerea ca preşedinte al partidului a lui I. Inculeţ. La 6 noiembrie 1921 gruparea Pan. Halippa a convocat la Chişinău un Congres al Partidului Ţărănesc Basarabean (la care n-a participat gruparea Inculeţ), unde s-a decis fuzionarea partidului cu Partidul Ţărănesc din vechiul Regat, fuziune acceptată la 20-21 noiembrie 1921 la Congresul I General al Partidului Ţărănesc, desfăşurat la Bucureşti.

La 20 ianuarie 1923 Partidul Ţărănesc Basarabean, condus de I. Inculeţ, a fuzionat cu PNL, dar nu în totalitate deoarece gruparea lui I. Pelivan din partid s-a opus acestei fuziuni. La rândul său, la 20 septembrie 1923 gruparea Pelivan a organizat la Chişinău Congresul Partidului Ţărănesc Basarabean, în cadrul căruia a decis fuzionarea cu Partidul Naţional Român. După această dată, viața politică a Basarabiei a intrat într-o albie firească de evoluție în cadrul României Mari.