S-a născut și a crescut într-o familie modestă, iar la șapte ani a mâncat coajă de copac și lobodă, ca să nu moară de foame. Ulterior a ajuns unul dintre liderii Uniunii Sovietice, după care a fost ales de popor în funcția de președinte al Republicii Moldova. Deși Petru Lucinschi a părăsit arena politică în 2001, mulți consideră că este unul dintre cei care trage sforile în culisele politicii moldovenești, chiar dacă a fost șef al statului într-o perioadă de sărăcie lucie, când înfloreau racketul și omorurile la comandă. În interviul de mai jos, am discutat cu el despre cum a ajuns numele său în raportul Kroll, ce legătură are cu controversatul om de afaceri Ilan Șor, ce crede despre învinuirile aduse filor săi de către instituțiile de drept din RM și din România, dar și, evident, despre atitudinea sa față de actualul președinte Igor Dodon.

– Cu ce se ocupă un președinte al Republicii Moldova, care a plecat din funcție de mai bine de 15 ani?
– În timpul vieții, inclusiv în perioada cât am fost președinte, am stabilit diferite relații și mi-am făcut mai mulți prieteni, iar lucrurile astea nu dispar într-o zi și nici odată cu plecarea din funcție. Practica mondială demonstrează că foștii președinți rămân în viața publică, oferă interviuri și participă la diferite conferințe. M-am întâlnit atunci cu domnul Voronin și i-am zis că nu vreau să mă implic mai departe în politică și că îmi doresc să creez o fundație. Am pus-o pe roate, iar aceasta îmi dă posibilitatea să particip la diferite reuniuni în lume, unde vin alți foști președinți sau prim-miniștri. Acolo discutăm despre problemele economice și politice de pe glob. Personal, sunt solicitat mai mult în afara țării.

„Ne-a salvat vaca”

– Cum a fost copilăria celui care a ajuns unul dintre liderii URSS și ulterior președinte al Republicii Moldova?
– M-am născut în satul Rădulenii Vechi, raionul Florești, într-o familie de mijlocași, cum era numită pe atunci. Prima soție a tatălui meu a decedat și el a rămas cu trei copii, iar cel mai mare avea doar șase ani. S-a recăsătorit cu mama, care m-a născut pe mine și pe alți doi frați, dar unul a decedat la naștere. Așa am crescut, fiind cinci copii la părinți. Mereu am trăit modest. Cea mai complicată perioadă a fost foametea, când aveam șapte ani. Ca și toți ceilalți am mâncat coajă de copaci, lobodă și floare de salcâm, ca să nu mor de foame. A fost greu, dar n-am coborât mai jos de demnitatea umană. Ne-a salvat vaca. Mama și tata nu m-au bătut niciodată. Nu eram huligan, dar făceam unele șotii. N-am văzut certuri în familie. Am cele mai frumoase amintiri legate de copilărie. Am făcut școala în sat, zece clase, iar după am intrat la Institutul Pedagogic din Chișinău, care ulterior a fuzionat cu universitatea. De la natură eram foarte activ. Aveam inițiativă.

– Cum ați ajuns în politică?
– La tineret, în perioada sovietică, era organizația comsomolistă, care activa sub conducerea partidului și dădea posibilitate tinerilor să se manifeste. Acolo aveam activități culturale, sportive, educaționale etc. Am trăit în cămin cu persoane care mai târziu au ajuns oameni de vază: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi sau Mihai Cimpoi. Probabil m-a ajutat calitatea de a-mi face rapid prieteni. Am trecut toate etapele, așa cum era atunci. Patru ani, cât am fost prim-secretar al comsomolului, au fost foarte buni pentru mine. La 31 de ani, foarte tânăr, m-au transferat la comitetul central al partidului. Mereu mă conduceam după principiul: indiferent de situație, trebuie să rămâi om.

– Bine, dar cum, având funcții importante în Uniunea Sovietică, ați devenit președinte al Republicii Moldova? Și cum ați reușit să rămâneți om?
– Atunci când se destrăma Uniunea Sovietică, eu m-am întors din Tadjikistan. După puciul de la Moscova am fost ales președinte al Comisiei de Lichidare a Comitetului Central. După asta, am rămas acolo și lucram la Academia de Științe de acolo, dar în Parlamentul de la Chișinău s-au început discuții și unii au spus: trebuie să-l aducem pe Lucinschi acasă, de ce stă el la Moscova?! Se discuta să mă facă ministru de Externe sau să preiau conducerea Parlamentului. Într-un final s-a hotărât să fie deschisă ambasadă în capitala Federației Ruse și eu am fost cea mai indicată candidatură. Am stat acolo până când s-au produs câteva demisii și deputații au solicitat să revin. Când am văzut că am susținerea oamenilor, am participat în campania electorală, drept candidat independent, și în decembrie 1996 am fost ales președinte al Republicii Moldova, iar în ianuarie 1997 am preluat funcția. Puterea nu mi s-a ridicat la cap.

„Am fost primul cetățean din Republica Moldova care a vorbit la telefonul mobil”

– Am citit într-un interviu, pe care l-ați acordat în 2005, că acea perioadă a fost extrem de tensionată pentru dumneavoastră și spuneați: „Am avut nenorocul să fiu președinte într-o perioadă de criminalitate și dezmăț total”. La ce anume ați făcut referire?
– Vă spun cu toată sinceritatea că cei mai grei ani din viața mea au fost la Președinție. Atunci era perioada de distrugere, când a început privatizarea. În timpurile alea în țară înflorea racketul și omorurile la comandă. La Chișinău aveau „shodkă” (adunare- n.a.) bandiții din fosta Uniune Sovietică. Ei considerau că aici putea face orice. După aia, generalul Nicolae Alexei (fostul șef la Anticorupție – n.a.) m-a anunțat că mulți au fost prinși. Lupta cu crima organizată s-a început atunci, nu cum spuneau unii după aceea că ei au distrus sistemul. Atunci așa și n-am reușit să formez o echipă închegată, iar în parlament nu exista consens și președintele nu avea susținere. Dar am făcut lucruri de care sunt mândru.

– Cu toate astea, pentru mulți acea perioadă se asociază cu sărăcie lucie, rafturi goale în magazine, salarii achitate în zahăr și galoși sau lumină deconectată de câteva ori pe zi. De ce lumea trăia atât de prost?
– Atunci a avut loc o prăbușire. Noi aveam uzine performante, dar cu caracter militar. Ele au decăzut imediat, fiindcă Rusia s-a dezis de multe lucruri. La fel și în cazul producției agricole, unde unicii cumpărători erau rușii. Acolo s-au creat grupe banditești, iar când ai noștri duceau marfa încolo, nu li se dădeau bani și ei erau bucuroși să se întoarcă teferi. Am creat o comisie specială la Guvern ca să recuperăm banii pentru marfa pe care am trimis-o. N-am fost capabili să reorientăm exportul către alte state. În țară pur și simplu nu erau bani. Mai târziu am început să atragem investitori străini. Prima investiție foarte mare a fost Voxtel-ul, iar eu am fost primul cetățean din Republica Moldova care a vorbit la telefonul mobil cu Parisul, iar alături era președintele Franței de atunci, Jacques Chirac. Tot în perioada aia au venit Lokoil, Moldcell, Tirex Petrol, Union Fenosa și alte companii străine. Așa am devenit credibili pentru alți investitori. Chiar dacă atunci președintele a fost ales de popor, nu aveam pârghii de influență, iar puterea ere concentrată în mâinile Parlamentului.

„Încă nu ne-am determinat ce țară construim”

– Vorbind despre actualul președinte, care la fel a fost ales de popor și care la fel nu are pârghii de influență. Ce părere aveți despre Igor Dodon și de faptul că el a ajuns în fruntea statului?
– Alegerea lui Dodon pune din nou întrebarea cursului pentru viitor și asta se întâmplă după semnarea acordului cu UE. În peste 25 de ani de existență noi încă nu ne-am determinat ce țară construim. Din această cauză trezim mari suspiciuni tuturor partenerilor externi. După 2009 ne-am declarat europeni, iar când a venit alegerea președintelui deja cea mai mare parte sunt socialiști. Nimeni nu ne înțelege.

– Ce credeți despre proiectul democraților privind sistemul uninominal și cel al socialiștilor care optează pentru sistemul de vot mixt?
– Eminescu spunea „ce a fost și ce va fi, în prezent le avem pe toate”. Sisteme de vot sunt foarte multe. Cu părere de rău, sistemul pe care l-am format noi, proporțional, a fost impus de dorința de a desfășura alegeri în care să poată participa și regiunea transnistreană. Am meditat mult la tema respectivă. Cred că pentru Republica Moldova varianta potrivită ar fi organizarea alegerilor în două etape. Prima să includă alegerea partidelor, unde pot participa toate formațiunile care doresc. Cele care ocupă locul întâi și doi vor participa la a doua etapă. La alegeri trebuie să vină partidele care au încrederea poporului. Cel mai bun sistem e atunci când există două forțe. Formațiunile vin cu listele potențialilor deputați, iar oamenii aleg partidul și persoana care crede că o să-i reprezinte în Parlament.

– Care este, totuși, probabilitatea că va fi schimbat sistemul de vot înainte de alegerile parlamentare din 2018, ținând cont că avizul Comisiei de la Veneția a fost unul negativ?
– Noi suntem o țară mică și depindem în mare măsură de partenerii noștri. Dacă Europa nu acceptă chestiile astea, nu trebuie să ne certăm cu ei. Consider că trebuie găsit un numitor comun, dacă nu, poate ar fi cazul să mai aștepte.

„Nu înțeleg cum pentru „bănuială rezonabilă” oamenii pot fi băgați după gratii”

– În ultimul timp se vorbește foarte mult de reformarea justiției și sunt alocate sume enorme de bani pentru combaterea corupției. Instituțiile europene cer pedepsirea oficialilor de rang înalt. Întâmplător sau nu, dar în ultimele luni au fost reținuți probabil mai mulți demnitari, decât de la independență încoace. Ce părere aveți despre aceste rețineri?
– Corupția este un fenomen discutat la nivel mondial. Eu cred că dacă într-un stat este stabilit un sistem de luptă cu corupția, ea ar trebui să scadă, dar la noi nu se întâmplă acest lucru. Toate chestiile astea, care s-au pornit în ultimul timp, mă miră foarte mult. Nu înțeleg cum s-a schimbat legislația și oamenii pot fi reținuți și băgați după gratii pentru „bănuială rezonabilă”. Noi, ca popor avem trei neajunsuri, menționate de Grigore Vieru: poclonirea, pizma și pârâtul. Acum turnatul e pe prim-plan. Justiția are un cuvânt de spus atunci când este calitativă, dar dacă un judecător are zeci de dosare în același timp nu mai putem vorbi de calitate, pentru că el nici nu are timp să le analizeze pe toate. În Evanghelie e scris așa: nu judecați și nu veți fi judecați, căci cu judecata care judecați, veți fi judecați. Dacă judecă justiția e una, dar dacă puterea e alta. Eu cred că la pușcărie trebuie să ajungă, în primul rând, oamenii violenți, care prezintă pericol pentru societate. Ceilalți trebuie să fie pedepsiți în alte moduri. E clar că cei care încalcă legea trebuie trași la răspundere. Dacă au furat bani, trebuie să fie impuși să restituie un procent suplimentar. De ce îi punem noi în pușcărie – au familii, copii… Chiar dacă unii sunt judecați, alții continuă să ia mită, înseamnă ce ceva la mijloc nu funcționează.

– Nu prea înțeleg. Care este scopul oamenilor legii?
– Sunt și niște cerințe din afară. Noi depindem de diferite fonduri, iar cei de acolo spun că trebuie să luptăm cu fenomenul corupției la nivel înalt. E imposibil să găsești un om curat cu totul și Iisus Hristos a spus că nu-i om fără păcat. Dacă o să mergem în continuare pe această cale o să degradăm. Prin show-ul acesta, organele respective vor să arate că ele lucrează. Nu înțeleg de ce un om trebuie încătușat când încă nu-i este demonstrată vinovăția și nu prezintă pericol.

„Tatăl lui Ilan Șor era un prieten de-al meu”

– În raportul companiei Kroll, despre „Furtul Secolului”, se arată că principalul nume în jurul căruia se învârt tranzacțiile este primarul de Orhei, Ilan Șor. În document apare și numele dumneavoastră. Când l-ați cunoscut pe Ilan Șor, cum ați ajuns în anturajul lui și cum explicați prezența numelui dumneavoastră în raportul Kroll?
– Eu în anturajul lui n-am fost niciodată. Tatăl lui Ilan era un prieten de-am meu și participa împreună cu răposata mea soție, Antonina, la diferite acte de binefacere. Subit taică-su a decedat, iar eu am fost printre primii pe care l-au sunat atunci. Încă l-am găsit pe divanul unde a avut infarct. Băiatul lui era un tânăr foarte educat și e de datoria omenească să-i mai dai un sfat. Nu avusem până atunci cu el relații economice. La un anumit timp a venit Ilan Șor și mi-a spus că „noi vrem să cumpărăm o bancă – Unibank, dar având în vedere că legislația e de așa natură, trebuie să fie mai mulți acționari, vă propunem și dumneavoastră să fiți acționar, iar peste un an vindem banca și avem convingerea că o să aveți un câștig bun”. I-am spus că n-am bani ca să cumpăr acțiuni, dar el mi-a zis că este o companie străină care poate să-mi împrumute suma necesară. Atunci eram cetățean liber, persoană privată și nu făceam nimic ilegal. Într-un an am înțeles că această chestie este făcută formal și i-am cerut să mă excludă din schemă. Mai târziu s-a întâmplat așa-numitul „jaf al secolului”, iar în raportul lor, cei de la Kroll au scris că eu am fost acționar. Din punctul de vedere al legii am tot dreptul, iar acționarii nu răspund de ceea ce se întâmplă în bancă, pentru că acolo este consiliul de administrate și director care monitorizează situația. Probabil că aveau nevoie de nume sonore.

– Ilan Șor a fost recent condamnat în prima instanță la șapte ani și șase luni de închisoare cu executare. Cât de corectă vi se pare pedeapsa, ținând cont de schemele în care se spune c-ar fi implicat?
– Văd că paralel merg două informații cu situația asta. Se știe că el a ajutat justiția să descopere toate aceste lucruri și pe de altă parte oamenii se întreabă unde-s banii și dacă va fi pedepsit. El este implicat în toată schema asta.

– Numele dumneavoastră a apărut și în legătură cu un imobil. De unde ați avut bani să investiți în construcția acestuia?
– Știi din ce trăiesc eu?! Din pensia prezidențială de 12 mii de lei, care-mi ajunge pentru servicii comunale și benzină. De aceea, am vândut apartamentul din centrul Moscovei, care mi-a fost repartizat când aveam acolo funcție de conducere. Era mare și am luat bani buni pe el. I-am pus în câteva bănci de la noi, ca să am niște procente. M-am gândit: cât mai ai de trăit?! Banii îi voi lăsa nepoților, dar eu o să trăiesc din procente. O parte din sumă am investit-o în construcția unui imobil, la recomandarea unor cunoscuți. S-a ajuns la momentul când Banca de Economii a luat în chirie acel imobil și s-a întâmplat ceea ce cunoaștem cu toții. Presa atunci a scris că în schemă e implicată firma lui Lucinschi, dar a fost o manipulare, n-am încălcat legea. Doar eu nu sunt acționar majoritar.

– Apropo, de-a lungul anilor am tot auzit vorbe că Petru Lucinschi se află după culisele multor fapte și evenimente de la noi. Într-adevăr sunteți atât de influent cum se crede?
– Știți cum se fac minciunile în Moldova: iese unul și spune, „eu singur am auzit”. Așa se zicea că am vilă în Miami. Minciuna asta a fost lansată acum 20 de ani în campania electorală și încă plutește în aer până în prezent. Din păcate, n-am avut ocazia să merg niciodată în Miami, nu tocmai să am vilă acolo. La fel și cu avioanele care de fapt au fost vândute statului american. Și ele au fost asociate cu numele meu. Sunt niște oameni care au plătit bani enormi ca să-mi murdărească numele. Citeam undeva care este procentul meu de influență într-un anumit partid – aberații. Cu părere de rău, până astăzi cineva este obsedat să-mi păteze imaginea.

Ambii feciori au ajuns în vizorul oamenilor legii

– Știu că e ceva personal, dar vreau, totuși, să discutăm pe rând și cazurile feciorilor dumneavoastră care au ajuns în vizorul oamenilor legii – unul aici, iar altul în România. La sfârșitul lunii mai, curent, a fost reținut Chiril Lucinschi. Procurorii au dat de înțeles că este vorba de dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Recent a fost prelungit mandatul său de arest la domiciliu…
– Eu n-am să mă aprofundez în chestia asta. Toate se trag de la faptul că el avea televiziune. Când am plecat de la Președinție, i-a fost luat ORT-ul, după asta i-a fost luat NTV-ul, iar acum a rămas cu nimic. Cât a fost deputat, el a avut două firme, prin intermediul cărora a luat două credite, care sunt întoarse bănuț în bănuț. Cu Ilan Șor el se cunoștea, e clar, încă de când eu comunicam cu taică-su. Atunci când Chiril se ocupa cu business-ul, Ilan a împrumutat de la el bani. Ulterior, când i-a întors banii fiului meu, a făcut-o prin intermediul unor firme, care ulterior s-a adeverit că erau legate cu Banca de Economii. Chiril nu a fost la BEM nici cu un depozit, și nici nu a avut măcar cont acolo. Nu a luat niciun credit. Chiar dacă spune lucrul acesta, toată presa oricum scrie că el e legat cu furtul miliardului și BEM. Sper că organele de drept vor face lumină în acest caz.

– Vorbind și despre cel de-al doilea fecior, Serghei Lucinschi, stabilit în România. El este cercetat într-un dosar pornit de DNA. În 2016 a fost reținut de procurorii anticorupție de peste Prut, iar ulterior – plasat sub control judiciar. El este acuzat că ar fi șantajat un om de afaceri ca să-i dea patru milioane de euro ca să-l scape de niște anchete penale pe care le avea la DIICOT. Ce s-a întâmplat de fapt în acest caz?
– Pe lângă apartamentul pe care-l aveam în Moscova, mai aveam o vilă pe care mi-a dat-o conducerea Rusiei când am plecat din funcția de președinte. Casa i-am lăsat-o lui Serghei, iar peste un timp, el a decis s-o vândă și să se mute la București. A venit cu o sumă de bani ca să investească în capitala României. A găsit un partener de afaceri, căruia i-a încredințat banii, iar firma a dat faliment și o companie de audit a stabilit că partenerul care era director general l-a delapidat de bani. Partenerul de afaceri i-a promis de câteva ori că-i va întoarce banii, dar așa și nu a făcut-o, iar Sergiu s-a adresat în judecată. Fiul meu a mers la el să mai ceară banii, iar partenerul l-a înregistrat și s-a adresat la poliție că Sergiu îl șantajează, pe când de fapt el doar voia să-și întoarcă banii. Acest caz i-a îngropat businessul cu totul, iar Sergiu acum nu are nici un ban.

– Și care e finalitatea acestui dosar?
– În prezent el este cercetat în libertate, dar avocații spun că perspectiva este bună.

– V-ați gândit vreodată că tot ce se întâmplă în prezent cu fiii dumneavoastră ar putea avea legătură cu activitatea pe care ați desfășurat-o atunci când erați președinte?
– Asta poate fi doar din motiv că am eliberat pe cineva din funcție sau nu l-am avansat, în rest eu n-am făcut rău nimănui. Este o invidie probabil – eu nu găsesc alte explicații la ceea ce se întâmplă. În viața mea n-am văzut niciun om bogat care să nu vrea să fie și mai bogat. În schimb, am văzut oameni săraci, dar fericiți. Cred c-ar trebui să fim mai buni și să încercăm să scăpăm de ura aceasta care persistă în societate.

„Mulți cred că foștii președinți încă au influență”

– Ce faceți în timpul liber, când majoritatea tinerilor, dar mai nou și cei mai în vârstă stau pe Facebook, postează și comentează?
– Nu sunt prezent în mediul online. În primul rând, trebuie să ai grijă de sănătate. Am testat mai multe metode, iar cea mai bună este plimbarea. Mă duc la Valea Morilor sau în Parcul Dendrariu și merg acolo câte 4-5 km. În fiecare dimineață, după ce mă trezesc, beau câte 200-250 de grame de apă, iar peste jumătate de oră mănânc. Pe parcursul zilei încerc să beau mai multă apă. Totodată am mulți nepoți, îi sun sau încerc să petrec timpul cu ei. Am mulți prieteni care mă invită la ei sau eu îi invit la mine.

– Când ieșiți la plimbare se apropie oamenii de dumneavoastră?
– Da, sigur. Mulți cred că foștii președinți încă au influență și putem schimba lucrurile, dar eu le spun că acum sunt simplu cetățean ca și ei. Îmi plac oamenii. Comunic cu drag de fiecare dată când am ocazia.

– Au fost tot felul de speculații pe seama proprietăților pe care le dețineți. Care sunt acestea, dacă nu este secret de stat?
– Am două apartamente. Unul în care locuiesc, iar altul îl dau în chirie. Mai am casa asta, unde-mi este biroul și o mașină personală. Cam asta este toată averea mea.