Piața Centrală – un Colectiv eșuat la Chișinău
Acest fenomen devine tot mai ciudat din moment ce facem comparația cu protestele care au urmat tragediei de la clubul Colectiv, din București, care a avut drept consecință 63 de morți și sute de răniți.
(În urma incendiului respectiv au decedat artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi străini. În urma incendiului au urmat demisii și proteste de amploare. Protestau mic și mare, ultimii cerându-și scuze de la cei mai tineri, simțindu-se responsabili pentru cei pe care i-au adus la conducere.
De altfel, după această tragedie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a efectuat controale riguroase în cluburi, baruri, discoteci și mall-uri din toată țara. În urma verificărilor, aproape 40 de cluburi, restaurante, discoteci și alte localuri din București și mai multe județe au fost închise pentru încălcarea gravă a normelor de securitate la incendii, toate fiind sigilate pentru a nu mai fi folosite întrucât ar pune în pericol siguranța clienților.)
Ce a urmat, la Chișinău, după incendiul de la Piața Centrală, de pe 9 ianuarie? Serviciul pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova a început o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incendiului şi cauza exactă a declanşării exploziei. Cei 17 bolnavi au fost distribuiți pe la spitale sau li s-a prescris tratament în funcție de gravitatea stării lor. Administratorii cantinei „La Soacra”, care sunt soţ şi soţie, au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, fiind cercetaţi în calitate de suspecţi, iar pe numele lor – deschise două dosare penale. Iar recent una dintre cele trei femei internate a decedat…
Peste șase zile (!), au fost verificate 82 de cantine pe teritoriul Pieței Centrale din Chișinău, dintre care doar patru dintre ele corespund în totalitate normelor de securitate anti-incendiară. Altele 150 de cantine urmând să fie verificate până pe 15 ianuarie, iar un raport complet să fie publicat în curând.
Dar sunt oare cele din zona Pieței Centrale singurele cantine din oraș? Este oare Chișinăul singura localitate în care sunt cantine unde nu se respectă normele anti-incendiare? Oare doar în cantine se folosesc butelii de gaz? Este oare Piața Centrală unica piață în care accesul pompierilor este limitat? Răspunsul la aceste întrebări mă face să revin la nivelul de corupție și proasta guvernare, care până la furtul miliardului și salarii mizere, își ucide populația.
Oare câți oameni trebuie să moară aici pentru ca autoritățile noastre să se gândească mai mult la noi și mai puțin la propriile buzunare?