CSI / Rusia

Poate că ar fi timpul ca numărul jurnaliştilor americani care activează în Rusia să fie redus, susține ambasadorul rus la Washington

Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, a declarat vineri, 14 aprilie, că Washingtonul a ameninţat cu represalii Moscova după arestarea unui jurnalist de la Wall Street Journal (WSJ), Evan Gershkovich, pentru spionaj şi a sugerat că poate ar fi timpul ca numărul jurnaliştilor americani care activează în Rusia să fie redus, transmite Reuters.

Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunţat la 30 martie că l-a reţinut pe Gershkovich în oraşul Ekaterinburg din Ural şi a deschis un dosar de spionaj împotriva lui pentru că ar fi primit ceea ce serviciul a calificat drept secrete de stat despre complexul militar-industrial al ţării.

Gershkovich, primul jurnalist american reţinut în Rusia pentru spionaj după sfârşitul Războiului rece, şi Wall Street Journal au negat orice implicare în vreo acţiune de spionaj.

SUA au cerut Rusiei eliberarea jurnalistului şi a calificat drept ridicole acuzaţiile ruseşti de spionaj. Preşedintele american Joe Biden a cerut de asemenea eliberarea lui Gershkovich.

”Americanii ne-au ameninţat cu măsuri de represalii dacă nu-l eliberăm pe Gershkovich într-un viitor apropiat”, a declarat ambasadorul rus Anatoli Antonov, la televiziunea de stat rusă Pervîi Kanal. ”Să vedem cum vor acţiona!”.

Antonov a declarat că a avut o convorbire ”foarte dură” cu subsecretarul de stat american Victoria Nuland, care a acuzat Rusia că-l deţine ilegal pe Gershkovich. Antonov a spus că Nuland l-a întrerupt în mai multe rânduri într-un fel contraproductiv, potrivit Reuters.

În acest context, ambasadorul Rusiei a opinat că poate este timpul ca numărul jurnaliştilor americani care lucrează în Rusia să fie redus.

”Americanii au un foarte bun cuvânt – reciprocitate, pe care insistă mereu”, a remarcat Antonov în emisiunea ”Bolşaia Igra” (”Marele Joc”) de pe Pervîi Kanal.

”Poate că este timpul să dăm dovadă de reciprocitate şi să reducem numărul jurnaliştilor americani care lucrează la Moscova şi în întreaga Rusie la numărul (jurnaliştilor ruşi) care lucrează la Washington şi New York”, a spus Antonov.

Kremlinul a declarat că Gershkovich practicase spionaj ”sub acoperirea” activităţii de jurnalist. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a transmis Washingtonului că Gershkovich a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să obţină secrete.

SUA l-au desemnat luni pe Gershkovich ca fiind ”reţinut pe nedrept” în Rusia, afirmând că acuzaţiile de spionaj sunt false, iar dosarul întocmit este motivat politic.

Numeroşi jurnalişti americani au părăsit Rusia după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat trimiterea de trupe în Ucraina în februarie 2022, iar alţii au plecat după arestarea lui Gershkovich.

SUA au cerut în mai multe rânduri cetăţenilor lor să părăsească Rusia din cauza războiului în Ucraina şi a riscului de a fi arestaţi arbitrar sau hărţuiţi de forţele de ordine ruse.

În acelaşi timp, Rusia a declarat joi că un eventual schimb de prizonieri implicându-l pe jurnalistul de la Wall Street Journal nu poate fi luat în calcul decât după procesul său, în pofida eforturilor desfăşurate pentru a-i obţine eliberarea, potrivit Reuters.

”Problema unui schimb va putea fi examinată după ce tribunalul îşi va pronunţa verdictul asupra unei sau altei acuzaţii”, a declarat ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov, citat de agenţia oficială rusă de presă TASS.

”În ceea ce priveşte un eventual schimb, noi dispunem de un canal special pentru aceasta, serviciile de securitate se ocupa de asta şi continuă să se ocupe”, a adăugat el.

Emisarul pentru ostatici al Washingtonului s-a angajat să facă miercuri ”tot ce trebuie” pentru a-i readuce acasă pe Evan Gershkovich şi pe fostul puşcaş marin Paul Whelan, alt cetăţean american deţinut în Rusia, exercitând presiuni asupra Moscovei să acorde acces consular jurnalistului WSJ.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *