Totuși, după ce a ajuns la a douăzecea apariție, mi se pare în continuare cea mai semnificativă revistă literară din literatura română. Nu doar pentru că îi adună pe toți, după generații, ci și pentru că se preocupă și de literatura universală. Poeți de toate vârstele, manifeste literare, eseuri, interviuri, portrete, cronici ș.a.m.d. Cred că cel care a citit toate cele douăzeci de numere ar merita o diplomă de inițiat în literatură.
Ca să vedeți că nu exagerez, redau cuvintele lui Claudiu Komartin de la anunțarea celui mai recent număr: „Poesis internațional a ajuns, după 7 ani, la numărul 20. Are 324 de pagini și reprezintă punctul maxim al acestui proiect publicistic în care au apărut până acum 3500 de pagini de literatură universală. Iese cu sprijinul AFCN, prilejuind întâlnirea a peste 80 de scriitori și traducători din 20 de țări.”
Sigur, putem invoca lipsa ei din librării, însă ar trebui să știți că revista are un blog cu același nume, unde o găsiți în format electronic (cu excepția numărului recent). Tocmai de aceea aș vrea să vă semnalez acest lucru (în special tinerilor literați, care și așa stau mult timp pe internet).
Ca să mă refer doar la poezia celui mai recent număr, aș vrea să știți că sunt prezenți în cele 324 de pagini 22 de poeți străini, dintre care trei suedezi și patru indonezieni. N-ai cum să nu remarci câțiva dintre ei.
Don Paterson – un poet scoțian, care m-a impresionat de la primul poem, americanii Lloyd Schwartz și Kim Addonizio, ruso-americanul Eugene Ostashevsky – care îmi amintește mai mult de Urmuz decât de Harms, poezia socială a indonezianului Widji Thukul, tânărul Arvis Viguls – care îmi confirmă buna părere despre poezia letonă, extrem de prozaicul Aleš Mustar și mulți alți poeți foarte buni și foarte diferiți. Îi felicit, desigur, și pe traducătorii acestor poeți, fiindcă nu e o muncă ușoară. Și n-ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva ți-au plăcut Kim Addonizio și Arvis Viguls, de pildă, doar pentru că îți place și poezia lui Andrei Dósa sau Paul Vinicius.
Aș semnala tot legat de poezie (ca să nu intru în detalii despre proza lui Radu Vancu) și manifestul, tradus de Mihnea Bâlici, „Necivilizație” (manifestul Proiectului Dark Mountain) cu care, nu e greu de bănuit, mă identific parțial.
Ce să mai adaug? O revistă în care există lecții, pagini, rubrici pentru fiecare cititor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
