Actualitate

Poliția îndeamnă la maximă prudență în trafic

Astfel, pentru o călătorie în siguranţă, polițiștii recomandă atât șoferilor, cât și pietonilor:

– adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic;

– circulați cu o viteză redusă dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabila este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă;

– echipaţi maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără lanţuri şi material antiderapant având în portbagaj un cablu de tractare, vestă reflectorizantă, un triunghi reflectorizant pentru semnalizarea accidentelor, o trusa medicală, şi o lopată pentru îndepărtare zăpezii;

– nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi;

– păstraţi rândul în coloană şi nu vă hazardaţi în efectuarea unor depăşiri neregulamentare;

– circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă.

În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni.

Totodată, poliția recomandă pietonilor să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să se angajeze în traversare doar după ce sînt siguri că manevra se poate face în condiţii de siguranţă.
Astfel, deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului. Traversaţi strada numai prin locurile marcate şi semnalizate cu indicatoare. În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *