În mâlul de aici se tăvălesc porcii şi scot grohăituri de plăcere, scurmă cu râturile după rădăcini şi se îngraşă plini de voioşie. Viaţa freamătă în mocirlă, se găsesc aici tot felul de gângănii, broaşte râioase, mormoloci, puiet de peşte, bălării, şerpi mai mult sau mai puţin veninoşi. Mocirla e bună şi pentru lipitori şi protozoare, forme primare de viaţă ca amibele şi paramecii, alături de mulţimi nenumărate de bacterii, care vor fi ele mici, dar pot fi ucigaşe. În mâlul de la marginea bălţii freamătă viaţa, se duc bătălii grele, dar fiinţele care colcăie pe acolo rămân mici, armele lor rămân veninul şi înţepătura, infecţia şi fuga, ascunzişul în tufărişul cât mai des. O viaţă mică şi temătoare, în care doar porcii hălăduiesc voioşi şi se bucură călcând sub copite câte o generaţie întreagă de amibe.
Însă viaţa adevărată este în largul bălţii, la lumină şi apă limpede. Acolo cresc crapii buzaţi, bibanii plini de agitaţie, caraşii lucitori şi ştiucile alunecoase. Viaţa în apă limpede este mult mai bună decât zvârcolirea permanentă în mocirlă, asta este clar pentru toată lumea. Doar că nu este uşor să ajungi la apă limpede, nu este uşor să scapi de porci şi lipitori. Puietul de peşte creşte în smârcul de la marginea bălţii şi mulţi mor în colcăiala de aici. Cei mai puternici, cei care vor cu adevărat să trăiască scapă la apă limpede şi cresc mari, cei slabi rămân în şerpărie, mor zdrobiţi în glod sau înfulecaţi de jigăniile flămânde. Iar vermina de la marginea bălţii se zbate să tulbure şi mai mult apa, iubeşte nămolul pentru simplul motiv că nu poate trăi altfel.
Deja de mult prea multă vreme Basarabia este un fel de margine a bălţii, permanent ţinută în ape tulburi, permanent invadată de hoarde de porci care s-au îngrăşat tăvălindu-se în mocirla creată de ei sau de stăpânii lor. Cumva trebuie găsită o soluţie pentru limpezirea apelor de aici. „Pescuitori în ape tulburi” este o expresie care conţine un paradox. În apele tulburi nu prea se găseşte peşte bun, dar de vreme ce unii insistă să pescuiască în astfel de ape înseamnă că trag nişte foloase. Poate nu îşi umplu juvelnicele cu peşti mari, cel mai probabil nu prind niciun peşte. Dar poate îi plăteşte cineva să stea pe marginea bălţii şi să tulbure apele şi mai tare. Cine poate şti ce foloase trag pescuitorii în ape tulburi, însă cu siguranţă trag nişte foloase dintr-o activitate care la prima vedere nu poate fi una productivă.
Există însă o cale de scăpare. Pentru eliminarea mâlului şi a verminei de la marginea bălţii trebuie ridicat un dig, trebuie curăţată zona. În preajma unui dig zdravăn, chiar dacă este la margine, apele rămân limpezi şi sursele de infecţie dispar. Locul poate fi curăţat şi porcii pot fi trimişi la locul lor, în cocini. Politica mocirlei nu este obligatoriu să fie permanentă, există întotdeauna soluţii, se pot găsi rezolvări cu o singură condiţie: să existe voinţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
