Editorial

Politici etnolingvistice: cazul Spaniei (III)

Dar pe lângă limba spaniolă în Spania se mai vorbesc alte nouă limbi, deși nu toate sunt recunoscute la nivel regional: limba arabă (orașul Ceuta, aflat în nordul Marocului), limbile aragoneză, asturiană, bască (vorbite în Comunitatea Autonomă Bască și Navara), berbera (cunoscută de asemenea ca limba tamazight și care este vorbită în orașul Melilla de pe coasta de Nord a Marocului), limba catalană (vorbită în Catalonia, Valencia, Insulele Baleare, și regiunea de est a Aragonului), galiciană, occitană (folosite în Valea Aran din Catalonia) și limba portugheză, vorbită în orășelul Olivenza. În total, circa 10,5 milioane de oameni vorbesc aceste limbi, ceea ce reprezintă 26% din populația Spaniei.
În decembrie 2000, Spania a ratificat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, care a intrat în vigoare la 1 august 2001. Textul evită să menționeze care limbi sunt subiectul protejării și promovării din partea guvernului spaniol, stabilește statutul autonomiei pentru fiecare regiune într-un cadru legal general, recunoscând prin aceasta drepturile acestor limbi. Din martie 2001, Parlamentul Spaniei a aprobat două proiecte de lege, prin care cerea guvernului introducerea buletinului de identitate și a carnetului de conducere în mai multe limbi.
În ceea ce urmează, vom urmări evoluția istorică și legală a câtorva din cele mai importante limbi secundare din Spania, cea mai importantă fiind desigur limba catalană, vorbită de circa 10 milioane de oameni în patru regiuni istorice ale Spaniei, precum și în Andora, Franța și Italia.

Limbile aragoneză și asturiană

Limba aragoneză (aragonés, luenga aragonesa) este o limbă romanică vorbită în regiunea Aragon de aproximativ 10 000-30 000 persoane (dintr-un total de circa 1,2 milioane de persoane, cât are regiunea). Până recent nu avea un statut de limbă oficială, deși a fost limba oficială în Regatul Aragonului împreună cu latina în Evul Mediu. Statutul oficial al limbilor aragoneză și catalană (care se vorbește în unele districte estice ale regiunii) s-a îmbunătățit considerabil după aprobarea de către Parlamentul Aragonez în anul 2001 a Legii privind Limbile Oficiale. Pentru prima oară în istoria lor, ambele limbi istorice ale regiunii au obținut un statut oficial, evident în districtele unde sunt vorbite în fiecare zi. Potrivit noii legi era prescris dreptul de a obține educația în limbile alese, adoptarea toponimelor, a numelui și prenumelui potrivit limbilor native, precum și crearea unei instituții care urmărea implementarea proceselor de standardizare în ambele limbi.
Regiunea Asturia are propria ei limbă – asturiană (de asemenea cunoscută ca bable în Statutul de Autonomie din 1981 și Legea pentru Politica Lingvistică din 1998), chiar dacă din cauza asemănării cu limba spaniolă unii lingviști o consideră doar un dialect al acesteia. Asturiana este vorbită de asemenea în districtele din nordul regiunii Castilla și Leon.

Statutul de autonomie adoptat în 1981 stipulează că limba asturiană este limba oficială a regiunii, alături de cea spaniolă, iar Academia de la Lingua Asturiana este academia oficială a acestei limbi. Parlamentul regional a votat în 1998 o lege privind folosirea și promovarea limbii asturiene, iar în anul 2000, Academia a publicat primul manual de gramatică asturiană modernă, precum și primul dicționar normativ.
Cu toate acestea, limba spaniolă rămâne limba dominantă în serviciile publice, cu excepția companiei de cale ferată.

Limba bască

Limba bască (euskara) este vorbită în Comunitatea Autonomă Bască (de circa 2 milioane de locuitori) și Navara (estimativ 600 mii). Situația lingvistică în regiune este deosebit de complicată și variază foarte mult. Spre exemplu 4% din populația regiunii locuiește acolo unde se află 80% de Euscaladun (vorbitori de bască), în timp ce aproape 60% stau acolo unde bascii reprezintă doar 20% din populație. Altfel spus, de exemplu în Gispuskoa puțin peste 50% vorbesc limba bască, în timp ce bizkaia doar 24%, iar în arabă și mai puțin, doar 16%. Limba mai este vorbită în sud-vestul Franței, peste Pirinei, unde se afla o comunitate numeroasă bască.

Limba nu este indo-europeană și nu are nicio relație lingvistică cu alte limbi. Mulți lingviști au încercat să găsească o legătură cu alte limbi, precum limba etruscă, limbile africane, limbile caucaziene sau chiar limba japoneză, dar până acum nu au avut niciun rezultat concludent, studiile fiind bazate pe doar câteva cuvinte asemănătoare. Este evident că a fost vorbită cu mult timp înaintea limbii latine în peninsula iberică. O dovadă a vechimii este rădăcina haitz – (piatră), care este folosită în cuvintele haiztoa (cuțit) sau haizkora (topor). Astăzi, limba bască are influențe importante de la latină, spaniolă și franceză, și studii lingvistice au confirmat că peste jumătate din cuvinte sunt originare din limba latină. Alte cuvinte sunt native, din antichitate.

Statutul juridic al limbii basce este definit prin Constituția Spaniei din 1978 și Statutul de Autonomie oferit regiunii în 1979. Legea privind standardizarea și folosirea bascei (1982) stabilesc că toți cetățenii beneficiază de dreptul de a cunoaște și folosi ambele limbi și definește liniile principale ale politicii lingvistice în guvernul regional. Spre exemplu, în domeniul educațional, legea prevede următorul sistem pentru școlile primare și secundare:
– Modelul D (limba bască ca limbă de instruire, iar spaniola ca subiect de studiu).
– Modelul B (basca și spaniola ca limbi de instrucțiune).
– Modelul A (spaniola ca limbă de instrucție și basca este subiect de studiu).
Statistic vorbind, repartizarea după modele, începând după 1985, arată în felul următor: între 12 și 33.5% optează pentru modelul D; între 8.5 și 18% pentru modelul B și, respectiv, între 79 și 48.5% pentru modelul A.
Situația etnolingvistică în regiunea Navara este diferită. Legea locală privind funcționarea limbilor, adoptată în 1986, definește trei regiuni lingvistice potrivit procentului de vorbitori basci:

1. Regiunea vorbitoare de bască din Nord, unde locuiesc circa 11% din populație și unde atât limba bască, cât și cea spaniolă sunt limbi oficiale.
2. Regiunea mixtă, care include centrele industriale și capitala, unde locuiesc circa 54% din populația regiunii. Limba bască se folosește în școlile primare și secundare, dar nu este acceptată în universitate.
3. Regiunea vorbitoare de spaniolă din Sud, unde limba bască nu are statut oficial.
Din 1991 și până în prezent, numărul celor care folosesc în mod exclusiv limba bască a scăzut de la 0.7% la 0.3%, în timp ce numărul bilingvilor activi a crescut de la 8.9 la 9.3%, a celor pasivi de la 4.6% la 9.9%, iar numărul vorbitorilor exclusiv de spaniolă a scăzut de la 85% la 80%.

La fel ca și în cazul Comunității Autonome, în Navara există trei modele școlare:
– Modelul D: Limba bască este limba de instrucțiune pentru unul din obiecte la ciclul inițial al educației primare (clasa 1-3) și pentru 2 obiecte la ciclul următor (clasele 4-6).
– Modelul A: Limba bască este subiect de studiu în toate clasele.
– Modelul G: Toate obiectele sunt învățate în limba spaniolă.

Din anul 1988 numărul copiilor care au preferat Modelul D a crescut de la 14% la 26%. În același timp, numărul celor care folosesc Modelul A a crescut de la 6% la 22%, pe când opțiunea pentru Modelul G a cunoscut o scădere dramatică de la 80% la 52%.

În ceea ce privește autoritățile și serviciile regionale, în anul 2000 a fost emis un decret al Guvernului din Navara care stabilea o nouă distribuție pentru folosirea limbilor oficiale în zonele mixte, care a condus la restricții în folosirea limbii basce în treburile publice, ceea ce a permis limbii spaniole să devină de facto limbă dominantă și practic singura limbă oficială în comunicații, pe indicatoarele de pe străzi și drumuri.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.