Poroșenko dispus să introducă în țară legea marțială, dacă situația se agravează

”Pot să confirm că eu personal, Guvernul cât și Rada Supremă suntem dispuși să adoptăm decizia de a introduce legea marțială pe întreg teritoriu ucrainean. Nu voi întârzia cu această decizie, în cazul în care acțiunile inamicului duc spre escaladarea situaței din estul Ucrainei”, a spus Poroșenko.
Potrivit lui Poroşenko, Ucraina, Franţa şi Germania vor vorbi miercuri pe ‘o singură voce’ cu preşedintele rus Vladimir Putin şi vor cere, în timpul summitului de la Minsk, ‘o încetare necondiţionată a focului’ în estul separatist prorus.
‘Vă asigurăm că Ucraina şi UE vor avea o poziţie comună în timpul summitului de la Minsk şi vom vorbi pe o singură voce’, a declarat Poroşenko. ‘Prioritatea este încetarea focului fără condiţii prealabile’, a mai subliniat liderul ucrainean.
Reamintim că, Proşenko, a prezentat sâmbătă, 7 ianuarie, în cadrul discursului sau la Conferinţă pentru Securitate de la Munchen, mai multe paşapoarte şi cărţi de identitate ale unor militari ruşi ucişi sau capturaţi în timp ce luptau în Ucraina, relatează The Guardian în ediţia electronică.
Poroşenko a sugerat ironic că documentele "s-au pierdut" prin vehicule militare care aveau rezervoarele de combustibil pline.
Preşedintele a lansat de asemenea un apel pentru furnizarea de arme Ucrainei. "Oamenii trebuie să sprijine o Ucraina suverană şi independenţa, altfel Rusia câştigă. Acest conflict trebuie rezolvat, nu îngheţat", a declarat el.
"Suntem o ţară independenţa şi avem dreptul să ne apărăm poporul (…). Lipsa noastră de capacităţi de apărare conduce la atacuri ofensive şi la escaladarea" conflictului, a adăugat şeful statului.
Poroşenko a sugerat că echipamentul de care are nevoie Ucraina nu trebuie să fie neapărat letal, afirmând că radare împotriva artileriei şi echipamente de comunicaţii şi bruiaj ar îmbunătăţi capacitatea de apărare a forţelor ucrainene.
Conflictul din Ucraina a dominat agenda discuţiilor la Conferinţă pentru Securitate de la Munchen, subiectul unei eventuale livrări de arme forţelor ucrainene generând opinii divergente în rândul politicienilor şi experţilor care participa la reuniune.
Reprezentanţii americani susţin opţiunea furnizării de arme Ucrainei, în timp ce Germania şi alte ţări europene se opun acestei variante.
sursa: unian.net