Povestea taximetristului care de 15 ani locuiește într-un vagon

Pe Iurie Slivciuc l-am cunoscut în timpul unei călătorii cu taxiul. Șofer de profesie, bărbatul mi-a povestit că activează în acest domeniu de mai mulți ani, dar nicidecum nu-și poate grămădi bani ca să-și cumpere o casă sau să-și închirieze lunar o locuință. El are opt frați, dar cu mulți dintre ei demult nu mai este în relații bune. Accesul la casa părintească, aflată într-un sat din raionul Strășeni, i-a fost îngrădit. Toate rudele luptă pentru cuibul părintesc, iar atunci când merge și el acolo este alungat chiar de cei cu care a copilărit și a crescut împreună. Prin urmare, unicul loc unde se simte în siguranță este vagonul de tren pe care „îl împrumută” de la stat. Acolo moldoveanul mai degrabă supraviețuiește, dar nu trăiește.

Iurie și concubina sa Ina merg spre vagon

Taximetristul a acceptat să ne prezinte locuința sa cu speranța că vor vedea și autoritățile cum se chinuie unii cetățeni ai acestei țări. Am ajuns la marginea Chișinăului într-o după amiază, când cerul era parțial înnorat. Iurie a parcat mașina de serviciu la marginea drumului și mi-a dat din mână să-l urmez. Am coborât pe niște șine de tren ruginite. Cu noi era și concubina lui Ina. Am mers câteva minute prin buruieni și printre alte câteva zeci de vagoane învechite. „Al meu este pe la mijloc. E mai modern decât cele pe care le vezi aici. Acum câțiva ani i-am pus fereastră „evro” (n. red. – termopan). Nu am în preajmă nici un vecin. Mă mai alin cu un câine și așa mai trec zilele”, povestește pe un ton dezamăgitor bărbatul, iar între timp ne-am apropiat și de adăpostul lui.

Zilnic bărbatul își aduce apă de la izvor

„Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește”, consideră Iurie

„Iarna mor de frig, iar vara mă aprind de căldură”

„Aplecați capul, c-o să vă faceți câte un cucui cât voi de mare. Eu am trecut pe aici de mii de ori și sunt deprins deja”, ne zice amuzat Iurie și ridică mâinile spre ușa vagonului exclamând: „Bine ați venit în lumea mea, poftiți în interior”. Aveam în față un vagon suriu, de formă dreptunghiulară. În comparație cu celelalte văzute anterior, acesta nu era ruginit. Iurie a scos lacătul mare și greu de aproape jumătate de kilogram, după care a urcat pe o scară de fier, care avea câteva trepte. Ulterior am urcat și noi. Sus am găsit o încăpere foarte mică. Aceasta avea puțin peste 2 metri lungime și 1.60 metri lățime. Doar patul ocupa jumătate din „salon”. „ Îți spun deodată, râie și păduchi n-am! Iată aici dorm eu. Iarna cam mor de frig, iar vara mă aprind de căldură”, recunoaște gazda și îmi arată cu degetul la un termometru care atârna lângă geam. Acesta indica 30 de grade la umbră. Iurie a spus că avem mare noroc că afară nu era soare, altfel „am fi avut impresia că întrăm în saună”.

Iurie Slivciuc alături de concubina sa, pe patul din vagon

Termometrul indică 30 de grade la umbră

Chiar dacă în vagon spațiul este mic, taximetristul are aproape tot ce-i trebuie. Lângă pat era o noptieră unde ține produsele alimentare și vesela. „În ultimul timp, mă vizitează un șoricel și roade tot ce găsește. Țara asta așa-i de săracă, deja văd că nici șoarecii nu mai au ce mânca”, afirmă Iurie zâmbind.

Deasupra noptierei are un poster cu o blondă dezgolită. Concubina îl roagă de mult să-l ia de acolo, dar el se preface că n-o aude. Aproape de ușă am zărit și un lavoar mic, care avea montat și un robinet.

Acest poster îi mai bucură ochii

De pe pod atârnau mai multe haine. „Astea sunt spălate, curățele. Dacă trăiesc în vagon nu înseamnă că trebuie să umblu răpănos. Aici nu am duș, dar merg în oraș la o Casă de cultură, le dau 20 de lei și ei îmi permit să mă spăl acolo. Când nu reușesc, am un lighean, încălzesc apă și mă clătesc binișor. Hainele le duc la o soră, ea are mașină de spălat și nu trebuie să le rod cu mâna”, povestește deja parcă resemnat Iurie.

Taximetristul are grijă ca hainele pe care le îmbracă să fie mereu curate

„Nu spun nimănui unde stau pentru că-mi este rușine”

Vagonul este fără curent electric. Toți cei 15 ani pe care i-a trăit acolo, moldoveanul a stat și stă cu lumânarea. Ziua lumina pătrunde doar printre gratiile celor două geamuri mici ale încăperii. Atunci când ușa este închisă din interior, ai impresia că te afli într-o celulă din penitenciar. „Sunt un om liber, dar am impresia că în toți acești ani am stat la închisoare. Gratii într-o parte, gratii în alta. N-ai cu cine schimba o vorbă, noroc că mai trece pe la mine uneori Ina. Altor oameni nu le spun unde stau pentru că-mi este rușine”, recunoaște cu tristețe interlocutorul meu.

Așa este în interiorul vagonului pe timp de noapte

Ca să nu se plictisească, uneori Iurie cântă la fluier

Visul lui este să aibă cândva propria locuință, cu baie, cu o cameră pentru oaspeți, cu bucătărie și cu un dormitor normal. „Din taxi mulți bani nu faci. Cei care au mașina lor se mai descurcă, dar eu lucrez pe mașina firmei. Fac câte 600-700 de lei timp de 24 de ore. 400 dintre ei îi duc la bază, de 100 fac plinul și doar restul îl pun în buzunar”, mi se adresează taximetristul, dând dezamăgit din cap.

La acest serviciu el a venit câțiva ani în urmă. Până atunci bărbatul însoțea trenurile ce transportau vin. Când la începutul anilor 2000 aceste vagoane au fost desemnate drept uzate, el a hotărât să mai trăiască o perioadă în unul dintre ele, până își găsește un loc mai bun. Perioada de așteptare se întinde deja mai mult de 15 ani. „Paznicii de pe teritoriu mă cunosc și nu-mi mai zic nimic. Ei știu că nu am unde mă duce. Eu aici nu încurc nimănui”, susține modest moldoveanul.

„El merită mult mai mult”

Acum patru ani, bărbatul a întâlnit-o pe Ina, o femeie care a rămas văduvă și are trei copii. „Când am cunoscut-o consuma foarte mult alcool și vroia să se sinucidă. Împreună am reușit să trecem peste acea perioadă grea din viața ei, iar de atunci suntem împreună”, mărturisește taximetristul și își cuprinde iubita de talie.

Ina nu se arată deranjată de condițiile în care trăiește concubinul său. Ea vine periodic în vagon, dar este conștientă că este practic imposibil să trăiască acolo împreună. „Iurie este un om cuminte, harnic, nu bea alcool – păcat că are așa soartă. El chiar merită mult mai mult”, se arată convinsă partenera sa de viață.

Moldoveanul încuie ușa vagonului cu lacătul

Iurie Slivciuc nu a fost niciodată căsătorit și nici nu are copii. El totuși visează să-și întemeieze cândva o familie și să trăiască într-o casă normală, iar traiul în vagon să rămână doar un vis urât.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS), în primul trimestru al acestui an, o persoană a cheltuit lunar 1900 de lei, cu 60 de lei mai mult decât a câştigat. Persoanele chestionate spun că au obosit să lupte pentru existenţă și din acest motiv mulți oameni nu-și mai văd viitorul în R. Moldova.