Care sunt cauzele? Pe mine mă miră că acest sistem a rezistat încă atâta timp. Sistemul educaţional românesc în care s-a investit imens în anii ’60-’70 a rezistat atât în faţa barbariei politico-economice duse de guvernanţii de la Bucureşti, din cauză că astfel de sisteme, care se bazează pe resurse umane, se distrug mult mai greu. El a rezistat cam până s-au epuizat resursele acelor ani. Acum începem să vedem doar primele efecte ale politicilor publice promovate în anii ’90. Despre politicile actuale ne vom pronunţa peste aproximativ zece ani, când le vom vedea roadele. În învăţământ încă nu am atins cota de jos a curbei lui Gauss. Vestea proastă este că va urma o perioadă şi mai proastă pentru educaţia românească. Iar cea mai proastă veste e că, aşa cum sistemul educaţional s-a distrus mai greu decât, să zicem, sectorul agrar sau economic, se reconstruieşte la fel de greu. Pentru a reface un astfel de sistem ai nevoie de 20 de ani de investiţii solide şi reforme înţelepte.
Să enumerăm câteva cauze care au dus la acest dezastru:
a. Investiţiile foarte mici în sistemul educaţional. Sistemul de educaţie românesc a fost subfinanţat. Pentru statul român în tranziţie educaţia nu a fost un domeniu prioritar aşa cum este pentru orice stat modern.
b. Proasta salarizare a profesorilor din sistemul preuniversitar în mod special. Acest lucru a dus la o selecţie de cadre tot mai proastă, mulţi dintre absolvenţii străluciţi ai universităţilor fiind nevoiţi să se îndrepte spre alte domenii decât cele din sistemul de învăţământ.
c. Reformele permanente, care nu au fost duse niciodată la bun sfârşit şi care se schimbau de la o guvernare la alta.
d. Politizarea excesivă a sistemului de educaţie. De multe ori, sistemul de educaţie a fost un câmp de bătaie între putere şi opoziţie, între diverşi lideri politici etc.
e. Investiţii foarte mici în infrastructură.
f. Şi nu în ultimul rând, confuzia totală a valorilor. Modelul de succes din perioada postcomunistă este omul cu bani făcuţi peste noapte. Educaţia şi munca în sens clasic nu mai sunt o valoare. Banul a devenit valoarea centrală a noii societăţi, noul idol la care se închină toţi. Educaţia şi sănătatea, din fericire, nu pot fi cumpărate, de aceea, cele două sisteme trebuie să devină prioritare, gratuite şi garantate prin Constituţie.
Ce ar mai fi de spus? Recent am mai primit o veste proastă. „Din cauza sărăciei, tot mai mulţi copii sunt nevoiţi să abandoneze şcoala. Părinţii preferă să-i trimită să muncească pentru a aduce un ban acasă. Statisticile arată că, de la începutul anului, numai în judeţul Vaslui, aproape 800 de familii şi-au retras copiii de la şcoală pentru a-i trimite la lucru. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât un raport al Comisiei Europene ne plasează pe primul loc într-un top al analfabetismului – 6% dintre români nu ştiu carte, faţă de 2% în Bulgaria şi 1% în Ungaria”. Nu cunosc foarte bine situaţia din Republica Moldova însă, la o primă analiză, lucrurile arată destul de prost. Sper să greşesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
