UE / Nato
Premierul polonez discută cu cel român despre parcursul EUROPEAN al Republicii Moldova

Cei doi au convenit să continue coordonarea şi cooperarea în vederea susţinerii active a obiectivelor de pe agenda europeană a guvernului de la Chişinau legate de Acordul de Asociere, liberalizarea vizelor şi procesul de reformă.
Ministrii au vorbit despre opţiunile şi modalităţile concrete de susţinere a eforturilor Uniunii Europene pentru soluţionarea politică a crizei din Ucraina.
"Discuţiile au reliefat abordarea comună a României şi Poloniei în ceea ce priveşte implicarea Uniunii Europene şi necesitatea unei coordonări susţinute între statele membre şi, respectiv, la nivelul instituţiilor europene", a anunţat biroul de presă al Guvernului.
sursa: evz.ro