ActualitateSocial

Preoții care vor face propagandă războiului vor fi cercetați penal

Oamenii legii îndeamnă fețele bisericești să se abțină de la comentarii privind războiul din Ucraina. Se întâmplă după ce miercuri, Mitropolia Moldovei a anunțat că documentează clerici moldoveni care au incitat enoriaşii la ură interetnică şi la dezbinare în contextul războiului. Poliția spune că preoții care vor face propagandă războiului, ar putea fi chiar cercetați penal, scrie Publika.md.

Reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică au mers la Catedrala Mitropolitană, acolo unde vin cei mai mulți enoriași. Unul dintre preoți a spus că nu poate să-şi judece colegii, dar este de părerea că biserica nu trebuie să fie implicată în asemenea incidente.

„Mesajul bisericii ortodoxe: Mitropolitul Vladimir nu este de a acționa în așa fel de a transmite asemenea mesaje. Asta îngrelează, ponegrește biserica, fața bisericii. Deci, cel mai bine ar fi, dacă ai o apartenență politică, să o ții pentru tine.”, a menționat Serghei Mahanovschi, preot din cadrul Catedralei Mitropolitane.

De aceeași părere este și preotul de la Mănăstirea Ciuflea, care a fost și el atenționat de poliție.

„Eu nu am auzit ca în gura unui preot, mai ales când slujește, să cheme la război sau la ură interetnică, intereligioasă. Dacă și sunt așa cazuri, noi avem ierarhia noastră bisericească, la Mitropolie, este comisie disciplinară, care trebuie să se expună, să ia o hotărâre. Mesajul bisericii de acum două mii și ceva e același ” Pace Tuturor.”, a afirmat Nicolae Roșca, duhovnic-administrator al Mănăstirei Ciuflea.

Reprezentanții INSP susțin că vor merge sistematic în biserici ca să discute cu preoții, astfel ca să nu fie admise incidente care pot genera și în conflicte.

„Apelul tot a fost din societate, tot de la persoanele care sunt în cadrul bisericii. Noi ca poliția am venit să promovăm încă odată îndemnul la pace. Să atenționăm fețele bisericești că nu vom tolera asta. Noi am venit în prevenire ca să nu se întâmple să escaladeze din câteva vorbe să se transforme în conflict real.”

Totodată, oamenii legii au atenționat fețele bisericești ca să fie mai precauți în preajma sărbătorilor pascale.

„Am atenționat și evident despre acele măsuri tehnice de a securiza biserica atât antifurt, cât și antiincendiu în ajun de sărbătorile pascale când va fi fluxul foarte mare de oameni. Am atenționat cu privire la băuturile alcoolice că nu ste tolerat și dacă vor fi martori ca să ne anunțe.” , a mai menționat Nicolae Roșca, duhovnic-administrator al Mănăstirei Ciuflea.

Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova, pentru propaganda războiului se prevede o amendă de până la 75 de mii de lei sau până la șase ani de închisoare, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la cinci ani. Precizăm că miercuri, Mitropolia Moldovei a anunțat că au documentat cazuri în care fețele bisericești au incitat enoriaşii la ură interetnică şi la dezbinare în contextul războiului.

Vicarul Mitropoliei, episcopul Ioan ne-au spus că aceşti clerici se află la etapa judecării mitropolitane şi că organele de drept nu au fost deocamdată anunţate despre aceste cazuri. În acelaşi timp, Procuratura Generală a anunţat că nu se va autosesiza pe marginea acestor incidente, şi asta pentru că nu sunt vizate public persoane concrete.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *