Bătălia de idei, naturală într-o societate pretins democratică, ajunge să se scufunde într-o baltă de amenințări, sterile, cu moartea, războiul sau cu venirea omuleților verzi. Din aceste reacții se pot trage mai multe concluzii. În primul rând, curentul imperialist, care încearcă să deznaționalizeze acest pământ, a suferit o nouă înfrângere.

Congresul

Congresul „Sfatul Țării 2” a fost un succes din mai multe motive, echipa de tineri voluntari, care n-a mai organizat niciodată evenimente de asemenea anvergură, și-a demonstrat responsabilitatea și puterea de muncă. La Congresul unioniștilor au participat reprezentanți din trei partide parlamentare din Chișinău, care au viziuni proeuropene: PL, PLDM și PPEM, dar și ai tuturor partidelor extraparlamentare cu viziuni prounioniste: PNL, Dreapta sau Democrația Acasă. Au fost prezenți în sală reprezentanți din zeci de localități din R. Moldova, atât oameni simpli, dar și, mai important, reprezentanți ai autorităților locale, au fost și minorități, intelectuali, și, nu în ultimul rând, o delegație mare, formată din reprezentanții a zeci de autorități locale (Consilii județene, primari de comune, orașe etc.) din România. Congresul „Sfatul Țării 2” s-a constituit printr-o proclamație, care-și asumă foaia de parcurs „Unirea 2018” și o serie întreagă de obiective ce urmează, în primul rând, să rezolve problemele socio-economice ale cetățenilor R. Moldova. O parte nevăzută a responsabilității privind realizarea acelor obiective cade în primul rând pe mass-media de pe cele două maluri de Prut, care trebuie să ofere suportul informațional necesar oricărei dezbateri serioase. Fie că e vorba de puncte vamale comune, monedă comună, interconectare energetică sau a unei linii ferate de mare viteză Bălți – Chișinău – București – Timișoara, avem nevoie ca ele să fie subiecte de top în agenda presei românești din orice loc al lumii. Altfel, acele obiective riscă să rămână o simplă agendă declarativă.

Evoluția

Acest succes organizatoric, ideologic și chiar moral nu putea să nu genereze reacții pe măsură. Uneori, reacția adversarilor este cel mai reprezentativ barometru al celor întâmplate. Lupta informațională împotriva Moldovei dă primul semn de breșe majore și de ineficiență. Războiul hibrid are un adversar serios în societatea maturizată a R. Moldova. Societatea din R. Moldova, nealterată de virusul șovinismului, xenofobiei și a mentalității totalitare a evoluat natural și cere, fără manipulări, fără TV și fără implicare din afara „cetății”, unirea ca o soluție dreaptă pentru toată Moldova. Această evoluție nu este doar efectul problemelor socio-economice din R. Moldova, ea vine ca un efect absolut normal al dreptului la circulație, la informare și la afirmare. Curentul unionist din anii ‘90 a avut ca revendicări majore alfabetul latin, limba română, tricolorul și dreptul la existență națională. Deși astăzi e ușor să criticăm acele revendicări, succesul de duminică ar fi fost imposibil fără victoriile de atunci. Astăzi, orice cetățean al R. Moldova cu scaun la cap acceptă faptul că denumirea limbii oficiale sau a celei vorbite de majoritatea cetățenilor este limba română.

Din problema Limbii – la victoria Limbii

Revendicările Mișcării de Renaștere Națională, în frunte cu dreptul la limba română, au dat primele rezultate solide în acești ani, majoritatea minorităților care vor să se integreze în societatea RM învață limba majorității. E un pas gigantic față de anii ‘90, când limba noastră era numită limba „boilor”. Iertători, dar știind că dreptatea e de partea noastră, majoritatea a lăsat timpul să curgă încet, dar sigur, lucrurile se pun singure la locul lor. Evoluția atitudinii minorităților față de limba română este un simbol al maturității și europenizării societății noastre. Nu va mai dura mult și româna va fi limbă de comunicare între etniile R. Moldova, iar rusa, ucraineana sau găgăuza vor fi limbile minorităților. Subiectul limbii deși este arhicunoscut și plictisește audiența, este piatra de temelie a viitorului stat reunificat. Dacă aici nu s-ar fi vorbit româna (sau moldoveneasca, cum spuneau sovieticii) nu avea niciun sens existența unei gubernii separate – Basarabia sau a unei republici separate – RSSM. Fragmentul de stat – R. Moldova, a păstrat, chiar și la 200 de ani de la anexare, hotarele lingvistice ale limbii române.
Această înfrângere a proiectului imperialist și sovietic în fața limbii române demonstrează, dincolo de orice dubiu, rezistența culturii române și dreptății. Lucrurile, pe viitor, nu pot evolua decât în defavoarea celor care sperau să ne deznaționalizeze. Alexandru I, Nicolae I, Alexandru al II-lea, Alexandru al III-lea, Nicolae al II-lea, Stalin sau Andropov n-au reușit să ne schimbe fizionomia cultural-lingvistică, iar toate eforturile lor s-au terminat cu revoluția naționalităților de pe teritoriul vastului imperiu. 100 de ani de muncă, de alogenizare, de dictatură și de prigoană a limbii române au generat un A. Mateevici sau un C. Stere. Imperialismul sovietic (de fapt același imperialism țarist, dar sub masca comunismului) a încercat din ‘40 până în ‘90 același lucru, alogenizare, dictatură, prigoană a limbii, dar l-au generat pe Gr. Vieru. Aproape 150 de ani, din ultimii 200 de ani, au fost trăiți sub dictatura, care a supus majoritatea poporului la un etnocid feroce, dar fără ca rezultatele să fie cele scontate. Mai mult, dacă asasinarea conștiinței române n-a fost posibilă într-un secol de țarism agresiv, în jumătate de secol de comunism și mai violent, nu încape îndoială, că evoluția naturală, din ultima perioadă, va continua progresiv și în anii care urmează. Dreptul la afirmare națională a avut în Basarabia dușmani infinit mai periculoși decât pseudostataliștii de astăzi, în mare parte semiagramați și fără studii temeinice. Șansele unor rătăciți morali să învingă dreptatea sunt egale cu zero.

Capcana

Mesajele agresive, chiar extremiste, ale acelor elemente care neagă niște lucruri evidente au ca scop principal provocarea unei reacții pe măsură, îndreptate împotriva F. Ruse, a minorității rusești sau a limbii rusești. Acele elemente marginale, care se erijează în „adversari” ai Unirii, au nevoie să genereze o situație conflictuală între moldovenii unioniști și ruși. Pentru ei, inventarea unui conflict între simpatizanții unirii și minoritatea vorbitoare de rusă este unica metodă prin care vor putea merge la Moscova după ajutor. Kremlinul are în spatele său un centru de analiză foarte puternic, ei știu extrem de bine că Basarabia e România, dar nici nu pot ceda interesele minorităților de aici, în favoarea unei „gloate agresive”. Trebuie menționat, că atât Congresul, cât și Marșul de după, n-au generat niciun fel de mesaj antirusesc. Nu putem fi ignoranți și să credem că reunificarea se va putea face fără a purta discuții și cu Moscova. Obiectivul strategic este ca acele viitoare negocieri să se poarte direct de către reprezentanții majorității poporului nostru, fără intermedierea unor profitori fără cultură, ideologie și viitor, care mizează exclusiv pe ducerea bătăliei democratice a ideilor spre violență. Kremlinul nu va accepta niciodată proiecte politice antirusești în regiunile pe care consideră că sunt în apropierea sa. Știind prea bine asta, unii zevzeci, care au prea mult timp liber, vor încerca din toate puterile, în perioada următoare, să provoace mesaje antirusești din partea simpatizanților mișcării de reunificare. Kremlinul nu dă doi bani pe visele demne de „spitalul de nebuni” a unor „patrioți”, ei vor „lupta” cu mișcarea de reunificare doar dacă vor considera, că viitorul stat este îndreptat împotriva intereselor lor.
Faptul că la Congresul „Sfatul Țării 2” din 27 martie a vorbit și un etnic rus, dar au participat reprezentanți ai multor etnii, anterior vorbitoare doar de rusă, care au transmis un mesaj demn, demonstrează maturizarea mișcării de reunificare, care vede în rușii de aici un partener, nu un adversar. Probabil de aici reacția atât de bolnăvicioasă și imatură a zevzecilor care au nevoie, ca de aer, de antagonizarea relațiilor româno(-moldo)-ruse. Se creează senzația, că „adversarii” unirii n-au niciun fel de susținere din exterior și caută s-o obțină prin generarea unor conflicte artificiale.

Atenție, provocări!

Trebuie să recunoaștem că puterea influenței rusești în regiune și acceptarea realității nu este o cedare, ci un semn al seriozității curentului de reunificare. E frumos să visăm că putem de capul nostru să reunificam malurile Prutului, dar viața bate filmul. În același timp, ce fel de drept moral avem să cerem dreptate, dacă ne-am comporta cu minoritățile noastre așa cum, în trecut, s-a comportat fosta majoritate (imperialistă) cu noi? Ce fel de stat european vrem să construim, dacă vom încerca să ne comportăm cu cetățenii noștri de altă etnie decât noi, așa cum în trecut s-au comportat cu noi reprezentanții etniei majoritare de atunci? Problema nu este atât de „ce-ar zice Moscova” la un asemenea comportament, ci ar apărea mari semne de întrebare, legate de dreptatea, pentru care pretindem că luptăm. Nu există decât șansa unei singure legi egale pentru toți. Doar poziționarea de partea dreptății absolute va oferi cauzei de reunificare acea putere morală de a trece peste jigniri și provocări ieftine. Avem în față idealul dreptății și nu ne putem lăsa instigați de reacțiile ofensatoare, la care suntem provocați intenționat.