Actualitate

Primele reacții, după premiera mondială a filmului CARBON: „Să vezi ceva despre cultura ta, despre țara ta. Este wow”

Premiera mondială a filmului CARBON a avut loc la Festivalul Internațional de Film din San Sebastian. Proiectul a fost întâlnit cu mult entuziasm atât de public, cât și de presa internațională. La eveniment au fost prezenți unii dintre actorii din rolurile principale, printre care Dumitru Roman, Adriana Bîtcă și Ion Vântu, care au urmărit pentru prima dată proiecția filmului. (aici video), transmite Jurnal.md.

„Mi-a plăcut enorm, am avut chiar pe final emoții mai greu de descris, pe care nu le-am trăit niciodată. De fericire am plâns”, spune actorul Dumitru Roman, care interpretează rolul lui Dima.

„Eu m-am simțit onorată să-l privesc la ecran mare și să simt emoțiile și vibrațiile din sală și, în special, m-a bucurat faptul că e un public străin, eu am adorat reacțiile lor și m-am bucurat că publicul străin ne-a înțeles, i-am simțit tare aproape. Personal, mi-a plăcut foarte mult”, a declarat actrița Adriana Bîtcă.

„Mi se pare un film bun, ar trebui să veniți să-l vedeți. Acum nici nu vreau să mă laud prea mult pe mine, mie îmi place de mine, dar aștept alții să zică ceva”, a spus actorul Ion Vântu.

Presa internațională de profil a descris filmul CARBON drept o „comedie dulce-amăruie”, iar Cineuropa notează că „Filmul are toate șansele să impresioneze publicul occidental cu amestecul său de imprevizibilitate și flerul comic”.

„Carbon este un film despre valori și despre complexitatea naturii umane. Poate că filmările lui Ruben Agadjanean arată toate nuanțele de bronz întâlnite vreodată pe câmpiile însorite ale Moldovei, dar există mult gri în aceste personaje copleșite de istorie, ambiție și o sete nestăvilită de un viitor mai bun și mai ușor. Există o exuberanță captivantă aici și, chiar dacă unii spectatori s-ar putea să nu accepte toate obstacolele aruncate în calea protagoniștilor de scenariul plin de imaginație al Marianei Starciuc, cu siguranță se vor lăsa amuzați și chiar înduioșați de acești oameni simpatici care aleargă ca niște găini fără cap într-o lume în care regulile se pot schimba radical în orice secundă”, subliniază jurnalistul Ștefan Dobroiu, într-un review pentru Cineuropa.

Publicul a apreciat umorul filmului, dar și referințele istorice.

„Totul mi-a plăcut. Este un val nou și proaspăt al filmului moldovenesc”, spune un spectator.

„Referințele ironice la absurditățile războaielor au fost constante pe tot parcursul filmului, prin cuvinte, prin gesturi. A fost foarte bine!”, a declarat un spectator spaniol.

La premieră mondială au fost prezenți și moldoveni stabiliți în Spania.

„Să vezi ceva despre cultura ta, despre țara ta, în preajma unor oameni care nu știu nimic despre ea este wow!”, spune o tânără originară din Republica Moldova.

Sergiu Cumatrenco, Ion Vantu, Adriana Bitca, Dumitru Roman, Ion Bors Sursa foto: Gorka Estrada



Premiera națională a filmului CARBON va avea loc pe 4 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Începând cu 6 octombrie, CARBON va fi proiectat în sălile de cinema. Pentru mai multe detalii accesați carbonfilm.md.

CARBON este o producție KANTORA FILM PRODUCTION (Moldova), YOUBESC CREATIVE INSTITUTE (Moldova), PASCARU PRODUCTION (Moldova), MAYA FILMS STUDIO (România), BADEAMIC (Moldova), YOUBESC AYA (România); în coproducție cu Nephilim Producciones (Spania); cu suportul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Friedrich Naumann Foundation For Freedom România și Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), TVA Logistics Inc. (SUA), Hermes NVC corp. (SUA), Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, PRofile Agency; sponsorizat de Deluxe Content Services Spain, Ad Hoc Studios, Dolby Iberia, No Problem Sonido, BTEAM Pictures, Laserfilm Cine Y Video (Spania).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *