Actualitate

Primul film despre viața lui Patrick Swayze va fi lansat la televizor în august

În documentarul lansat după zece ani de la moarte actorului prietenii și colegii săi împărtăşesc amintiri cu starul cunoscut din filme ca Dirty Dancing (1987) și Ghost (1990). Actorii Sam Elliott, Demi Moore, Rob Lowe, C. Thomas Howell, Kelly Lynch şi regizorul Roland Joffe se numără între cei care apar în documentar alături de Lisa Niemi, văduva actorului, şi de fratele lui, Don, potrivit Variety.

Numeroasele nuanțe ale lui Patrick Swayze sunt dezvăluite prin interviuri toți cei menționați mai sus. Demi Moore, partenera sa din Ghost îl caracterizează pe Swayze drept cineva care „trebuia să muncească mai mult” pentru a fi luat în serios la Hollywood și îi laudă dualitatea pentru care a devenit cunoscut.

Filmul explorează copilăria lui Swayze în Texas, viața personală și cariera prolifică și variată prin interviuri și filmulețe din arhiva personală. Documentatul I am Patrick Swayze are și un trailer oficial care a fost lansat joi.

 

Patrick Swayze, răpus de cancer pancreatic
La sfârșitul anului 2007, Patrick Swayze a început să simtă arsuri puternice în zona stomacului, în urma unui blocaj la nivelul canalului biliar. Trei săptămâni mai târziu, actorul a fost diagnosticat cu cancer pancreatic stadiul IV. A urmat un program aspru de tratament cu citostatice, dar și cu un medicament experimental, cu care medicii sperau să stopeze alimentarea cu sânge a tumorii.

În primăvara anului 2008, Patrick Swayze dădea semne de vindecare datorită tratamentului său. Totul s-a complicat la începutul anului 2009, când Swayze a făcut pneumonie, ca urmare a tratamentului pentru cancer. În aprilie, medicii l-au informat că boala a recidivat și i-a afectat din nou ficatul. Patrick Swayze s-a stins din viață la 14 septembrie 2009, la vârsta de 57 de ani.

https://www.tabu.ro/
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *