Eveniment

Primul think-tank din Moldova, IDIS-VIITORUL, a împlinit 20 de ani

Printre oaspeți s-au regăsit, ambasadori, parteneri, reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și cel al administrației publice locale, jurnaliști și alți prieteni ai IDIS. Echipa IDIS a tras linie și a făcut totalurile, amintindu-și de începuturi. Oaspeții invitați au putut urmări un film despre activitatea IDIS din primele zile până în prezent. Totodată, din acest an, IDIS ”Viitorul” a instituit Premiul Libertății. În acest an, premiul a fost acordat Alinei Radu, directoarea publicației de investigații ”Ziarul de Gardă”.

”Vrem să credem că IDIS Viitorul, în colaborare cu alte ONG, a reușit să-și aducă aportul la europenizarea și democratizarea țării. Vrem să credem că prin studiile elaborate de experții IDIS am dinamizat procesele economice, politice din țară și suntem mândri că pe parcursul a 20 de ani mai multe generații de tineri au trecut școala IDIS și s-au format devenind oameni importanți în instituțiile de stat”, a declarat Liubomir Chiriac, directorul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul”.

Igor Munteanu, care a stat în fruntea Institutului timp de 17 ani, în prezent reprezentând Ambasada R. Moldova în SUA, Canada și Mexic, consideră că ”experții de la IDIS sunt destul de ambițioși ca după 20 de ani să fie mai creativi și mai aproape de nevoile acestei țări. Noi am fost primul think-tank din R. Moldova, iar atunci în 1993, s-au pus bazele acestui institut pentru a democratiza și moderniza R. Moldova. Trebuie să menționăm și instituțiile internaționale care ne-au susținut în momente dificile, care au avut încredere în noi că vom veni cu schimbări majore și nu cu idei răsuflate”, a declarat Igor Munteanu

”IDIS Viitorul este mai mult decât un institut, este o instituție. Nu furnizează societății doar cunoaștere și expertiză, ci exemple de temeinicie, modele de acțiune, oameni competenți. faptul că cercetătorii IDIS sunt acum, mulți dintre ei, ambasadori, deputați, membri ai Guvernului, judecători la Curtea Constituțională, arată că instituția IDIS funcționează și este un model de bune practici pentru întreaga societate”, a punctat Dan Dungaciu, Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

”Acum 20 de ani îmi imaginam viitorul altfel. Circumstanțele au fost mai puternice decât viitorul, dar asta nu înseamnă că Viitorul nu a reușit. Institutul s-a maturizat, a crescut și a devenit o instituție cu domenii de activitate, cu generații de oameni talentați. Doresc ”Viitorului” să învingă circumstanțele, să devină mai puternici și inițiativele să se transforme în realizări de care să ne bucurăm împreună”, a menționat Igor Boțan, unul din primii membri ai echipei IDIS ”Viitorul”.

În momente de impas pentru democrația R. Moldova, IDIS „Viitorul” a oferit soluții și a depus eforturi susținute pentru unitate națională, reconciliere și mobilizare democratică. Nu a fost o excepție nici revolta tinerilor din 7 aprilie 2009. Alături de alte organizații ale societății civile, IDIS „Viitorul” s-a implicat în efortul de a identifica soluții pentru depăşirea impasului politic din mai 2009.

De-a lungul timpului, IDIS a devenit o ”pepinieră” de personalități ”racolate” de instituțiile de conducere, experții IDIS devenind membri ai Guvernului, Parlamentului, ambasadori. Printre aceștia se regăsesc Igor Munteanu, Ambasadorul R. Moldova în SUA, Canada și Mexic, care pe parcursul a 17 ani s-a aflat la cârma ”Viitorului”; Vlad Lupan, Ambasadorul R. Moldova la ONU; Victor Popa, judecător la Curtea Constituțională; Veaceslav Ioniță, Președintele Comisiei Parlamentare Economie Buget și Finanțe, etc.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *