Prințul român Antioh Cantemir, primul poet rus de tip occidental

Antioh Dimitrievici Cantemir s-a născut pe 10 septembrie 1709 la Constantinopol, fiind fiul cel mic al domnitorului român (moldovean) Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino (domnul Țării Românești între 1678 și 1688), primind numele unchiului său patern, Antioh, cel care a înființat, în timpul domniei sale, Academia domnească din Iași, în februarie 1707.

Primul dascăl al copilului a fost tatăl său, apoi a fost instruit de Atanasie Condoidi, profesor de greacă, latină și italiană, de germanul Johann G. Vockerodt și apoi de rusul Ivan I. Ilinski, care i-a predat limba și literatura rusă și latina, ajungând să cunoască foarte bine greaca, turca, latina, italiana, rusa, franceza și engleza.

A studiat apoi matematica cu Daniel Bernoulli la Sankt Petersburg și cu Georg Bernhard Bilfinger, Bayer și Gross la Academia de Științe din Rusia, iar mai târziu, când a ajuns la Paris, l-a cunoscut bine pe Voltaire.

Prin anul 1731, fiind la Londra, a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz și Maupertuis și a menținut strânse relații cu comunitatea științifică a epocii, corespondând cu savanți ca Bernoulli și Euler.

Antioh Cantemir a fost ambasador al Imperiului Rus la Londra în 1732 și la Paris în 1738. Diplomatul a fost numit consilier secret al împărătesei Ana, titlu care îl deținuse și tatăl său, Dimitrie, care fusese consilier secret al lui țarului Petru cel Mare.

Antioh a fost unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă și a militat pentru progresul științei și al culturii de pe pozițiile iluminismului. Cărturarul a sprijinit publicarea în engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său, Istoria Imperiului Otoman, ducând cu el manuscrisul acestuia în călătoriile din Occident.

Antioh Cantemir a murit pe 11 aprilie 1744, la vârsta de 35 de ani, de pleurezie sau tuberculoză la Paris. Osemintele prinţului ar fi trebuit să fie repatriate pe cheltuiala statului la Moscova, dar abia în toamna anului 1745, la insistenţele şi pe cheltuiala Mariei Cantemir, sora diplomatului, rămăşiţele lui pământeşti ajung în Rusia şi vor fi depuse în cripta familiei, la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ctitoria tatălui său, aflată în curtea mănăstirii grecești „Sfântul Nicolae” din Moscova, îndeplinindu-se ultima dorinţă a prinţului.

La începutul anului 1935, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost demolată ca urmare a lucrărilor de construcție a metroului și cu această ocazie s-a aflat că acolo erau înmormântați Dimitrie Cantemir, Casandra Cantemir, prima soției a domnitorului, și Antioh Cantemir. În urma unor negocieri diplomatice, la mijlocul lunii iunie 1935, în portul Constanţa a sosit de la Odesa vasul “Prinţesa Maria”, care aducea sicriul de aramă cu rămăşiţele pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir și piatra sa funerară, printre cei care au primit transportul aflându-se Nicolae Titulescu şi Nicolae Iorga.

Rămășițele fiului domnitorului, Antioh Cantemir, nu au ajuns în România, dar nici nu se știe unde se află, explicația diplomaților ruși fiind la acel moment că osemintele acestuia aparțin patrimoniului istoric al Rusiei al cărei ambasador fusese.

Dimitrie Cantemir, tatăl lui Antioh: „Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci româneasca, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «Stii româneste?», adica (in latineste): «Scis Romanice»? Iar daca aceste neamuri n-ar fi la obarsia lor romani, cum, ma rog, ar fi putut sa-si ia, prin minciuna, si numele, si limba romanilor?…

 „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români, disprețuind adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni – căci au luat în stăpanire mai multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Româneasca, adică în latinește: Terra Romana.”