Fereastră care are putința de a glisa și a se muta în așa fel încât să fie aproape omniprezentă, surprinzând dintr-un unghi în altul crâmpeie din scenetele în care se întretaie personaje dintre cele mai diverse, de la siluetele femeilor, plimbând câini – între diafan, ridicol și caricatural – la boschetarii care caută în tomberoane, la muncitorii și eșarfele care ascund oameni de tot felul, la copiii care aprind chibrituri și posibilele conspirații de cartier.
Totul este cât se poate de viu. O dinamică aproape secretă mișcă permanent obiectivul, iar conturul lucrurilor și personajelor este tras în linii groase, cu crâmpeie de imagini care se repetă într-un decor ușor burlesc, fiindcă ceea ce este atins de umor aduce în lumină banalitatea lipsită de luciu a vieții din stradă. Și astfel suntem departe de idilic și chiar ne cufundăm în socialul cel mai frust.
Priveliștile însă stau deschise și spre locuri cu nume sonore, orașe care alunecă de pe un meridian în altul; figuri ale istoriei apropiate sau lumea marginală care năvălește agresiv cu toată forța ei de a rămâne în memorie. Acest fragmentarium cu decupajele sale din realitate, este de fapt o derulare de short stories. Cineva apare. Cu cineva se întâmplă ceva. Micile animale își au jocul lor, al apariției într-o scenetă și combinării cu oameni de diferite vârste și roluri cu totul personale. Cineva dispare de parcă nici n-ar fi fost și nici asta nu contează prea mult, fiindcă întotdeauna o altă scenetă este pregătită să urmeze, așa cum se întâmplă cu toate în viață la modul general. Doar din când în când contrariile se află amenințător de aproape, plajele însorite pot apropia dramatic de mult lâncezeala la soare cu trupurile în uniformă, care se descompun, pelicanii roz cu mașinile blindate care alunecă pe linia orizontului, locul de baștină Antonești de magazinul din spatele blocului.
Cert este că odată ce ai început să derulezi priveliștile simți că vrei să mergi din aproape în aproape tot mai departe. Există ceva care leagă toate locurile și personajele și înțelegi tot mai mult că asta ține de privirea celui care te ghidează și îți oferă un nou prilej de a vedea. Restul contează mai puțin. Fiindcă, deocamdată, important este doar să privești până când, citind, privirea se va întoarce spre tine. Și atunci, din nou, se întâmplă ceva.
