Răspântii criminale

Putin, în nebunia lui disperată, își închipuie că se află într-o win-win situation: fie că se rezumă la distrugerea din temelii a Ucrainei, fie că declanșează o confruntare totală cu Occidentul și Statele Unite, el nu-și imaginează nicio clipă că nu va ieși învingător.

Când scriu acest articol, măcelul din Ucraina e în a patruzeci și cincea zi. A trecut (doar) o lună și jumătate, dar mi se pare că asist la un nou război de o sută de ani. Contribuie la aceasta abundența informațiilor și excesul comentariilor. Clientela tradițională a televiziunilor de știri din România – politicienii și „specialiștii” în politică – a dispărut din prim-plan, fiind înlocuită cu o pleiadă de colonei și generali. Te-ai fi așteptat ca acești gradați care dorm, practic, în platourile televiziunilor să înțeleagă și să explice, cât de cât, ceea ce se întâmplă în Ucraina. Nici pomeneală de așa ceva. În afara unor date tehnice despre tancuri, rachete și bombe, recitate solemn, ca la o ceremonie de avansare în grad, sunt la fel de habarniști ca ultimul recrut de la intendență. Din partea unor somități, cum se pretind, ar fi fost de dorit o analiză competentă a confruntării din teren, dacă nu și predicții pe care să le vezi, ulterior, împlinite.

În realitate, televiziunile au schimbat o garnitură de politruci cu alta. Ceea ce ar putea constitui o indicație asupra felului în care se fac avansările în serviciile militarizate ale României. Nu am datele necesare și nici n-am cum să verific, dar intuiția îmi spune că metodele și metehnele nu diferă de cele din civilie. În mod logic, dacă un sistem, în întregul lui, e praf și pulbere, nu e posibil ca părți din el să se sustragă dezastrului. Dacă așa arată capii armatei române – e drept, majoritatea celor care apar la televiziuni sunt „în retragere”, nu mai e cazul să ne mirăm de accidentele neprovocate și de paralizia forțelor aeriene atunci când spațiul țării e violat – așa cum a fost cazul cu faimoasa dronă care a străbătut jumătate din Europa pentru a se prăbuși în Croația. Mai cumplit decât evenimentul în sine, înspăimântătoare sunt motivațiile: forțele armate n-aveau cum să re acționeze în intervalul de doar câteva minute cât „neidentificatul” a zburat pe deasupra capetelor noastre. Și asta într-o epocă în care alții se joacă de-a rachetele hipersonice… Bine că avem generali cu duiumul, frezați regulamentar…

Ultima săptămână a confirmat cele mai negre presupuneri legate de războiul de la granița României. Cea dintâi constatare e că, dacă pe câmpul de bătălie Putin se luptă cu ucrainenii, în zona mediatică războiul lui se dă cu toată lumea. Mai precis, cu Statele Unite și cu Europa. La nivel de discurs, Ucraina e, parcă, doar un episod dintr-o bătălie mult mai amplă. Miza nu se limitează la Donbas, Kiev, Harkov, Kerson, Mariupol sau Odessa. Și nici la Ucraina în întregul ei. Ambiția lui Putin e să îngenuncheze Europa și să distrugă Statele Unite. Ceea ce în urmă cu două luni părea un scenariu SF de gust îndoielnic, prinde un contur din ce în ce mai bine precizat.

Că lucrurile merg în această direcție o dovedește și schimbarea radicală a discursului putinian. Comunismul făcuse o artă din a-și ascunde sub perdele de minciuni intențiile. Comuniștii plănuiau să te ocupe și să te extermine, dar n-o spuneau niciodată direct: îți promiteau, înainte de bombe, bunăstarea, fericirea și viitorul de aur. În schimb, naziștii nu și-au escamotat niciodată intențiile criminale. Ei au anunțat răspicat ce au de gând să facă și au urmat la milimetru strategia aleasă. În ultimele săptămâni, oamenii lui Putin au renunțat la prefăcătorie și au adoptat formulele propagandistice naziste. Scopul final e crearea Euroasiei, dominate de un Kremlin devenit centrul de iradiere al unei politici în care democrația e etichetată drept o ideologie la fel de periculoasă precum fuseseră considerate după Al Doilea Război Mondial fascismul și nazismul.

Schimbarea strategiilor din teatrul de război indică, dincolo de orice tăgadă, că are loc o deviere decisivă de la planul demarat în 24 februarie 2022. Cum Ucraina nu poate fi îngenuncheată printr-un război de tip clasic, agresorii au schimbat strategia. Nu vor mai masa, ca până acum, trupele de infanterie (care s-au dovedit de-o incredibilă incompetență) la obiectivele fixate, ci vor face apel la arme din ce în ce mai primejdioase. În mintea dementă a decidenților de la Kremlin, lucrurile sunt de-acum stabilite, după cum se observă din acțiunile ultimelor zile: țintele principale nu mai sunt obiectivele militare, ci populația civilă, lipsită de apărare. Scopul e dublu: pe de o parte, demoralizarea cetățenilor ucraineni, pe de alta, crearea unei stări de revoltă atât de mari în Occident, încât să-i determine pe politicieni să comită greșeli ireparabile.

Putin nu va accepta să se prezinte în fața unui popor deja fanatizat, cum sunt în clipa de față rușii, ca un învins. Oricât ar părea de incredibil, marea lor majoritate chiar doresc să devină stăpânii Ucrainei și, apoi, ai Europei și ai lumii. Izolarea mentală în care trăiesc, reflexele de supunere necondiționată în fața stăpânului au produs mutații grave în psihicul unui popor care n-a dat niciodată multe parale pe viața proprie sau pe viața celorlalți. Arcul supraîntins al misticismului i-a transformat în mașinării barbare, doar pentru a se conforma ideii de indivizi predestinați, așa cum se pretind mulți dintre ei.

Există, desigur, o asimetrie între informațiile la care au acces rușii obișnuiți și cele de care beneficiază cetățeanul din Occident. Blocajul informațional instituit de Moscova – și nu de azi, de ieri – e puternic, dar nu invincibil. Cine vrea să afle adevărul îl poate afla fără mare dificultate. Chiar și pe vremea comunismului, puteai asculta Radio Europa Liberă ori Vocea Americii fără impedimente tehnice, chiar dacă exista riscul să fii turnat de vecini sau de amicii zeloși. Adevărul trist e că acțiunile lui Putin sunt pe placul multora dintre ruși care au trăit de când se știu în cultul predestinării și al superiorității religioase, științifice și rasiale. Fostul kaghebist n-a fost singurul pentru care prăbușirea Uniunii Sovietice a avut dimensiunile unei catastrofe istorice. Această rană nevindecată timp de treizeci de ani a început să supureze, atacând creierul și inducând corpului o stare de inconfortabilă fierbințeală. Pentru mulți dintre ruși, cadavrele ucrainenilor uciși cu sânge rece sunt medicamentul care le domolește suferința.

Planurile pe termen mediu și lung ale Rusiei s-au devoalat, așadar, destul de limpede. E, de asemenea, evident că acțiunile lor criminale, prezente și viitoare, se bucură de sprijinul Chinei, ceea ce reprezintă mai mult decât o invitație de a da măcelului o amploare de dimensiuni inimaginabile astăzi. Cunoaștem din istorie că, așa cum nu au milă de dușmani, rușilor nu le pasă nici de propriii oameni. Tactica lor militară constă în covârșirea numerică a adversarului, indiferent de câte victime va provoca acesta în rândul celor trimiși de ei pe front. E un stil de luptă caracteristic Antichității și Evului Mediu. Doctrina sovietică și cea rusească s-au inspirat direct din felul de a duce războiul al perșilor și al comandanților de oști din Evul Mediu. N-au făcut decât să adauge cruzimii și sălbăticiei o tehnologie militară înspăimântătoare, capabilă să distrugă nu doar pământul, dar și o bună parte a sistemului planetar.

Greșeala pe care o facem, atunci când evaluăm situația dintr-o țară ca Rusia și gândirea liderilor ei, e să gândim cu mintea noastră. Nu ajungem, în felul acesta, nicăieri. Pentru că nici nu suntem ruși, nici nu am trăit, de zeci și zeci de ani, în cumplita izolare în care-și duc viața Putin și ai săi. În primul rând, e vorba de oameni bântuiți de spaima că pot fi asasinați în fiecare clipă. Prin urmare, nu au nicio ezitare să omoare ei primii. Motivele de a-și lichida dușmanii nu trebuie să fie cine știe cât de serioase: e suficient un comentariu zeflemitor, un protest sau o dezvăluire care să-i pună într-o lumină negativă. Dacă au avut vreodată exercițiul vieții libere, democratice (deși e clar că nu l-au avut), el s-a evaporat în deceniile în care au acaparat puterea și s-au înconjurat doar de slugi care le îndeplinesc cât ai clipi cele mai ascunse dorințe.

Încerc să-mi imaginez ce explozii nucleare se produc în mintea lui Putin atunci când se vede acuzat de genocid. Probabil că tensiunea din creierul său e atât de mare, încât n-ar ezita să radă de pe fața pământului popoare și țări, numai să scape de spectrul tribunalelor internaționale și al celulei unde ar urma să-și petreacă tot restul vieții. E suficientă o astfel de imagine pentru a ne lămuri că Putin și acoliții săi vor escalada războiul dincolo de imaginația oricărei ființe normale. În opinia mea, soarta Ucrainei e pecetluită și șansele unei păci negociate sunt excluse. Putin se va opri numai când victoria sa va fi totală. Abia atunci îi va chema pe occidentali la discuții –, dar vor fi niște negocieri în care va sta cu geanta nucleară pe genunchi și cu degetul pe buton.

Prin urmare, Putin, în nebunia lui disperată, își închipuie că se află într-o win-win situation: fie că se rezumă la distrugerea din temelii a Ucrainei, fie că declanșează o confruntare totală cu Occidentul și Statele Unite, el nu-și imaginează nicio clipă că nu va ieși învingător. Ar trebui, totuși, să-i spună cineva că drumul pe care mărșăluiește, autist și criminal, are o singură destinație: iadul.

Articol publicat şi în România literară.