Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul.” (Matei 17; 11-13).
Aceste versete sunt în continuarea celor referitoare la schimbarea la faţă a Mântuitorului. Cei care umblă să înveţe oamenii că există reîncarnare se folosesc de acest verset biblic ca să spună că însăşi Scriptura conţine dovezi legate de reîncarnarea omului. Ceea ce, cu siguranţă e fals. Aş putea să argumentez convingerea mea că nu există reîncarnare, pornind de la Scriptură şi de la învăţăturile altora. Dar voi încerca să combat această învăţătură necreştină nu prin citate, ci prin ceea ce cred.
Pentru cei care Îl recunosc pe Iisus Hristos ca Domn şi Dumnezeu, credinţa în reîncarnare e inadmisibilă. Cei care au altă religie, decât cea creştină, pot crede ce vor. Noi însă trebuie să ştim: ori credem în Hristos şi urmăm învăţăturile Evangheliei, ori rătăcim departe de El. Fiindcă jertfa lui Iisus ar fi zadarnică, dacă omul s-ar reîncarna.
Psihologia vorbeşte foarte des în zilele noastre de traumele intrauterine. Conform psihologilor, copilul, chiar dacă nu îşi aminteşte, trăieşte anumite spaime fiind încă în uter. Trăiri, care, din păcate, îl marchează pe viaţă. O astfel de traumă suferă copiii care nu sunt doriţi. Când ajung la maturitate nu au încredere în oameni şi cred că nimeni nu îi iubeşte. Tot aceste studii susţin că spaima copilului la naştere rămâne înmagazinată în interiorul lui, dând naştere la tot felul de fobii. De exemplu, frica de moarte, de întuneric, de insecte.
De asemenea, fătul este influenţat, înainte de naştere, de certurile părinţilor. Bioeticienii, urmărind reacţile copilului nenăscut, cu ajutorul tehnologiei moderne, au demonstrat că el recunoaște nu doar vocea mamei, ci şi a tatălui. Din acest motiv, certurile între părinţi îl influenţează şi îl sperie.
Concluziile bioeticienilor şi ale psihologilor sunt că fiecare copil se naşte cu un anumit bagaj traumatic, care, deşi nu îşi dezvăluie cauza (copilul neamintindu-şi perioada intrauterină), influenţează dezvoltarea ulterioară a lui.
Aceste informaţii mi-au întărit şi raţional convingerea că reîncarnarea nu e posibilă. Pentru că până la urmă naşterea e trecerea de la o lume la alta, tot aşa cum şi moartea e trecerea de la o existenţă la alta. De aceea sfinţii sunt sărbătoriţi în ziua morţii lor şi nu a naşterii, fiindcă moartea e trecerea de la existenţa trecătoare la cea veşnică. Dacă avem încredere în ştiinţă şi în studiile ultimilor ani, acceptăm existenţa traumelor intrauterine şi cele din momentul venirii noastre pe lume, iar asta înseamnă că acceptăm şi trauma din momentul morţii.
Dacă ar exista reîncarnare, imaginaţi-vă ce ar rămâne din sănătatea mentală a omului după mai multe naşteri şi mai multe morţi. Un astfel de om s-ar teme şi să deschidă ochii. Chiar dacă nu şi-ar aminti. Ar fi ca atunci când ne trezim dintr-un somn greu. Ne trezim înspăimântaţi şi nu ne putem aminti ce am visat, însă simţim multe ore sentimentul acela urât.
Dacă am muri de mai multe ori, toate spaimele morţii ar fi în noi. Iar din momentul apariţiei omului până astăzi nu ar mai exista niciun om normal. Iar jertfa lui Iisus Hristos pe cruce nu ar mai avea niciun sens de vreme ce El a spus: „Vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze.” (Ioan 9; 4). Ce este acea noapte dacă nu sfârşitul singurei vieţi care ne-a fost dată să răspundem chemării lui Dumnezeu?
