Renato Usatîi, invitat la Moscova

Renato Usatîi, liderul formațiunii Partidul Nostru, a declarat că a fost invitat la Moscova, pentru discuții cu persoane influente, dar a refuzat să dezvăluie identitatea celor care i-au lansat invitația.
„Acum câteva luni, am fost invitat să merg la Moscova, de niște persoane influente, care mi-au spus că sunt unele schimbări în administrația prezidențială. (Am fost invitat n.r.) ca să discutăm. Și eu zic: bun, dar am mandat de arest din alegerile prezidențiale de anul trecut. Nu, asta nu este o problemă”, a spus Renato Usatîi în cadrul emisiunii „1 la 1”.
„Dar banii despre care a vorbit domnul Trump nu erau cumva tot pentru a influența alegerile din Republica Moldova, când a vorbit despre USAID etc.? Haideți, că la noi în țară s-au băgat toți, și Occidentul, și rușii. Haideți să nu numim doar pe unii pentru că nouă ne este convenabil. Pur și simplu, rușii trimiteau în torbă, că așa este mai sigur, dar aceia trimiteau prin niște ONG-uri”, a mai spus Usatîi.