REPORTAJ: Câinii vagabonzi, ca sursă de profit
Dacă oraşe precum Bucureşti sau Moscova au avut dexteritatea necesară, dar şi alocări de la buget, necesare pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, iată că în oraşul nostru nu se găseşte o soluţie la acest capitol. Într-o discuţie cu Valentina Dudnic, preşedinta Asociaţiei obşteşti „Alga”, dar şi cu alţi oameni care au în grija lor acest soi de animale, am încercat să aflăm cum sunt trataţi unii dintre câinii maidanezi şi care le este soarta.
Conform unor statistici, în Bucureşti, România, se aflau la un moment dat peste 50 mii de câini comunitari. Recent, Valentina Dudnic a dat şi de nişte statistici privind câinii vagabonzi din Chişinău: „La televizor, în cadrul unei emisiuni, se dădeau nişte statistici exagerate. Conform datelor făcute publice, în Chişinău mişună pe străzi vreo 30 mii de câini vagabonzi. Nu-i adevărat. Vor fi vreo 6-7 mii, căci Chişinăul nu-i un oraş ca Bucureştiul sau ca Moscova, unde, conform statisticii oficiale, ar fi vreo 20 mii de maidanezi”. Adevărul e că, în cazul Chişinăului, nici nu are cine numără câţi câini rătăcesc pe străzi. Conform unei ipoteze emise de Valentina Dudnic, cei care se ocupă cu strângerea câinilor de pe străzi obţin rezultatul după numărul urechilor şi cozilor tăiate de la câini de către angajaţii de la „Autosalubritate”, care, cică, le taie în mai multe bucăţi, ca să obţină un număr mai mare.
Câinii otrăviţi sunt duşi la gunoiştea municipală
La „Autosalubritate” angajaţi care se ocupă de problema câinilor comunitari sunt doar câţiva. Maşinile vechi destinate pentru strângerea gunoiului menajer din capitală au fost modificate şi transformate în camionete necesare pentru transportarea câinilor. Valentina Dudnic susţine că a fost martorul unor acţiuni prin care aceşti angajaţi mergeau prin oraş şi, după ce hrăneau câinii cu mâncare otrăvită, îi strângeau în timpul nopţii sau dimineaţa devreme şi-i duceau semiparalizaţi la gunoiştea municipală sau pe lângă „necropola de animale”. Câinii sunt aruncaţi într-o groapă comună, uneori – chiar dacă animalele nu şi-au dat suflarea definitiv. La necropola de animale sunt duse toate hoiturile sau animalele infectate cu vreo boală. Înainte de a fi arse într-un lichid, animalele sunt electrocutate, dar, fiind prea mulţi câini în cutia respectivă, nu toţi pot fi electrocutaţi şi mulţi dintre ei ajung în acid de vii, ne relatează aceeaşi Valentina Dudnic. Vreau s-o cred, deoarece, prin poşta electronică, la redacţia noastră au ajuns imagini îngrozitoare cu câini jupuiaţi sau decapitaţi.
Viceprimarul Coteţ: „Sunt împotriva otrăvirii maidanezilor”
Viceprimarul mun. Chişinău, Vladimir Coteţ, se arăta îngrijorat de problema câinilor vagabonzi. În acelaşi timp, el susţine ferm că angajaţii de la „Autosalubritate” nu sunt implicaţi în acţiunile de otrăvire a câinilor maidanezi. „Nu am probe că angajaţii „Autosalubritate” se ocupă de otrăvirea câinilor pe timp de noapte. Am însă probe care demonstrează că sunt colectaţi doar câinii decedaţi, cei foarte bolnavi sau striviţi de maşini. Eu nu dau indicaţii ca să fie otrăviţi câinii”, ne-a spus viceprimarul de Chişinău. Cu toate astea, am aflat că primăria nu are suficiente resurse financiare pentru a recurge la sterilizarea câinilor comunitari.
Piei de câine aduse de la Durleşti
Un locuitor al sectorului Ciocana, în după-amiaza zilei de joi, 10 mai, a fost martorul unei acţiuni ieşite din comun. E de înţeles că peste tot în Chişinău, din diferite motive şi în diferite circumstanţe, câinii comunitari mor şi de moartea lor sau loviţi de automobile. Dar cazul relatat de această persoană, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, depăşeşte orice limită. Alături de curtea în care ea locuieşte a oprit o maşină de tip Honda Civic. Din ea au coborât doi tineri care s-au apropiat de câinii comunitari aflaţi în grija locatarilor din zonă. Cică erau câini care nu au făcut niciun rău nimănui, iar unul dintre ei chiar dădea dovadă de un calm şi o înţelepciune deosebite. Necunoscuţii s-au apropiat de câini, i-au hrănit cu ceva, iar când au văzut că unii trecători au început să strige şi să-i certe, indivizii au luat-o la sănătoasa. Mai târziu, câinii au murit, iar sursa noastră a aflat cine este posesorul automobilului – un student de la USM. Contactat de noi, purtătorul de cuvânt al Comisariatului general de poliţie, Adrian Jovmir, ne-a precizat că în asemenea cazuri se apelează la 902, iar dacă inculpatul este găsit vinovat, el riscă, conform Codului Contravenţional, o amendă între 400 şi 800 lei sau muncă în folosul comunităţii până la câteva zeci de ore.
Alt caz şi mai straniu au depistat apărătorii drepturilor animalelor: un tânăr din sectorul Râşcani se delecta, împuşcând la întâmplare câinii comunitari. Aflu că la Piaţa Centrală din Chişinău se vând piei de câine. De unde şi cum ajung ele în vânzare nu se prea ştie, dar se spune că o parte sunt aduse din orăşelul Durleşti, unde ar exista persoane care împuşcă câini şi, ulterior, îi jupoaie. Deci, maidanezii au ajuns să servească pentru unii drept sursă de profit…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!