Republica Moldova, România și Ucraina vor putea importa gaze lichefiate dintr-un terminal din Grecia
Terminalul de la Revythousa (Grecia) își crește capacitatea de a exporta cantități de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a acoperi o parte din nevoile altor țări din sud-estul Europei, precum România, R. Moldova și chiar Ucraina, scrie publicația elenă Energy Press, citată de Ziarul Național.
Criza energetică a evidențiat rolul important al acestei infrastructuri energetice din Golful Megara din Grecia, o infrastructură care, ca urmare a proiectelor de modernizare și prin adăugarea unui nou rezervor plutitor de stocare (FSU), își crește capacitatea totală de depozitare, precum și numărul de nave cu GNL pe care le poate primi.
Potrivit directorului executiv al operatorului elen de gaze DESFA, Maria Rita Gkali, creșterea cu 12% a capacității de regazificare a stației de la Revythousa, investiția companiei în stația FSRU de la Alexandroupoli, extinderea conductei TAP și a conductei greco-bulgare IGB oferă Greciei un avantaj pentru a face față unei posibile crize în aprovizionarea cu gaze naturale.
„De la începutul crizei energetice și de la izbucnirea războiului din Ucraina, capacitatea de export a stației de la Revythousa a fost consolidată semnificativ, iar navele cu GNL sosite aici acoperă nevoile energetice nu numai ale Greciei, ci și ale Bulgariei. Acest rol al stației de la Revythousa va fi consolidat și mai mult în perioada următoare, întrucât prin intermediul Bulgariei, Grecia va avea posibilitatea de a exporta cantități de gaze pentru a acoperi o parte din nevoile altor țări din sud-estul Europei, precum România, Moldova și chiar Ucraina. Mai mult, odată cu finalizarea Stației de încărcare a camioanelor cu GNL, prima din sud-estul Europei, DESFA deschide o nouă piață care oferă o altă soluție pentru nevoile energetice ale Europei de Sud-Est”, a declarat Maria Rita Gkali.
Amintim că directorul general interimar al „Energocom”, Vadim Bînzari, a semnat, la finele lunii octombrie curent, cu Vladimir Malinov, director executiv al „Bulgartransgaz”, un contract care oferă o alternativă R. Moldova în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale și permite transportarea acestora prin intermediul gazoductului transbalcanic din Bulgaria.
Ceremonia a avut loc la Chișinău în prezența președinților Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Bulgariei, Rumen Radov.
Șefa statului a declarat atunci că este o vorba de o alternativă importantă pentru asigurarea R. Moldova cu gaze naturale „din altă parte și în perioadele care ne vor conveni”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!