Respectă-te: fii mai exigent cu propria persoană
Deși, uneori, în societate intuiția ne spune să fim mai atenți, mai răbdători, mai amabili sau mai politicoși, iar acasă, între membrii familiei ne permitem să adoptăm un comportament prea lejer. Cineva îi ordonă celuilalt să-i facă un serviciu, altcineva uită să mai spună „mulțumesc” ori „te rog” sau mănâncă în fața televizorului, în timp ce altul este la bucătărie sau sufragerie. Astfel, se formează deprinderi nocive, iar comunicarea devine din ce în ce mai puțină sau mai puțin eficientă.
Multe conflicte ar putea fi evitate, dacă în momentul declanșării lor ne-am întreba: „Procedăm corect?” Să recunoaștem că suntem mult mai indulgenți față de noi decât față de alții. Astfel, vă îndemn să nu aveţi două feluri de bune maniere: unul pentru acasă şi altul pentru societate. Este suficient să vă impuneţi să fiţi politicoşi faţă de membrii familiei la fel cum sunteţi faţă de persoanele străine. Asta nu înseamnă să fiţi stresaţi, dar să nu depăşiţi limita bunei cuviinţe.
În acest sens, Codul bunelor maniere vine cu recomandări utile pentru ca viața să fie mult mai ușoară și mai plăcut mediul în care activăm. Ca specialist în bune maniere, recomand beneficiarilor de la cursurile predate de mine să lucreze foarte mult individual cu propria persoană pentru a-și dezvolta deprinderile de a fi exigent cu sine.
În copilărie, în formarea celor șapte ani de-acasă, părinții clădesc cele mai bune învățăminte despre comportamentul manierat, dar dacă ei nu sunt un exemplu demn de urmat, atunci toate învățămintele se deprind mult mai greu. Societatea este infectată de nereguli, de comportamente diferite, de situații în care ești provocat să te abați de la reguli. Doar imaginați-vă că locuim într-un mediu, într-un stat în care fiecare persoană arată respect față de cealaltă și se comportă așa cum ar vrea ceilalți să se comporte cu el. Viața noastră ar fi total altfel. Am avea mai puține certuri, situații de criză de la stresul provocat de copiii gălăgioși, neascultători, de la soțul, iubitul care ar fi un gentleman adevărat și ar ști să respecte o femeie, de la vecinii amabili care n-ar mai face gălăgie. Am merge cu plăcere la serviciu având alături colegi manierați, un șef sever, dar amabil.
În concluzie, dacă fiecare persoană ar fi mai exigentă cu sine, și-ar impune respect în primul rând față de sine, și-ar oferi ajutorul pornind de la principiile plăcute de viață și ar folosi mai des formulele de politețe, armonia ar predomina atât în familii, cât și în societate, indiferent unde ne-am afla.
Programul de dezvoltare a personalității la Centrul de dezvoltare personală „ABeZe” (ore individuale și în grup, pentru copiii de la 5 ani și adulți): bune maniere, ore de dicţie, artă decorativă, limba engleză, ședințe individuale la psiholog, pregătirea copiilor pentru școală.
Dorina Arsene, lector de bune maniere
Tel. 068.210.006
e-mail: sme.abeze@gmail.com
web: abeze.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!