Rezultatul perchezițiilor la domiciliul contabilei PSRM: Ce au depistat procurorii?
Procuratura Anticorupţie (PA), informează că, în rezultatul percheziţiilor efectuate, sâmbătă, 20 august, la domiciliul și automobilul contabilei partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, a fost depistat şi ridicat de către procurori, telefonul mobil al persoanei vizate, care fiind examinat la faţa locului în vederea aprecierii relevanţei pentru cauza penală, în conţinutul acestuia au fost depistate conversaţii efectuate de către aceasta cu diverse persoane atât prin SMS, cât și prin intermediul aplicațiilor online: “Telegram”, “Viber”, “WhatsApp” referitor la circumstanțele finanțării partidului politic vizat, transmite Unimedia.
De asemenea, în cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate documente şi dispozitive informatice, care urmează a fi examinate şi apreciate în ansamblu cu alte probe administrate în cauza penală investigată.
„Totodată, menţionăm că, contabila PSRM este cercetată în stare de libertate, în privinţa acesteia începând cu 05 august 2022, fiind aplicată măsura preventivă sub formă de obligarea de a nu părăsi localitatea, având interdicţia de a comunica şi interacţiona direct sau mijlocit cu persoanele implicate în cadrul acestei cauze penale.
Vă amintim că, persoana vizată este învinuită de complicitate împreună cu Igor Dodon și alte persoane de acceptarea finanțării partidului politic “PSRM” din partea grupului criminal creat și condus de Plahotniuc Vladimir, falsificarea rapoartelor de gestiune financiară a partidului politic “PSRM” pentru anii 2018 și 2019, falsificarea documentelor oficiale de către două sau mai multe persoane şi spălarea de bani de către un grup criminal organizat.
Acţiunile de urmărire penală pe acest caz sunt în curs de desfăşurare, la finalizarea cărora, Procuratura Anticorupţie va veni cu informaţii suplimentare.
Investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, menționează PA.